Sub umbrela BusinessEtiquette, împreună cu Floria.ro, florărie de referință pe piața de retail online și floristică din România, am pornit o serie de articole în care scoatem la lumină mesajele pe care le transmitem cu ajutorul gesturilor care implică flori. Vorbim despre cum alegem flori în funcție de cultura organizațională, ce aranjamente florale sunt potrivite în funcție de destinatar, ce culori, cum, când și de ce se oferă flori la birou.
Și, pentru că Valentine’s Day, o tradiție deja populară și în România, bate la ușă, și, indiferent de surprizele ori cadourile alese, florile sunt nelipsite, am întrebat-o pe Marina Popescu, director general Floria.ro, care este eticheta, de ce ținem cont și ce trebuie să avem în vedere atunci când îndrăgostiții aleg să-și trimită flori la birou.
Vrei să-i trimiți partenerei flori la birou? Trei lucruri de care să ții cont.
„Să trimiți flori la birou este un mod inedit de a-i face partenerei o zi a îndrăgostiților specială și, odată cu revenirea treptată la birou, avem, într-adevăr, tot mai multe solicitări pentru buchete de flori livrate la locul de muncă. Există, desigur, o serie de recomandări de care să ținem cont când alegem un buchet de flori, de la preferințele personale ale destinatarului la mesajul transmis, dar, când vine vorba de flori trimise la birou, politica locului de muncă, programul de livrare și stilul biroului devin elemente esențiale de care trebuie ținut cont pentru ca gestul să fie bine primit și, mai ales, potrivit”, spune Marina Popescu, director general Floria.ro.

- Politica fiecărei companii. Unele organizații au reguli stricte privind gesturile romantice ori primirea de cadouri la locul de muncă, inclusiv flori, așa că este bine să verificați politica companiei înainte de a face o comandă de flori.
- Stilul/ Mediul de lucru. Dacă locul de muncă al partenerei este un mediu formal, atunci un aranjament floral mai discret, cum ar fi o cutie elegantă cu flori, poate reprezenta o alegere mai inspirată decât un buchet impresionant, cu zeci ori sute de fire de trandafiri.
- Momentul potrivit. Da, acesta este, poate, cel mai important aspect care trebuie avut în vedere când se trimit flori la birou de Valentine’s Day. Că degeaba este buchetul format din florile preferate, în culorile dorite, ambalat elegant, dacă ajunge la birou într-un moment nepotrivit sau după programul de muncă.
„14 Februarie este o zi extrem de aglomerată pentru toate florăriile online. Sunt comenzi ce nu pot fi onorate, pot apărea întârzieri, decalaje de livrare. Tocmai de aceea, noi lucrăm mult cu precomenzi, ca să eliminăm toate riscurile, să garantăm livrarea buchetului ales, exact la ora care se dorește, în locul unde se dorește. Mulți clienți, aproape jumătate, plasează comenzile din timp, și beneficiază și de reducerile din perioada premergătoare acestei sărbători”, explică Marina Popescu.
- VOIS România deschide un nou birou în Iași și recrutează experți IT în Iași în toate departamentele
- In-house sau prin agenție? 5 motive reale pentru care companiile aleg să externalizeze petrecerile de final de an
- Top Angajatori Undelucram.ro: Booking Holdings, Servier Pharma, JYSK, Schneider Electric și Deichmann, cei mai apreciați angajatori din România
Despre cum alegem flori în funcție de cultura organizațională și destinatar am vorbit în articolul precedent din seria BusinessEtiquette. Când vine vorba de Ziua Îndrăgostiților, trandafirul roșu rămâne vedeta acestei sărbători. Clienții se orientează spre aranjamente speciale cu tematica specifică – inimi florale din trandafiri sau aranjamente florale de trandafiri și flori exotice în cromatică similară, alături de bomboane de ciocolată.
Potrivit Marinei Popescu, chiar dacă pe 14 februarie trandafirul rămâne cea mai oferită floare, și acasă, și la birou, în ultimii ani se remarcă, totuși, o preferință pentru buchetele care conțin, pe lângă trandafiri, elemente exotice sau flori mai puțin obișnuite.
„Trandafirii pot fi așezați în aranjamente florale fie lângă orhidee, fie lângă flori cu rol de filler, de tipul lisianthus sau alstroemeria- pe lângă considerentul estetic, se ține mereu cont și de durabilitatea produselor: se aleg flori cu aceeași rezistență și durată de viață”, arată Marina Popescu.
DESPRE FLORIA.RO
Este o florărie online de referință în România. Aranjamentele și buchetele de flori sunt livrate proaspete în toată țara, în 2-4 ore de la finalizarea comenzii, și în 24 de ore în străinătate. Pentru Ziua Îndrăgostiților, Floria.ro propune o colecție specială, cu peste 150 de buchete de flori si aranjamente de Valentine’s Day – buchete de trandafiri, inimi de trandafiri, aranjamente de flori în cutie sau trandafiri criogenați -, ce pot rezista până la 25 de ani, dar și cadouri speciale, cum ar fi pachete cu buchete de flori și parfumuri, ciocolată, tort, șampanie sau diverse surprize florale.










