Sondaj Opalescence: Zâmbetul, primul lucru pe care îl observi când întâlnești pe cineva

de A M

Sub umbrela #PutereaZâmbetelor, DentalMall.ro, furnizor de consumabile pentru cabinete stomatologice și persoane fizice și distribuitor al brandului de sisteme de albire Opalescence, a demarat un sondaj online* prin care își propune să afle ce cred româncele despre procedura de albire dentară și care sunt, în opinia respondentelor, atributele unui zâmbet frumos.

Aproape în unanimitate, participantele la sondaj consideră că zâmbetul influențează starea de spirit (98 la sută), în timp ce 93 la sută sunt de părere că zâmbetul poate spori în mare măsură nivelul încrederii în sine. Șase femei din zece nu sunt însă mulțumite de nuanța dinților, iar mai mult de jumătate (63 la sută) și-au albit dinții sau iau în calcul o asemenea procedură.

Întrebate care este primul lucru pe care îl observă atunci când se întâlnesc pentru prima dată cu cineva, 77 la sută dintre respondente au răspuns “expresia facială, respectiv zâmbetul”, iar 12 la sută remarcă “vestimentația”. Când vine vorba de cât de important este un zâmbet alb și strălucitor pentru a avea un aspect fotogenic în fotografii, 88 la sută dintre femei consideră că este important și foarte important, în timp ce 12 la sută consideră că zâmbetul alb e puțin sau deloc important pentru aspectul fotogenic în fotografii.

Trei femei din patru ajung la dentist cel puțin o dată pe an, fie pentru tratamente de profilaxie dentară – detartraj și periaj profesional (79 la sută) – și pentru tratamentul cariilor dentare (68 la sută). Lista celor mai comune proceduri efectuate este completată de tratamentul ortodontic și proceduri de estetică dentară (15 la sută).

“Ne-am dorit să aflăm dacă zâmbetele ne pot influența starea de spirit și care sunt atributele unui zâmbet frumos. Ne-am îndreptat atenția spre doamne, spre un eșantion reprezentativ de peste 400 de femei de toate vârstele, și, împreună, am demonstrat că zâmbetul este primul lucru pe care îl observăm când ne întâlnim cu cineva. Vizitele regulate la dentist sunt esențiale în profilaxia dentară și ne bucurăm să observăm că igiena orală este un aspect tot mai important pentru majoritatea respondentelor. Analizând rezultatele sondajului și topurile noastre de vânzări, dominat de sistemul de albire personalizat Opalescence 16 la sută, remarcăm interesul tot mai crescut pentru estetica dentară. Zâmbetul este o expresie a frumuseții și a încrederii în sine, iar estetica dentară oferă soluții inovatoare pentru zâmbete care să impresioneze”, spune Mihaela Radu, co-fondator Diviodent, companie care deține DentalMall.ro.

Șase femei din zece nu sunt mulțumite de nuanța dinților

Potrivit sondajului, șase femei din zece nu sunt mulțumite de nuanța actuală a dinților. Dacă 35 la sută dintre ele sunt decise să-și albească dinții, 28 la sută încă studiază dacă să apeleze la această procedură, iar un sfert și-au albit dinții cel puțin o dată.

După o procedură de albire dentară, aproape jumătate (48 la sută) dintre respondente vor ca “dantura să capete un aspect proaspăt și natural”, mai mult de un sfert (26 la sută) se așteaptă “să fie un proces rapid și ușor, cu rezultat vizibil imediat”, iar 20 la sută “să fie o tehnică non-invazivă”.

În ceea ce privește cele mai comune mituri și prejudecăți care circulă despre albirea dentară, 40 la sută dintre participantele la sondaj spun că, cel mai adesea, au auzit că “albirea este scumpă”, un procent similar au indicat ca prejudecată “albirea dentară este periculoasă”, iar un sfert au răspuns că “procedura este dureroasă”.

“Așa cum ne așteptam, când vorbim de zâmbete reușite, pe lângă expresivitatea zâmbetului, printre cele mai comune caracteristici rămân dinții îngrijiți, curați, imaculați, în timp ce forma, simetria ori alinierea sunt caracteristici mai puțin importante. Puterea zâmbetelor este imensă și, prin toate demersurile și acțiunile noastre, îi încurajăm pe oameni să zâmbească larg și să-i molipsească și pe alții cu zâmbetele lor. Continuăm să demontăm mituri și prejudecăți despre albirea dentară și îi îndemnăm pe toți cei ce își doresc să apeleze la aceste proceduri – conform rezultatelor sondajului nostru, sunt mulți – să se informeze corect, de la specialiști, și să știe că, atât timp cât este efectuată corect, procedura de albire nu trebuie nici să doară, nici să fie invazivă ori periculoasă în vreun fel. Din contră, e o procedură simplă, cu rezultate remarcabile”, spune Diana Baltac, co-fondator Diviodent.

Albirea dentară este o opțiune tot mai populară pentru îmbunătățirea zâmbetului, percepție confirmată de participantele la sondaj. “Da, albirea dentară este o opțiune tot mai populară pentru a-ți îmbunătăți zâmbetul” au răspuns aproape 70 la sută dintre ele, în timp ce șase la sută consideră că rămâne o tehnică populară doar în rândul celebrităților.

Pastele de dinți profesionale de albire, cele mai cunoscute soluții de albire dentară

Dacă un sfert dintre respondente nu cunosc tehnici și soluții de albire dentară, la întrebarea “Ce soluții de albire cunoașteți?”, o treime dintre respondente au indicat ca răspuns „sistemele de albire profesionale” (32 la sută), în timp ce “benzile de albire din comerț” sunt cunoscute de 37 la sută dintre ele. Pastele de dinți profesionale rămân însă cele mai populare soluții pentru albire și sunt cunoscute de mai multe de jumătate dintre respondente (52 la sută).

Întrebate dacă au apelat sau au în plan să apeleze la procedura de albire dentară, pentru ce tehnică de albire dentară ar opta, șase femei din zece au indicat ca răspuns “albirea dentară în cabinetul stomatologic”. Albirea efectuată “acasă, cu ajutorul kiturilor și sistemelor de albire recomandate de medicul stomatolog” este o opțiune aleasă de o treime dintre respondente (32 la sută).

*​​Sondaj derulat online, la nivel național, între 5 mai și 5 iunie, pe un eșantion de 428 de femei de toate vârstele. Categoriile de vârstă predominante sunt 35-44 ani (48 la sută), 25-34 ani (29 la sută) și 45-54 ani (16 la sută).

Diana Baltac și Mihaela Radu, fondatoare @ Diviodent.

DESPRE DIVIODENT

Este distribuitor de consumabile și sisteme de albire dentară pentru cabinetele stomatologice și persoane fizice și unic importator Ultradent Products în România. Deține magazinul online DentalMall.ro, unde clienții pot accesa cele mai performante sisteme de albire dentară de la Opalescence. Activ pe piața din România din 2004, este condus de antreprenoarele Diana Baltac și Mihaela Radu.

Realizează distribuția consumabilelor prin două căi principale. Pe segmentul B2B, consumabilele pentru cabinetele stomatologice sunt furnizate, în principal, prin rețeaua specializată de distribuitori, construită și consolidată în cei 20 de ani de activitate. În urma evenimentelor de promovare adresate consumatorului final, ponderea vânzărilor online pe site-ul dentalmall.ro este în creștere semnificativă.

S-ar putea să-ți placă

Prezentare generală a confidențialității

AngajatorulMeu.ro folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe website-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile website-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.