La sfârşitul lunii decembrie 2018, rata şomajului înregistrat la nivel naţional a fost de 3,31 la sută, în scădere cu 0,01 puncte procentuale față de luna anterioară şi sub valoarea înregistrată la finele aceleiași luni din 2017, cu 0,71 la sută.
Numărul total de şomeri, la finele lunii decembrie 2018, de 288.896 persoane, a scăzut cu 680 faţă de cel de la finele lunii anterioare. Din totalul şomerilor înregistraţi, 62.004 au fost şomeri indemnizaţi şi 226.892 neindemnizaţi. Față de luna precedentă, rata şomajului masculin a crescut de la 3,32 (noiembrie 2018) la 3,35 la sută, iar rata şomajului feminin a scăzut de la 3,33 (noiembrie 2018) la 3,27 la sută.
Noua ta carieră poate începe aici – locuri de muncă în toate domeniile, în toate județele
În funcție de mediul de rezidență, numărul şomerilor se prezintă astfel: 84.607 şomeri provin din mediul urban şi 204.289 şomeri din mediul rural. Cei mai mulţi şomeri aveau între 40 și 49 de ani (80.733), urmaţi de cei din grupa de vârstă peste 55 de ani (53.723) și cei care au între 30 și 39 de ani (53.686). La polul opus se află persoanele între 25 și 29 de ani (17.255).
Referitor la structura şomajului după nivelul de instruire, şomerii fără studii şi cei cu nivel de instruire primar au o pondere însemnată în totalul şomerilor înregistraţi în evidenţele ANOFM (30,50 la sută). Şomerii cu nivel de instruire gimnazial reprezintă 24,55 la sută din totalul şomerilor înregistraţi, iar cei cu studii universitare – 4,81 la sută.