Producătorul de bere Bergenbier S.A. este Angajator de Top în România

de A M

Bergenbier S.A., parte a grupului Molson Coors Beverage Company, a primit și în 2025 certificarea Top Employer în România.

Certificarea este acordată de Top Employers Institute pe baza unei evaluări riguroase a peste 20 de criterii din domeniul resurselor umane.

„Această recunoaștere ne onorează și reconfirmă angajamentul nostru față de oameni. În Bergenbier S.A., credem că succesul unei companii este construit pe o cultură solidă, bazată pe încredere, prietenie și transparență. Continuăm să investim în dezvoltarea colegilor noștri și să implementăm politici menite să creeze un mediu de lucru echilibrat și motivant”, declară Delia Taloș, Interim HR Director.

Certificarea primită din partea Top Employers Institute subliniază angajamentul Bergenbier S.A. de a menține standarde ridicate în ceea ce privește bunăstarea angajaților, dezvoltarea profesională și crearea unui mediu de lucru prietenos și atent la nevoile colegilor.

Bergenbier S.A. se alătură, pentru al doilea an la rând, celorlalte companii din Europa Centrală și de Est, Ungaria, Serbia, Bulgaria, Cehia și Croația, care aparțin grupului Molson Coors, certificat și el ca Angajator de Top. La nivel global, programul Top Employer a recunoscut, în acest an, peste 2.200 de companii din 122 de țări, pentru excelența în practicile de resurse umane.

Certificarea a fost acordată în urma unei analize ample, care a evaluat criterii precum strategia de resurse umane, dezvoltarea profesională a angajaților, cultura organizațională, sustenabilitatea, beneficiile oferite și echilibrul dintre viața profesională și cea personală.

Potrivit companiei, Bergenbier S.A. investește constant în dezvoltarea echipelor, în programe de formare și în inițiative menite să susțină performanța și bunăstarea angajaților.

S-ar putea să-ți placă

Prezentare generală a confidențialității

AngajatorulMeu.ro folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe website-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile website-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.