Foto: Adevărul

Nemulţumiţi că li s-au oferit până la 13 salarii compensatorii, în funcţie de vechime, după ce conducerea fabricii a anunţat lichidarea afacerii din zonă, angajaţii companiei Nestlé din Timişoara au protestat, ieri.

Potrivit preşedintelui Sindicatului Nestlé, Ovidiu Bolovan, angajaţii nu au reuşit să se înţeleagă cu conducerea în privinţa plăţilor compensatorii. “După 11 ani de muncă, să-mi dea zece salarii, comparativ cu colegii noştri din Europa, care obţin drepturi mai bune şi mai uşoare pentru ei? De anul trecut, s-au închis mai multe fabrici în Germania şi Franţa, iar cei de acolo au obţinut sume mari, între 30 şi 50 de salarii, în funcţie de ţară. Noi am cerut până la 50 de salarii, la fel ca şi cei de dincolo”, a afirmat Ovidiu Bolovan, citat de Agerpres.

Mulţi salariaţi au o vechime în Nestlé Timişoara de 15-20 de ani şi li s-au promis doar 13 salarii la lichidare, în timp ce angajaţi cu 11 ani vor primi doar zece salarii. În semn de nemulţumire faţă de refuzul companiei de a da curs cererilor sindicatului privind acordarea pachetelor sociale compensatorii, acţiunile de protest ale angajaţilor au început de săptămâna trecută, prin purtarea de banderole. “Pentru persoanele cu vârsta de peste 55 de ani, s-a mai adăugat o pensie viageră care reprezintă 80 la sută din salariul brut. De ce muncitorii români să fie discriminaţi, iar oferta primită să reprezinte maximum 13 salarii pentru angajaţii cu peste 20 de ani vechime în fabrică?”, au mai punctat protestatarii.

Noua ta carieră poate începe aici – locuri de muncă în toate domeniile, în toate județele

Situaţia angajaţilor Nestlé şi comportamentul reprezentanţilor concernului elveţian în România au fost aduse la cunoştinţa Uniunii Internaţionale a lucrătorilor din Alimentaţie, Agricultură, Hoteluri, Restaurante, Catering şi Tutun, (IUF), organizaţie internaţională unde este membră FSIA – Sindalimenta, care a decis să sprijine mişcările de protest ale muncitorilor români.

IUF a solicitat companiei și întrunirea de urgenţă a Comitetului European de Întreprindere (EWC). Cerinţele angajaţilor au fost prezentate la Geneva, iar FSIA-Sindalimenta a solicitat IUF adoptarea unei măsuri generale, în situaţia închiderii definitive a unor companii, care să permită acordarea angajaţilor de drepturi sociale egale, indiferent de ţara europeană în care aceasta a funcţionat.

Fabrica din Timişoara a fost achiziţionată de Nestlé în anul 2000, iar în 2005, grupul elveţian a majorat cu nouă milioane de euro participarea la capitalul social al Nestlé România. Banii au fost direcţionaţi spre investiţii în produse şi mărci noi, în fabrica Joe din Timişoara, singura unitate deţinută de concernul elveţian în România.

Abonează-te la newsletter

Cele mai proaspete știri de pe AngajatorulMeu.ro, direct pe adresa ta de mail.

S-ar putea să-ți placă

Adio, România: nume “grele” pun lacătul pe fabricile de aici și pleacă în locuri mai “prietenoase”

Anunțul grupului Nestlé – care va renunța, până în mai, la unitatea…

O companie germană pleacă din România, după ce angajații au furat matriţe Lamborghini de 200.000 de euro

O fabrică de componente auto, deschisă în 2016, în România, de o…

Petiție pentru ca patronii de farmacii să fie doar farmaciști: peste 2.000 de semnături, în două zile

Mai mult de 2.000 de persoane au semnat o petiție online, lansată…

Se îngroașă gluma: germanii de la Rieker închid fabrica din România și trimit în șomaj 700 de oameni

Aproape 700 de angajaţi vor rămâne fără locuri de muncă, după ce…