Trei clujeni și-au propus să dezvolte piața românească de software development prin internaționalizarea companiilor

de A M

Împreună cu cei peste 30 de parteneri ai săi, companii de servicii IT din România, Techmatch își propune să fie liantul dintre potențialul industriei tech și companii din SUA, Marea Britanie, Germania, Franța și Europa de Est.

Lansat oficial săptămâna trecută, Techmatch este un startup dezvoltat pe baza unei finanțări Romania Startup Plus. Are șapte membri, iar procesele prin care selectează companiile de software partenere și atrage potențiali clienți au fost concepute, la început, manual. Scopul a fost ca aceste procese să fie validate și să susțină ipoteza celor trei fondatori, care considerau că firmele de IT au nevoie de accelerare în procesele de vânzare.

„Ne-am întrebat cum își vând serviciile companiile de IT din România. Spre surprinderea noastră, am aflat că unele nu au departament de vânzări, ci se bazează doar pe recomandări. Așa am știut că, dacă organizăm eficient resursele pe care deja le avem, vom reuși să aducem clienți pentru partenerii noștri, pe căi pe care ei nu le exploatează azi”, explică Valentin Maior, CEO Techmatch.

Credem că te-ar interesa și: Corporatistul din Pipera

Până astăzi, Techmatch a procesat, alături de partenerii săi, cereri de servicii de software development în valoare de 400.000 de euro, folosind procesele proprii aplicate, în mare parte, manual. De aceea, fondatorii au hotărât să automatizeze 70 la sută dintre operațiunile de vânzări și marketing & promovare, pentru ca anul 2020 să vină cu o accelerare în acțiunile pe care deja la întreprind.

Noua ta carieră poate începe aici – locuri de muncă în toate domeniile, în toate județele

Un asemenea instrument va ușura procesul prin care firmele de IT din România ajung la clienții internaționali care știu, deja, despre calitatea pe care specialiștii români o oferă. Concret, companiile din România vor avea la dispoziție o echipă de oameni a căror principală preocupare va fi să găsească clienți interesați să dezvolte servicii de software în țară. Partenerii Techmatch vor avea un profil ce descrie toate serviciile pe care ei le oferă, iar clienții interesați vor putea să ceară informații despre ei, despre serviciile lor, și vor putea să-i contracteze pentru dezvoltarea unor produse noi. Echipa Techmatch va crea și un proces de atragere a clienților internaționali, prin procesele automatizate de Scouting, Marketing și Lead Generation.

Experiența cumulată a celor trei fondatori depășește 25 de ani de activitate și implicare în ecosistemul IT din Cluj, România și Europa. Valentin, Ștefan și Mircea sunt implicați în organizații non-profit precum Romanian IT, ClujStartups, FreshBlood, Startup Grind Cluj-Napoca, Spherik, Fintech.Camp, Cluj.AI, Product Tank Cluj.

Pentru 2020, compania are planuri ambițioase, ce implică, pe lângă dezvoltarea platformei automate de tip Software as a Service (SaaS), și atragerea de proiecte de două milioane de euro și extinderea rețelei de parteneri la 100 de companii din România. Cei care doresc să devină parteneri pot găsi mai multe informații aici.

S-ar putea să-ți placă

Prezentare generală a confidențialității

AngajatorulMeu.ro folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe website-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile website-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.