Importul de specialiști din străinătate, automatizarea și externalizarea reprezintă principalele soluții pe termen scurt și mediu pentru companiile din România, care se confruntă cu o lipsă de personal fără precedent. Aceasta este concluzia lui Marian Hanganu, directorul de vânzări al Romanian Software.
Importul de personal a ajuns să fie o opțiune tot mai des luată în calcul de angajatori, pe fondul crizei de pe piața muncii. Conform statisticilor, în România lipsesc peste un milion de oameni, care ar trebui să acopere diverse posturi, afirmă Marius Hanganu. „România traversează o adevărată iarnă demografică și sunt date care ne arată că, pe fondul migrației și din cauze naturale, am ajuns să pierdem anual 300.000 de oameni. Companiile au la dispoziție doar câteva modalități prin care pot contracara lipsa de personal ce se tot adâncește. Importul de muncitori străini este, în cele mai multe dintre situații, una dintre soluțiile viabile”, arată reprezentantul Romanian Software.
Noua ta carieră poate începe aici – locuri de muncă în toate domeniile, în toate județele
Pe langă importul de specialiști și automatizare, externalizarea anumitor activități și robotizarea sunt alte variante ce pot fi aplicate pentru a contracara efectele crizei de personal. Romanian Software își ajută clienții să acopere deficitul de angajați în mod concret, prin oferirea de servicii de leasing sau închiriere de personal din Vietnam, China și India, dar nu se limitează la aceste țări.
Compania a semnat, recent, un contract de leasing de personal, pentru a „importa” muncitori vietnamezi pentru un client din agribusiness. „Ne vom ocupa de obținerea autorizațiilor, de recrutarea efectivă și de aducerea de personal în țară, ca și de semnarea contractelor de colaborare, pentru cel puțin un an”, explică Marius Hanganu. Potrivit acestuia, printre avantajele majore ale leasing-ului de personal se numără economia de timp și de bani, mai ales având în vedere economiile care se fac cu recrutarea și cu plata taxelor și a impozitelor.
În august, Guvernul a aprobat suplimentarea cu 8.000 a contingentului pe tipuri de lucrători străini nou admiși pe piața forței de muncă din România (4.000 permanenți și 4.000 detașați). Hotărârea a fost luată după ce autoritățile au observat, în acest an, o creștere cu peste 50 la sută a numărului de avize de muncă eliberate. Inițial, contingentul de muncitori străini stabilit pentru 2018 era de 7.000, dintre care 4.000 permanenți, 1.200 detașați, 700 de lucrători ICT (persoane transferate în cadrul aceleiași companii), 500 de lucrători înalt calificați, 400 de muncitori sezonieri, 100 de muncitori stagiari și 100 de lucrători transfrontalieri.