Topul domeniilor care angajează studenți și elevi pe timpul verii: retailul propune cele mai multe joburi pentru candidații fără experiență

Foto: prostooleh @ freepik

Peste 40.000 de joburi au fost postate pe eJobs, în ultima lună și jumătate. 16.000 se adresau candidaților care nu niciun fel de experiență.

Domeniile care au cea mai mare nevoie de acești candidați sunt retailul, industria alimentară, serviciile, call center/ BPO, turismul, transportul/ logistica și producția. Fiecare dintre aceste sectoare are peste 1.500 de joburi postate de la începutul lunii mai.

“Deși cea mai mare parte a joburilor din această perioadă sunt full-time, vedem și 4.000 de locuri de muncă part-time și aproape 500 sezoniere, pe bază de proiect. Vara este perioada ideală pentru internship-uri, însă, pe acest segment, există un număr relativ mic de opțiuni, circa 300. Asta înseamnă că și angajatorii, și candidații, aleg mai degrabă varianta de angajare part-time sau pe perioadă determinată în locul stagiilor de practică”, spune Bogdan Badea, CEO la eJobs.ro, cea mai mare platformă de recrutare din România.

83,3 la sută dintre joburile adresate celor fără experiență sunt pentru România, 11,4 la sută pentru străinătate și 5,3 la sută remote. În cazul joburilor sezoniere, crește atât procentul celor postate de angajatorii din afara țării, cât și al celor remote: 13,2 la sută dintre locurile de muncă sezoniere și pe bază de proiect sunt pentru străinătate și 15,2 la sută remote. Germania, Olanda, Belgia, Grecia, Irlanda, Spania și Italia sunt țările din care vin cele mai multe oferte entry-level. Sectoarele cu nevoie crescută de candidați sunt transport/ logistică, retail, medicină, servicii, producție, industria alimentară și turism.

Candidații sub 18 ani au avut aproape 22.000 de candidaturi în ultima lună și jumătate. În schimb, cei între 18 și 24 de ani au candidat în număr mare și își păstrează a doua poziție în clasament, cu 340.000 de candidaturi. Chiar și la început de carieră, prima intenție de angajare a tinerilor merge tot în direcția joburilor full-time. De la începutul lunii mai, au fost înregistrate doar 20.000 de candidaturi pentru joburile pe bază de proiect/ sezoniere și aproape 13.000 pentru internship-uri. În schimb, joburile part-time rămân interesante pentru tineri. Ele au atras 161.000 de candidaturi.

Domeniile care îi atrag cel mai mult pe tineri sunt retail, call center/ BPO, servicii, IT/ telecom, banking și turism.

Potrivit datelor Salario, comparatorul salarial marca eJobs, salariul mediu net la nivel național, pentru cei cu cel mult doi ani de experiență, este de 3.500 de lei pe lună. În schimb, așteptările lor sunt de 4.500 de lei lunar. Estimările includ toate domeniile de activitate. Pentru joburile part-time, salariul mediu net este de 3.000 de lei. În acest moment, sunt peste 26.000 de joburi disponibile pe eJobs.ro

DESPRE EJOBS

Este platforma de locuri de muncă din România care verifică manual toate anunțurile și companiile. Aici apar anunțuri cu salarii afișate, joburi din toate domeniile și industriile, locuri de muncă remote și în străinătate. Pentru recrutori și angajatori, oferă acces la o bază de peste cinci milioane de CV-uri și soluții de recrutare eficiente.

Articole din aceeași categorie
Total
0
Share