Zeci de inițiative de responsabilitate socială derulate de Continental în România: peste 50 de campanii, evenimente și activități derulate în 2024

Continental România a continuat și în 2024 activitățile prin care a sprijinit comunitățile din care face parte.

Sediile din Carei, Iași, Sibiu și Timișoara au desfășurat zeci de acțiuni de responsabilitate socială, pe parcursul întregului an, în care au combinat ajutorul oferit organizațiilor neguvernamentale care implementează proiecte de mediu, sănătate sau educație, cu cel acordat domeniului medical, educațional sau cultural.

„Prin acțiunile desfășurate și prin implicarea angajaților săi, Continental a dovedit încă o dată că pune accentul pe susținerea activităților care conduc la o dezvoltare a comunității. Fie că vorbim despre plantare de copaci, de donare de sânge sau de sponsorizarea diverselor activități din spitale, am demonstrat că numai împreună, prin dedicare și dorința de a ajuta, creăm valoare și construim un loc mai bun în jurul nostru. Responsabilitatea socială este în ADN-ul nostru și vom continua să ne implicăm în proiecte care transformă în bine comunitatea”, spune Roxana Deteșan, Head of Communications Continental România.

„20 de Ani, 20 de Fapte Bune” la Sibiu

Timp de 20 de ani, comunitatea sibiană a fost alături de #PeopleOfContinentalSibiu și a sprijinit fiecare etapă de dezvoltare. Cu ocazia aniversării, Continental a dorit să sprijine orașul în care locația a crescut. Cum? Prin lansarea campaniei de responsabilitate socială „20 de Ani, 20 de Fapte Bune”, alcătuită din 20 de proiecte din cinci domenii: social, educație, mediu înconjurător, sănătate și cultură.

Sănătate, educație și mediu pentru o comunitate mai bună: Continental Sibiu s-a implicat activ în comunitate prin proiecte de sănătate, educație și protecția mediului. În colaborare cu Policlinica Regina Maria, au fost renovate cabinete medicale în liceele partenere, au fost organizate screening-uri dentare pentru elevii claselor de învățământ dual și cursuri de prim ajutor pentru angajați.

În parteneriat cu Fundația Polisano, a fost demarată și campania internă „Împreună pentru inimile copiilor”, prin care au fost sprijinite următoarele sesiuni operatorii. #PeopleOfContinentalSibiu au spus DA și când a fost vorba despre dezvoltarea primului Registru Național al Donatorilor de Celule Stem, prin testarea și înscrierea voluntară în registru, și le-au oferit astfel o șansă la viață bolnavilor de cancer. Compania s-a implicat și în educație, prin proiecte ca Tech Club for Children, cluburile de robotică organizate în parteneriat cu Fondul Științescu, susținerea taberei de performanță în fizică și dotarea unei biblioteci din mediul rural.

Angajament social și cultural: compania promovează responsabilitatea socială în comunitate și prin organizarea de campanii de donare de sânge, plantare de copaci, ecologizări și susținerea ONG-urilor prin redirecționarea impozitului pe venit. Anul acesta, #PeopleOfContinentalSibiu au spus prezent campaniei „O pădure cât o companie” și au plantat 3.500 de puieți de gorun și paltin de munte în satul Ruși, din județul Sibiu.

În parteneriat cu Focus in The Park, Policlinica Regina Maria și Centrul de Transfuzie Sibiu, a organizat o caravană mobilă de donare de sânge, iar toți cei care au donat sânge în caravana mobilă, pe lângă binele pe care l-au făcut, au primit și un bilet la festivalul Focus in The Park. Prin amenjarea zonei de recreere din SOS Satele Copiilor și organizarea de activități recreative pentru copiii și tinerii din ONG, Continental Sibiu își consolidează misiunea de a oferi sprijin și bucurie celor aflați în dificultate.

Proiecte de mediu la ContiTech Carei

Anul acesta, Contitech a desfășurat o serie de activități de responsabilitate socială menite să aducă un impact pozitiv în comunitate. Una dintre inițiative a fost plantarea unui copac pentru fiecare angajat care s-a pensionat, un gest simbolic de recunoștință pentru contribuțiile lor, care lasă în urmă o amprentă verde în comunitate. ContiTech a colaborat și cu Centrul de Promovare a Turismului Cultural pentru o acțiune de plantare de copaci în parcul Castelului Károly din Carei și a contribuit la îmbunătățirea mediului urban.

Compania a oferit cadouri elevilor de la școala duală, ca semn de susținere și apreciere pentru parcursul educațional și formarea profesională. În aceeași direcție, a oferit rechizite unei școli locale, ca să asigure accesul elevilor la resursele necesare pentru învățare.

Angajament față de comunitate la Iași

Continental Iași își menține an de an angajamentul față de comunitate și dezvoltă parteneriate durabile cu organizațiile non-profit din Iași și regiunea Moldovei. În 2024, angajații au organizat nouă campanii de donații pentru susținerea programelor educaționale și de mediu.

Prin implicarea lor, 40 de copii de la secția de Oncologie a Spitalulului Sfânta Maria Iași au primit materiale educaționale; au fost echipați pentru școală 133 de copii de la două fundații (Fundația Serviciilor Sociale Bethany și Prietenii Bârnovei) și din trei locații diferite (Rediu, Bărticești, Heleșteni); donații pentru literație pentru copiii de la Heleșteni; pachete cu alimente pentru peste 400 de copii din localități de lângă orașul Hârlău.

