Angajații Chain IQ Group pot deveni co-investitori în companie

de A M

Chain IQ Group, principalul furnizor independent de servicii strategice, tactice și operaționale de achiziții indirecte, cu sediul în Elveția și birouri în 14 țări, lansează un program prin care permite angajaților săi din toată lumea să achiziționeze titluri de participare (PS Shares).

Cu ocazia celei de-a noua aniversări de la înființarea Chain IQ Group, din luna mai, angajați ai companiei din întreaga lume pot deveni co-investitori printr-un plan dedicat de participare a angajaților (Employee Share Participation Plan/ ESPP).

Odată cu lansarea ESPP, Chain IQ recunoaște contribuțiile valoroase ale angajaților săi și dorește să alinieze și mai bine interesele lor cu succesul pe termen lung al companiei. În plus, prin acest demers se va întări un sentiment de apartenență și colaborare transfrontalieră.

Prin crearea unui mediu mai inclusiv și mai motivant, ESPP-ul lansat combină recompense pe termen scurt și pe termen lung. Participanții vor primi dividende în numerar, în concordanță cu acționarii existenți ai Chain IQ, și vor beneficia și de potențiale câștiguri de capital odată cu evoluția valorii companiei în timp.

Programul este accesibil la nivel global și este disponibil angajaților Chain IQ cu contract de muncă permanent, pe perioadă nedeterminată. Nu va exista o piață secundară pentru titlurile de participare, deoarece Chain IQ este obligată să cumpere titlurile de participare de la angajații care părăsesc compania, iar ei, la rândul lor, sunt obligați să vândă titlurile la momentul plecării.

„Lansăm această inițiativă importantă, care îi invită pe toți angajații noștri să devină co-investitori în Chain IQ. Ca antreprenor, sunt un susținător declarat al conceptului de a permite angajaților să devină parte din povestea noastră de succes și de a le permite să beneficieze de munca și investiția lor în companie”, declară fondatorul și președintele executiv al companiei, Claudio Cisullo.

DESPRE CHAIN IQ

Este o companie independentă de top de servicii de achiziții indirecte, care oferă, la nivel global, servicii strategice, tactice și operaționale de achiziții pentru clienții săi. Are sediul în Elveția și operează din șase centre principale – Baar, New York, Londra, Singapore, Mumbai și București – și 14 birouri, pentru a deservi peste 49 de țări (inclusiv Germania, Polonia, China, Hong Kong, Japonia și Australia) și peste 60 de clienți. Echipa sa în creștere este formată din peste 650 de experți.

S-ar putea să-ți placă

Prezentare generală a confidențialității

AngajatorulMeu.ro folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe website-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile website-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.