Greenbrier România a anunțat că își va înceta operațiunile de producție desfășurate la fabrica din Arad, „din cauza provocărilor dificile și accelerate de pe piața locală”.
Potrivit companiei, această decizie a fost influențată de mai mulți factori, printre care presiunile tot mai puternice de la nivelul industriei de profil, costurile operaționale în creștere prin comparație cu celelalte fabrici și constrângerile logistice legate de vechimea unității și de mediul urban.
Greenbrier România va continua să-și consolideze operațiunile de producție la fabricile din Caracal și Drobeta Turnu Severin. Compania intenționează să continue să investească în aceste unități de producție ca să le sprijine dezvoltarea pe termen lung. Comenzile existente vor fi onorate din aceste locații, iar strategiile de achiziții și logistică vor fi ajustate în funcție de necesități.
- Angajatorii din tehnologie și cei din retail vor mări cel mai mult salariile în 2027
- Bunele maniere profesionale au adus împreună aproximativ 130 de participanți la „Codul Bunelor Afaceri”
- Art Safari New Museum are un nou CEO
„Greenbier apreciază profund istoria îndelugată a producției de vagoane din Arad și dedicarea forței de muncă. Compania este implicată 100 la sută în acest proces și va coopera îndeaproape cu sindicatele și comunitatea locală pentru a oferi sprijin angajaților afectați, pe parcursul acestui proces de tranziție. Se vor depune toate eforturile pentru asistența colegilor afectați, prin suport de consiliere profesională și prin onorarea contribuțiilor pentru toți colegii a căror muncă a fost esențială de-a lungul anilor”, transmite compania.
Greenbrier România a încheiat anul 2023 cu un număr mediu de 2.246 de angajați și o cifră de afaceri netă de peste 1,2 miliarde de lei.