Prin campania Fii și tu Moș Crăciun, peste 280 de scrisori cu dorințe ale copiilor din mediul rural devin realitate prin implicarea angajaților Continental. Cu alte ocazii au fost donate 60 de cadouri, de 8 Martie și de Paști. Prin inițiativa Donează-ți ziua de naștere, au fost organizate vizite la Centrul de zi Ruginoasa: donații de haine, alimente, rechizite și o excursie în Iași, organizată pentru copii, care au vizitat cele mai importante obiective culturale ale orașului.

Zeci de angajați ai companiei au donat sânge către Centrul de Transfuzii, în campania de donare organizată la sediul Continental Iași. Din grijă pentru mediu, peste 100 de angajați au plantat, în primăvară, circa 1.000 de puieți.

Implicare în Timișoara, din trei direcții

Continental își desfășoară activitatea în orașul de pe Bega prin cele trei sedii ale sale: fabrica de anvelope, sediul automotive (fabrica de componente electronice și centrul de cercetare-dezvoltare) și ContiTech. Fiecare din cele trei locații a desfășurat numeroase proiecte de responsabilitate socială.

Sponsorizare pentru achiziționarea de aparatură medicală necesară desfășurării activităților din spital, pijamale pentru copiii internați la spitalul de copii din Timișoara, reprezintă direcția de susținere a activității medicale derulată de Continental Automotive Timișoara.

Locația s-a implicat și în proiectul Adoptă o mamă, prin care 57 de mame și bunici din grija unui centru de asistență socială au primit ajutor. Angajații companiei au donat aproape două tone de alimente neperisabile, produse de igienă, accesorii, dulciuri și cărți pentru aceste persoane vulnerabile. În zona de ajutor social se numără și inițiativele prin care au fost adunate 260 de ghiozdane pentru elevii din familii cu o situație materială dificilă și campania Be a Santa, prin care au fost adunate peste 200 de cadouri ce au adus zâmbetele pe fețele celor mici.

Sute de colegi au donat sânge în campaniile de conștientizare derulate la sediul locației. S-au adunat peste 150 de litri, care au contribuit la nevoile spitalelor locale.

Latura de mediu a însemnat plantarea a peste 2.000 de puieți, lângă Timișoara, pentru a contribui la protejarea mediului înconjurător. La sediul automotive din capitala Banatului au fost instalate containere speciale pentru colectarea uleiului uzat, un pas important pentru reducerea poluării.

Colaborarea cu organizații neguvernamentale, precum Fundația Rudolf Steiner Timișoara, Fundația Chosen Casa Olarului, Asociația Lindenfeld (Ajungem Mari), Asociația United Way, Asociația Club Lions Timișoara și Asociația Step-in a însemnat implicarea în proiecte destinat dezvoltării comunității locale.

ContiTech Timișoara a continuat să se implice activ în sprijinirea comunității. A adus bucurie copiilor internați la Spitalul Louis Țurcanu din Timișoara printr-o colectă de cadouri, a donat fonduri pentru susținerea ONG-urilor locale și a organizat colecte de jocuri și rechizite școlare pentru copiii din medii defavorizate. A încurajat implicarea în protejarea mediului prin plantarea de copaci fructiferi în incinta fabricii, de Ziua Pământului, și a susținut performanța sportivă prin sponsorizări acordate echipei UPT Racing Team.

În plus, împreună cu Continental Automotive Timișoara, a sponsorizat Clinica ORL de Pediatrie Bega pentru achiziționarea de echipamente medicale. La fel ca anul trecut, angajații s-au mobilizat și au oferit cadouri de Crăciun, ca să aducă spiritul sărbătorilor în casele celor care au nevoie.

Continental Anvelope a susținut financiar Liceul Tehnologic de Silvicultură și Agricultură Casa Verde Timișoara, pentru restaurarea Muzeului de Vânătoare, un proiect ce valorifică tradițiile locale și educația ecologică. Compania s-a implicat și în achiziția de echipamente destinate terapiilor Bricare, pentru beneficiarii Asociației OncoHelp, menite să îmbunătățească tratamentele pacienților oncologici. Spitalul de Copii Louis Țurcanu a beneficiat de o sponsorizare pentru achiziții esențiale pentru creșterea calității îngrijirilor oferite celor mici.

Școala Gimnazială Nr. 21 Vicențiu Babeș din Timișoara a fost sprijinită prin donarea de laptopuri pentru dotarea cabinetului de informatică și prin refacerea gardului școlii, pentru a îmbunătăți astfel infrastructura educațională.

Pe lângă donația de anvelope pentru Fundația Kinder Soforthilfe și Fundația Filantropia Timișoara (pentru a contribui la mobilitatea organizațiilor și susținerea activităților lor), locația a sprijinit și Asociația Ecostuff România pentru organizarea unor evenimente sportive și pentru plantarea de copaci.

În această toamnă și în timpul sărbătorilor de iarnă, copiii de la Centrul de Zi Casa Olarului au beneficiat de o donare de haine, prin campania Îndeplinește o dorință de Crăciun, la care au contribuit angajații companiei.

Între 1999 și 2023, Continental a investit peste 2,3 miliarde de euro în activităţile din România. Toate cele trei domenii de activitate ale companiei sunt reprezentate aici. Continental deţine cinci unităţi de producţie și patru centre de inginerie, în Timişoara, Sibiu, Carei şi Iaşi, și un centru de distribuţie a anvelopelor în București. La finalul lui 2023, avea peste 20.300 de angajaţi, dintre care peste o treime reprezentată de ingineri și informaticieni, și va continua să angajeze în funcție de viitoarele proiecte.

Articole din aceeași categorie
Total
0
Share