Cel mai mare și longeviv eveniment de carieră din România se întoarce cu a 36-a ediție, care oferă acces la peste 10.000 de oportunități de carieră și la prima Academie de Carieră din țară.
Edițiile din primăvara aceasta vor avea loc în Timișoara, la Centrul Regional de Afaceri, pe 15-16 martie, în București, la Sala Palatului, pe 29-30 martie, și online, pe Hipo.ro, între 20 martie și 21 aprilie.
2024 este un an al constantelor când vine vorba de tendințele de recrutare, iar multe companii adoptă o abordare prudentă în ceea ce privește planurile lor de angajare. Există și câteva excepții. Chiar dacă volumul de recrutare pentru pozițiile de manager și cele de specialist cu peste doi ani de experiență rămâne similar cu cel din 2023, partenerii de la această ediție anunță o creștere a acestui volum pentru joburi entry-level și internship-uri.
Așadar, este un an propice pentru tinerii studenți și absolvenți care se pregătesc să facă primii pași în carieră. La Angajatori de TOP vor fi disponibile peste 10.000 de joburi, pentru persoanele cu o experiență profesională vastă, dar și pentru studenți și proaspăt absolvenți.
- Influencerii JYSK: Marius, Alexandra și Tomas, „vocile” colegilor care dau viață poveștii JYSK
- Bosch a investit 50 de milioane de euro în activitățile din România, în 2024. Compania a încheiat anul trecut cu 10.320 de angajați
- Concediul de maternitate: „vacanța” all inclusive, dar fără somn și room service
Peste 400 de participanți vor avea acces gratuit la prima Academie de Carieră susținută de Angajatori de TOP. Indiferent de nivelul lor de experiență, vor fi invitați la o serie de discuții interactive și momente de networking. Cei aflați la începutul parcursului profesional vor afla informații esențiale despre redactarea unui CV și interviul de recrutare, stabilirea obiectivelor profesionale și soft skill-urile indispensabile, pe care le caută angajatorii la un candidat. Și persoanele cu o mai mare experiență profesională pot descoperi lucruri noi despre subiecte precum work-life balance, reconversia profesională, leadership și performanță.
Comunitatea IT din România este așteptată la o nouă ediție a evenimentului I LOVE Tech, ca să descopere de la speakeri de renume ultimele tendințe și inovații din lumea tehnologiei, științei și a ingineriei. Vor fi abordate subiecte precum Java, DevOps, Cloud, Artificial Intelligence, Mobile App Development, Machine Learning, QA Testing, SAS, Web, Mobile, Big Data, Security, IoT, Embedded Software, Electric Vehicles, Batteries Assembly, Charging Modules și Next Safety Ecosystems. Pe lângă doza de inspirație și informațiile valoroase pe care le vor primi la conferințe, participanții vor avea șansa să creeze conexiuni cu alți profesioniști din industria tech prin TechLab-uri, zona de networking și activități interactive.
Ca la fiecare ediție de Angajatori de TOP, vor exista sesiuni gratuite de consiliere în carieră, în care profesioniști HR, precum Gabriel Chicioreanu, consultant carieră la 4CAREER, Andreea Nistor, Recruitment Consultant la Grafton Recruitment, și Natalia Ronkov, founder Urban Socializing, vor oferi sfaturi de carieră prețioase, de la cum ar trebui să arate un CV până la susținerea cu succes a unui interviu de angajare.
Candidații interesați de joburi în format hybrid sau 100 la sută remote pot participa la Remote & Hybrid World, un eveniment online, desfășurat pe Hipo.ro, timp de 30 de zile. Vor găsi o varietate de joburi care să le îndeplinească nevoile, dar și sesiuni educative cu articole și podcasturi tematice.
Printre companiile care vor fi prezente la evenimente se numără Accenture, Allianz Services, Allianz Trade, Apa Nova Bucuresti, ABA – Austrian Business Agency, BAT Romania, BCR, BearingPoint, Bosch Timișoara, Concentrix+Webhelp, Carmistin, Grupul Continental Romania (cu cele trei divizii din Timișoara: Automotive, Anvelope si ContiTech), Decathlon Romania, DRÄXLMAIER Group, EVERIENCE, ENGIE Romania, EY Romania, eMAG, E.ON Romania, Eviden, FORVIA HELLA, Finastra, Filtration Group, Grup Lactalis Romania, GE Vernova, Hamilton, Huf Romania, IBM, Interbrands Orbico, Infosys, KPMG Romania, Kaizen Gaming, METRO Romania, McDonald’s in Romania, MAHLE, msg., MHP – A Porsche Company, Nestlé, NN Romania, Peek & Cloppenburg, Penny., Portalul Hipo, Raiffeisen Bank, Renault Group Romania, Regina Maria, Randstad, SLB, Superbet, Smithfield Romania, TELUS International, Tenneco, TE Connectivity, The Access Group, Top Band Europe, Ursus Breweries, Vodafone Romania, Valeo, Vitesco Technologies, Veeam Software, Webasto, Yusen Logistics și ZF Group.
Cei care își doresc să participe la eveniment se pot înscrie gratuit pe Hipo.ro. Ca să aibă acces în locație și să candideze pentru joburi, trebuie să-și creeze un CV pe Hipo.ro, să descarce versiunea sa Barcode și să-l scaneze la intrare și la standurile angajatorilor.