Un proiect unic în România, susținut de Hipo.ro – portalul de joburi nr. 1 în România pentru candidații cu studii superioare -, National Intern Day creează cadrul prin care companiile își pot nominaliza programele de internship sau traineeship, iar tinerii au ocazia să le voteze pe cele mai bune.
Până acum, peste 900 de voturi ale tinerilor cu studii superioare au fost colectate pentru determinarea Celor mai bune 63 programe de internship din România în 2024. Perioada de vot continuă până pe 15 mai, iar în 23 mai va fi lansat topul Cele Mai Bune Programe de Internship din România în 2024.
Programele de internship le oferă tinerilor o perspectivă reală despre ce înseamnă să lucrezi într-un anumit domeniu, iar angajatorilor le oferă mediul propice prin care tinerii pot învăța și contribui la succesul companiei. National Intern Day are ca obiectiv crearea contextului prin care companiile își pot nominaliza programele de internship disponibile în 2024 pentru studenți și proaspăt absolvenți. National Intern Day le oferă acces, într-un singur loc, la toate programele deschise, unde pot aplica și le pot vota pe cele mai bune.
- Studiu: Românii vor transparență salarială, însă doar opt la sută dintre angajați își cunosc grila de salarizare
- Femeile reprezintă un procent record de 62 la sută din noua promoție Bucharest Executive MBA, programul oferit de WU Executive Academy
- Workadis Group are un nou Business Development Director – Europe
În perioada ianuarie-martie, companiile și-au nominalizat oportunitățile pentru tinerii aflați la început de carieră. Acum este perioada în care studenții și proaspăt absolvenții au ocazia să aleagă cele mai atractive programe de internship. Topul este realizat pe baza voturilor obținute și a structurii și beneficiilor oferite de program, evaluate pe baza nevoilor și perspectivelor de carieră ale tinerilor centralizate în studiul Gen Z Behavior on the labor market in 2024, realizat de Catalyst Solutions. Pe 23 mai, 63 de companii se fac remarcate pe piața muncii din România și vor fi prezente în primul top despre cele mai bune programe de internship.

„National Intern Day, alături de Best Internship Programs in 2024, a fost creat cu scopul de a aduce în prim-plan importanța programelor de internship și trainee pentru angajatori, astfel formând viitoarele generații de profesioniști, și pentru tineri. Cu toții am trăit clipele din facultate sau curând după terminarea ei, când nu știam ce domeniu să alegem sau către ce companie să mergem, ce vrem să învățăm în continuare, spre ce vrem să ne dezvoltăm. Ambiția noastră e să construim, alături de cele două părți, cel mai puternic instrument pentru studenți și proaspăt absolvenți, care să-i ajute în momentul alegerii primului pas în carieră. Anul acesta vom avea 63 de programe votate de tineri pentru tineri, iar pe 23 mai vom afla cine va fi pe primul loc”, spune Maria Marin, Project Manager National Intern Day.
Cei care vor să afle care sunt cele 63 de programe înscrise în National Intern Day și detalii despre modalitatea de vot, pot găsi aceste informații aici.

DESPRE CATALYST SOLUTIONS
Este o companie de consultanță în resurse umane, specializată în soluții de recrutare și employer branding. În cei 17 ani de experiență, a devenit cunoscută pentru unele dintre cele mai mari proiecte și evenimente din domeniu:
- DevTalks Romania, conferința IT care reunește 6.000 de profesioniști pasionați de web, online, cloud computing, big data și alte tehnologii sau trenduri IT. Are două ediții, în București, în 29-30 mai, și Cluj-Napoca, pe 26 septembrie.
- DevCon, conferința dedicată profesioniștilor IT. Pe 5 și 6 noiembrie, vor avea loc șase conferințe dedicate, care ating o varietate de tehnologii și arii de interes, precum Java, .NET, Data, AI & Machine Learning, Web & Mobile, și nu numai.
- www.hipo.ro, singurul portal de carieră dedicat exclusiv candidaților cu studii superioare.
- Angajatori de TOP, cel mai mare târg de carieră din România, are loc pe hipo.ro de două ori pe an și aduce împreună 200.000+ candidați și 80 angajatori la fiecare ediție.
- Top Talents România, program care identifică și premiază cei mai valoroși 250 de tineri români.
- Studiul Cei mai doriți angajatori, cel mai cuprinzător instrument de pe piață, care măsoară gradul de atractivitate al brandurilor de angajatori și așteptările pe care tinerii le au de la ei.
