Universitatea din București (UB) este prima instituție de învățământ superior comprehensiv din România, după gradul de angajabilitate și veniturile obținute de absolvenți – 17.692 de lei, salariul mediu obținut de absolvenții Facultății de Matematică și Informatică.
Universitatea din București se situează între primele 200 de universități din lume și este singura universitate din România prezentă în topul angajabilității absolvenților.
Conform datelor corelate între REVISAL și Registrul Matricol Unic (RMU), din sistemul de monitorizare a angajabilității absolvenților de învățământ superior, absolvenții UB obțin, la cinci ani de la absolvirea studiilor, un salariu mediu de circa 5.600 de lei. În domenii precum Informatică sau Drept, salariile medii obținute de absolvenții universității se ridică la 17.692, respectiv 7.400 de lei.
- ABN AMRO Clearing Bank își extinde prezența în România și se mută în cea mai mare clădire de birouri din țară
- OAR București: în 25 de ani, piața de proiectare a crescut de zece ori, iar profesia se pregătește pentru impactul AI și al riscurilor climatice
- Cum atrag și mențin organizațiile talentele în 2026? MAGNETICO revine la Brașov cu 15 lideri HR și un workshop aplicat
Universitatea din București își menține, și anul acesta, poziția de lider printre instituțiile de învățământ superior comprehensiv din România în ceea ce privește gradul de angajabilitate al absolvenților. Rezultatele QS World University Rankings – Sustainability 2023, care poziționează Universitatea din București pe primul loc la nivel național în subdomeniul Employability & Opportunities, reconfirmă prestigiul de care se bucură UB în rândul angajatorilor. Aceasta apare printre primele 200 de universități din lume în ceea ce privește performanțele obținute de absolvenți. Pentru indicatorul Alumni Outcomes, Universitatea din București ocupa, în QS Graduate Employability Rankings 2022, locul 191 la nivel mondial.
UB este singura universitate românească prezentă în topul realizat de Quacuarelly Symonds – Graduate Employability Rankings 2022, cel mai cunoscut ranking global al universităților în funcție de rezultatele și angajabilitatea absolvenților. În clasamentul QS – Sustainability 2023, se situează pe prima poziție la nivel național și în subdomeniile Impact of Education și Sustainable Research.
„Dată fiind multitudinea topurilor și clasificărilor internaționale, uneori relevante, alteori inconsistente, universitățile au tot mai mult nevoie de criterii valabile și obiective în procesul de învățare și activitatea academică. Un astfel de criteriu relevant este calitatea absolvenților, de cele mai multe ori măsurabilă în angajabilitatea și nivelul de competitivitate și salarizare al absolvenților. Piața muncii, fie că ne referim la companii private, fie la zona nonprofit, la cercetători și profesori sau la practicieni de orice fel, este locul competiției impersonale în care sunt angajați și sunt plătiți corespunzător cei mai buni și mai eficienți absolvenți. Din perspectiva noastră, comparația pe domenii a angajabilității și salariilor este singurul clasament ce nu poate fi contestat, pentru că măsoară rezultate și nu mijloace”, remarcă prof. univ. dr. Marian Preda, rectorul UB.
Informatica, Dreptul, Psihologia și Științele Educației, printre domeniile cu salariile cele mai mari
Conform datelor corelate între REVISAL și RMU, din sistemul de monitorizare a angajabilității absolvenților de învățământ superior, dezvoltat pe baza Chestionarului Național privind Angajabilitatea Absolvenților de Învățământ Superior (CNAAIS), UB are cel mai bine plătiți absolvenți dintre universitățile comprehensive, cu un salariu mediu de circa 5.600 de lei – mai exact, 5.595,5 lei -, la cinci ani de la absolvirea studiilor. Universitatea din București este urmată de Universitatea de Vest din Timișoara și de Universitatea Babeș-Bolyai. Sistemul de monitorizare este gestionat de Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării (UEFISCDI).
Dacă la nivelul tuturor domeniilor școlarizate, salariul mediu obținut de absolvenții UB este de circa 5.600 de lei, absolvenții Facultății de Matematică și Informatică au, în medie, un salariu de 17.692 de lei. Salariul maxim înregistrat de absolvenții Facultății de Matematică și Informatică este de 33.171 de lei. Salariul mediu obținut de absolvenții Facultății de Drept se ridică la 7.400 de lei, în timp ce salariul maxim este de 17.808 lei.
Absolvenții Facultății de Psihologie și Științele Educației a UB obțin salarii medii de 5.500-6.000 de lei. Pentru domeniul Psihologie, salariul mediu este de 5.958 de lei, iar cel maxim de 14.529. Pentru Științe ale educației, salariul mediu este de 5.667 de lei, iar cel maxim de 10.202 lei.
„UB și-a asumat misiunea adaptării procesului de învățare la cerințele și nevoile pieței de muncă. Pornind de la premisa că integrarea rapidă a absolvenților pe piața muncii este principala sarcină pe care o universitate trebuie să o îndeplinească și cea mai importantă datorie față de studenții săi, universitatea a dezvoltat, în ultimii ani, zona parteneriatelor cu diverse companii private și cu organizații nonprofit, și le asigură studenților săi oportunități reale și aplicate de practică. Nu este o surpriză pentru noi că topul angajabilității și salariilor dovedește că absolvenții noștri reușesc cu prisosință să câștige în multe domenii competiția pentru cele mai bune și mai bine plătite poziții din diverse companii și organizații și își aduc contribuția la dezvoltarea societății românești”, arată prof. univ. dr. Marian Preda.
Reușitele absolvenților Universității din București, recunoscute la nivel național și internațional
Peste 58 la sută dintre candidații admiși în avocatură sunt absolvenți ai Facultății de Drept a Universității din București. În urma comunicării rezultatelor la examenul de primire în profesia de avocat și de admitere în Institutul Național pentru Pregătirea și Perfecționarea Avocaților din 2020, 83 dintre cei 143 de candidați declarați admiși sunt absolvenți ai Facultății de Drept din UB.
Aproape jumătate dintre candidații admiși în 2022 la Institutul Național al Magistraturii sunt absolvenți de Drept la UB. Dintre cei 284 de candidați admiși, 132 au absolvit Facultatea de Drept a UB – 46,47 la sută din total. Reușita din 2022 se înscrie în linia ascendentă din ultimii ani, când rezultatele absolvenților de Drept la UB s-au situat între 33 și 38 la sută, începând din 2016. La precedentul concurs, din septembrie 2019-februarie 2020, procentul de absolvenți ai Facultății de Drept a UB care au ocupat unul dintre posturile scoase la concurs de Institutul Național al Magistraturii a fost de 42,72 la sută.
Absolvenții Facultății de Matematică și Informatică, fondatori ai unora dintre cele mai cunoscute companii IT din lume
Co-fondator și director general al UiPath, Daniel Dineș, absolvent al Facultății de Matematică și Informatică a UB, a devenit, anul trecut, românul cu cea mai mare avere, prin pachetul de circa 21 la sută pe care îl deține din producătorul de roboți software. UiPath, compania pe care o deține alături de Marius Tîrcă, a fost listată, din 21 aprilie 2021, pe Bursa din New York. În 2018, la propunerea Facultății de Matematică și Informatică a UB, Daniel Dineș a primit, la a doua gală a Premiilor Senatului UB, distincția pentru „Alumnul anului”.
Tot la Facultatea de Matematică și Informatică a UB a absolvit și Florin Talpeș, co-fondator și CEO al Bitdefender, cel mai exportat produs românesc după volum, care protejează datele digitale a peste jumătate de miliard de utilizatori din toată lumea.
