Undelucram.ro: Cel mai mare salariu în 2023, în România, a fost în IT – 33.000 de lei net

Foto: Dragana Gordic @ freepik

Salariile nete maxime în 2023 au fost în IT, energie şi producţie, iar cele mai mici – în producţie, contabilitate, administrativ & operaţiuni şi vânzări, conform datelor pe care le oferă cei peste un milion de utilizatori ai Undelucram.ro, cea mai mare comunitate online a angajaţilor din România.

În 2023, cel mai mare salariu a fost înregistrat în IT – 33.000 de lei net pe lună, mai mult cu 8,9 la sută faţă de 2022. În schimb, valoarea salariului mediu, dar şi a celui minim în IT a crescut cu mult mai puţin (circa 200-250 de lei), la 7.654 de lei net pe lună, respectiv 2.650 de lei. În IT şi energie s-au înregistrat, anul trecut, cele mai mari salarii maxime, dar şi cele mai mari creşteri ale acestuia. Avansul a fost de 2.700 de lei în IT şi de 2.480 în domeniul energiei.

Salariile „maxime cu cele mai mici valori” au fost în suport clienţi, contabilitate şi administrativ/ operaţiuni, cu valori în jurul a 10.000 de lei net pe lună. Pentru o parte importantă dintre domeniile analizate (marketing, achiziţii, administrativ/ operaţiuni, contabilitate, servicii suport) salariul mediu a crescut cu circa zece la sută în 2023, dar au fost şi creşteri mult mai mari. În energie, salariul mediu s-a majorat, în 2023, cu circa 25 la sută, iar în cel al serviciilor de legal cu 15 la sută.

Şi valoarea salariilor minime a crescut în fiecare industrie, însă nesemnificativ (cu 100-340 de lei), arată analiza Undelucram.ro. Cea mai mare creştere a salariului minim a fost în energie, de la 2.350 la 2.690 (340 de lei) și HR, cu o creştere de circa 300 de lei a salariului minim net lunar. Cele mai mari salarii minime au fost în energie (2.690 de lei), IT (2.650) şi achiziţii (2.450). Cele mai mici salarii minime au fost în producţie (2.050 de lei), vânzări, administrativ/ operaţiuni şi servicii suport clienţi. În toate aceste zone, salariul minim a fost de 2.100 de lei.

Anul trecut, în toate domeniile, salariul minim a trecut de 2.000 de lei, față de 2022, când încă erau domenii (precum producţie, HR, marketing, administrativ/ operaţiuni, servicii suport clienţi) în care angajaţii câştigau 1.900 de lei. Creşterea a fost determinată de faptul că salariul minim net pe economie a fost majorat, în octombrie, la 2.079 de lei (de la 1.898). Circa 1,9 milioane de angajaţi au beneficiat de această măsură a Guvernului.

„Analiza noastră ne arată că salariile au crescut în 2023 în toate domeniile şi pe toate segmentele valorice. Deficitul de candidaţi de pe piaţă determină angajatorii să facă şi mai multe eforturi în găsirea oamenilor potriviţi, iar această situaţie vine la pachet cu o calibrare mai bună între profilele lor şi aşteptările salariale pe măsură. Modificarea anuală a indicelui preţurilor de consum a pus şi poate pune o presiune şi mai mare pe creşterile salariale. Însă, dincolo de inflaţie sau lipsa de oameni, un factor important în evoluţia salariilor în următorii ani îl va constitui transparentizarea lor obligatorie în Uniunea Europeană, un pas necesar, în care noi am crezut încă din 2011, de când am lansat platforma Undelucram”, declară Costin Tudor, director general şi fondator al Undelucram.ro.

Utilizatorii Undelucram.ro îşi comunică transparent şi deschis salariile pe platformă, iar specialiştii din HR pot afla mai multe detalii despre salarii cu ajutorul serviciului Salary Report. Platforma Undelucram.ro a fost lansată în 2011 de Costin Tudor şi este cea mai mare comunitate online de angajaţi din România. Din 2019, s-a extins la nivel internaţional și a dezvoltat reţeaua regională de platforme de employer branding şi recrutare online WhereWeWork.com, una dintre cele mai mari din CEE şi MENA, cu peste 1,5 milioane de angajaţi la nivel internaţional.

Articole din aceeași categorie
Total
0
Share