HBFS Robotics, echipa Universităţii Naţionale de Ştiinţă şi Tehnologie Politehnica Bucureşti, a câştigat cinci premii importante la Robot Challenge, cel mai mare campionat de robotică din lume, organizat în China, …
studenți
-
-
Educație
Start pentru înscrierile la studiile de licență în sistem dual, în cinci universități din țară
de A Mde A MGuvernul a aprobat, la finalul lunii august, înființarea primelor programe de studii universitare de licență în sistem dual. De luna aceasta, absolvenții învățământului liceal se pot înscrie la 18 programe …
-
Educație
Peste 500 de olimpici, campioni sportivi și câștigători de concursuri academice s-au înscris la Universitatea Babeș-Bolyai, în sesiunea de admitere de vară
de A Mde A MAdmiterea de vară la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) s-a încheiat cu aproape 22.500 de înscrieri la concurs pentru programele de licență și masterat. Aproape 400 de dosare au fost depuse de olimpici și premiați ai …
-
Eveniment
Ascendia furnizează o soluție IT pentru formarea digitală a studenților și viitorilor angajați UiPath din Europa
de A Mde A MLider în dezvoltare de soluții e-learning, Ascendia a semnat un parteneriat cu UiPath, lider global în soluții de automatizare, pentru a sprijini programul UiPath Academic Alliance. Această colaborare are ca …
-
Doza de inspirație
România, pe primul și al treilea loc mondial la competiția WiDS Datathon ++ University Edition 2024, lansată de Universitatea Stanford
de A Mde A MEchipele de la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca și Academia de Studii Economice din București sunt câștigătoarele competiției WiDS Datathon++ University Edition 2024, organizată de inițiativa Women in Data Science (WiDS) …
-
Bursa de cariere
Universitatea Babeș-Bolyai lansează cea mai complexă platformă de joburi pentru studenți: Student Job Market
de A Mde A MPrin Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) lansează cea mai complexă platformă de joburi pentru studenți – UBB FSEGA Student Job Market, un instrument …
-
Bursa de cariere
Summer’s Cool: 20 de studenți și absolvenți din România încep un internship de vară plătit la Nestlé
de A Mde A M20 de studenți și absolvenți din România încep programul de internship plătit Summer’s Cool la cea mai mare companie de produse alimentare și băuturi din lume. Ajuns la a șaptea …
-
Carieră
Topul domeniilor care angajează studenți și elevi pe timpul verii: retailul propune cele mai multe joburi pentru candidații fără experiență
de A Mde A MPeste 40.000 de joburi au fost postate pe eJobs, în ultima lună și jumătate. 16.000 se adresau candidaților care nu niciun fel de experiență. Domeniile care au cea mai mare …
-
Companii pentru care merită să lucrezi
Schaeffler Day pentru studenți – eveniment cu un dialog autentic despre provocările carierei de inginer
de A Mde A MPeste 90 de studenți au participat la Schaeffler Day, evenimentul marca Schaeffler România – un prilej perfect pentru studenții facultăților tehnice de la Universitatea Transilvania să cunoască Schaeffler România, chiar …
-
Carieră
National Intern Day: Care sunt cele mai bune programe de internship din România? Companiile nominalizează, studenții votează
de A Mde A MUn proiect unic în România, susținut de Hipo.ro – portalul de joburi nr. 1 în România pentru candidații cu studii superioare -, National Intern Day creează cadrul prin care companiile …
-
Bursa de cariere
Cele mai mari companii din Timişoara recrutează la cel mai mare târg universitar de joburi pentru studenţii şi absolvenţii din vestul ţării
de A Mde A MUniversitatea Politehnică Timişoara (UPT), prin Centrul de Consiliere şi Orientare în Carieră (CCOC), organizează a XXIV-a ediţie a evenimentului Zilele Carierei. Evenimentul, la care vor participa peste 50 de companii, …
-
Omul zilei
Medalii de aur și de bronz pentru studenții Universității Babeș-Bolyai la competiția internațională de studii de caz din Madrid
de A Mde A MStudenții Facultății de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor de la Universitatea Babeș-Bolyai (UBB) au reușit o performanță unică la competiția internațională de studii de caz organizată, luna trecută, de IE …
-
Bursa de cariere
Studenții la Limbi și Literaturi Străine își pot găsi un job la Career Fest, luna aceasta
de A Mde A MAsociația Studenților din Facultatea de Limbi și Literaturi Străine a Universității București organizează a zecea ediție a evenimentului Career Fest, între 18 și 20 martie, în Holul de Marmură al …
-
Bursa de cariere
Bit Sentinel și Orange dau startul înscrierilor în programul național de securitate cibernetică pentru liceeni și studenți
de A Mde A MCompania specializată în servicii de securitate cibernetică și operatorul local cu cea mai performantă rețea lansează sesiunea de înscrieri pentru a șaptea ediție a UNbreakable România, program conceput să-i sprijine …
-
Centrul de Carieră, Orientare Profesională și Alumni (CCOPA) al Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) organizează, în 16-17 noiembrie, a doua ediție a Zilelor Carierei la UBB. Evenimentul are scopul de …