Potrivit evaluărilor de pe piaţă, Chili Piper, o companie înființată de Alina Vandenberghe, va atinge statutul de unicorn anul viitor. Ar fi al doilea unicorn din SUA, pe care l-a fondat un român, anunță Andrei Muraru, ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al României în SUA.
La câteva zile distanță de întâlnirea cu Daniel Dines, co-fondator şi CEO al UiPath, prima companie românească listată la bursa din New York, Andrei Moraru a stat de vorbă cu Alina Vandenberghe, co-fondator şi Chief Experience Officer al Chili Piper. Ambasadorul român este convins că aceasta va fi una dintre cele mai impresionante figuri feminine ale industriei noilor tehnologii, în anii următori.
“Am avut o întâlnire foarte bună cu Alina Vandenberghe, co-fondator şi Chief Experience Officer al Chili Piper, compania care, potrivit evaluărilor de pe piaţă, va atinge statutul de unicorn anul viitor. Ar fi al doilea unicorn din SUA pe care l-a fondat un român. Compania va fi listată la bursă imediat ce îşi atinge potenţialul de un miliard de dolari, pe care fondatorii îl prezic conform planurilor de expansiune agresivă în toată lumea.
Am cunoscut-o pe Alina la sediul companiei sale din Brooklyn, New York, o clădire de sticlă de pe malul Atlanticului. Am vorbit despre România, despre potenţialul tinerilor noştri şi despre ce vrem să facem ca să promovăm ţara noastră în societatea americană”, a anunțat ambasadorul pe Facebook.
Andrei Muraru spune că a încurajat-o să găsească împreună căi de a dezvolta şi de a construi, în anii următori, o platformă în centrul căreia să se afle România şi tinerii săi talentaţi, ghidaţi de românii de succes din SUA.
“Nu e de mirare că Alina a fost remarcată de Steve Jobs, regretatul co-fondator al Apple. Este strălucitoare în felul în care comunică (o abordare familiară şi totodată plină de deferenţă), în care îşi construieşte profilul public şi în care îşi conduce afacerea spre succes. Reunind simplitatea şi prestigiul deja confirmat de numeroase apariţii publice, ea are, mai mult decât alţii, forţa de a inspira tinerii să se dedice unui vis. Tot ce a realizat în SUA a fost expresia propriilor puteri, fiind impulsionată de cultura pentru muncă şi de pasiunea antreprenorială. Românca Alina Vandenberghe va fi, cred, una dintre cele mai impresionante figuri feminine ale industriei noilor tehnologii în anii următori”, susține ambasadorul României în SUA.
Chili Piper este un software avansat de planificare pentru echipele B2B (Business to Business), care ajută companiile să comunice mai rapid cu potențialii lor clienți: în momentul în care ei accesează site-ul respectivei firme, pot primi asistență imediată din partea unui angajat, în timp real, notează Financial Intelligence.
Alina Vandenberghe a fondat Chili Piper (cu sediul în Brooklyn, New York) împreună cu soțul său, Nicolas, în 2016. Compania are venituri anuale de circa zece milioane de dolari, de la 30.000 de clienți diferiți, inclusiv nume precum Spotify, Airbnb și Shopify, potrivit CNBC.
Startup-ul cu peste 140 de angajați a obținut până acum finanțare de 54 de milioane de dolari, de la investitori precum Flashpoint Venture Capital și Gradient Ventures, partea de investiții Google în AI. Chili Piper va atinge venituri anuale de 20 de milioane de dolari până la sfârșitul lui 2021.