Kaufland România a investit peste 40 de milioane de euro în beneficii pentru angajați, în 2024

de A M

La finalul anului financiar 2024, Kaufland România a avut peste 17.530 de angajați, cărora le-a acordat beneficii în valoare totală de peste 40,9 milioane de euro, în creștere cu 15 la sută față de anul anterior, potrivit Raportului de sustenabilitate publicat de companie.

Retailerul a fost desemnat Top Employer pentru al zecelea an consecutiv în România. Compania a integrat circa 500 de angajați cu dizabilități prin programul A.C.C.E.S. și a deschis încă 500 de poziții dedicate în programul recunoscut internațional prin Zero Project Award 2025. Din totalul salariaților, peste 12.840 sunt femei.

În același an, compania a efectuat plăți de 2,93 miliarde de euro către circa 2.500 de furnizori din România și și-a consolidat poziția ca unul dintre cei mai mari susținători ai producătorilor locali. Peste 19.500 de produse din sortimentul alimentar provin din surse locale.

Compania a investit 9,5 milioane de euro în proiecte comunitare și pentru mediu: 1,96 milioane de euro pentru automate de colectare separată, 4,5 milioane pentru panouri fotovoltaice și peste un milion pentru stații de încărcare a mașinilor electrice. Investițiile în energie verde au dus la o reducere anuală a emisiilor de CO₂ de peste 4.000 de tone.

Kaufland România a obținut, pentru al optulea an consecutiv, Gold Level Recognition în Romania CST Index, cu 97 din 100 de puncte, cel mai mare scor acordat în clasamentul realizat de agenția de consultanță The Azores. Evaluarea are la bază criterii precum guvernanța corporativă, impactul economic, angajații, mediul, drepturile omului și lanțul de aprovizionare.

Marco Hößl, CEO Kaufland România și Republica Moldova: „Pentru noi, sustenabilitatea nu este un obiectiv separat, ci parte din modul în care construim și operăm Kaufland, zi de zi. De la investițiile în oameni și comunități, până la măsurile concrete pentru reducerea impactului asupra mediului, ne concentrăm pe soluții care generează valoare pe termen lung”.

Din 2016 până acum, retailerul a investit peste 67 de milioane de euro în peste 2.000 de proiecte din comunitățile locale.

S-ar putea să-ți placă

Prezentare generală a confidențialității

AngajatorulMeu.ro folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe website-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile website-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.