De la începutul anului, peste două milioane de candidaturi au fost înregistrate pentru cele aproape 50.000 de joburi postate pe eJobs.ro.
Asta înseamnă o medie de 45,4 candidaturi/ job, procent cu 15 la sută mai mare decât în aceeași perioadă a anului trecut.
„Pe toți indicatorii măsurați, interesul candidaților pentru a-și găsi un job e mai mare decât anul trecut. A crescut nu doar numărul de candidaturi, ci și numărul de candidați nou intrați în platformă, aflați în căutare activă de joburi.
Prin urmare, a crescut și numărul mediu de candidaturi/ job. În 2025, au fost create aproape 46.000 de conturi noi de candidat – o evoluție de 19 la sută față de 2024″, declară Bogdan Badea, CEO eJobs, cea mai mare platformă de recrutare online din România.
- Angajatorii din străinătate au început recrutările pentru sezonul de vară: +1.800 joburi disponibile pe eJobs pentru românii care vor să lucreze în afara țării
- Piața muncii în România, în 2025: criza de personal, principala bătaie de cap pentru recrutori
- Tchibo Brands România își mută birourile în Business Garden Bucharest
Domeniile spre care au mers cele mai multe candidaturi au fost retail, servicii, call center/ BPO, servicii financiare, IT/ telecom și turism. Mai puțin aglomerate au fost sectoare precum sport/ beauty/ spa, educație/ training, entertainment sau imobiliare.
„În contexte precum cel pe care îl traversăm acum, în care cresc semnificativ și numărul de candidați noi, și numărul de candidaturi, atenția se îndreaptă în primul rând către domeniile care oferă cele mai multe joburi. Fiindcă vor să-și crească șansele de a găsi un job, se duc către angajatorii care au cele mai multe posturi vacante. În plus, au mai multă încredere în industriile care își continuă planurile de expansiune chiar și în momentele în care piața este dominată mai degrabă de prudență”, explică Bogdan Badea.
Din această perspectivă, domeniile care au cel mai mare număr de joburi postate în 2025 sunt retail, servicii, transport/ logistică, industria alimentară, call center/ BPO și turism. IT-ul, deși este un sector care se regăsește în topul preferințelor candidaților, ajunge doar pe locul al 9-lea în ceea ce privește noile locuri de muncă propuse de angajatori.
Cele mai multe candidaturi continuă să vină dinspre segmentul de vârstă 25-35 de ani, urmat de 18-24 de ani și 36-45 de ani. Grupele de vârstă 45+ și 18- aduc cele mai mici volume de candidaturi. În funcție de nivelul de carieră, cei mai mulți candidați vin din zona entry-level (0-2 ani de experiență). Clasamentul continuă cu mid-level (2-5 ani de experiență), fără experiență și, la distanță considerabilă de primele două categorii, seniori (peste cinci ani de experiență) și manageri.
„O altă specificitate care apare cu recurență când numărul de joburi disponibile se plafonează, dar crește numărul de candidaturi, e că vedem o intenție mai mare de schimbare a jobului în rândul candidaților aflați la baza organigramei – fie angajați fără experiență, fie angajați pe poziții fără o specializare anume.
În astfel de perioade, managerii, specialiștii, dar și candidații care au trecut de 45 de ani, sunt mai stabili decât ceilalți și fac o schimbare de carieră doar dacă primesc o ofertă care să le întrunească toate criteriile profesionale – nu doar salariul, ci și oportunitățile de creștere, echilibrul dintre viața personală și cea profesională sau mediul în care ar urma să lucreze”, spune Bogdan Badea.
Creșterea generală a numărului total de candidaturi și numărului mediu de candidaturi / job se aplică joburilor din România și celor remote, dar nu este valabilă și pentru locurile de muncă postate de angajatorii din afara. Acestea mențin cel mai scăzut interes din partea candidaților, cumulând, până acum, doar 1 la sută din numărul total de candidaturi aferente anului 2025.
În acest moment, pe eJobs.ro, cea mai mare platformă de recrutare din România, sunt disponibile peste 23.000 de locuri de muncă.
DESPRE EJOBS
Este platforma de locuri de munca din România care verifică manual toate anunțurile și companiile. Pentru recrutori și angajatori, oferă acces la o bază de peste cinci milioane de CV-uri și soluții de recrutare eficiente.