Procesul de ieșire a Marii Britanii din Uniunea Europeană va afecta marginal economia locală. Regatul Unit este abia al nouălea partener comercial al României și ocupă ultimul loc în clasamentul celor mai mari zece investitori străini direcți în România în 2018, potrivit analizei KeysFin, The Brexit effect.
În România există peste 1.600 companii cu acționariat din Regatul Unit, conform datelor publicate de companii la Ministerul Finanțelor Publice. Circa 1.300 dintre ele au o pondere directă, majoritară, care depășește 50 la sută, a investițiilor britanice. În 2018, cifra de afaceri a companiilor controlate direct, majoritar, de investitori din Marea Britanie, a fost de aproximativ 20 miliarde de lei.
“Legăturile comerciale relativ reduse cu Marea Britanie poziționează România printre cele mai protejate economii europene de efectele directe ale Brexit-ului. Impactul direct pe plan local este marginal. Unul dintre principalele riscuri economice pe care le vedem legate de acest eveniment este însă contagiunea ce ar putea fi generată de un proces necontrolat de ieșire a Marii Britanii din UE. În ciuda unei probabilități minime pe care o acordăm acestui scenariu, o astfel de evoluție nefiind dorită de niciuna dintre părți, impactul la nivelul piețelor financiare ar putea fi unul major”, declară Roxana Popescu, Managing Director al KeysFin, unul din cei mai importanți furnizori de soluții de business information din România.
Credem că te-ar interesa și: Cum am devenit “neangajabilă”
Topul celor mai mari companii cu acționariat britanic din România
Primele trei companii cu acționariat direct, majoritar britanic, din România, în funcție de cifra de afaceri, fac parte din industria prelucrătoare și sunt Ursus Breweries (1,8 miliarde de lei), Adient Automotive (1,2 miliarde) și Crh Ciment (974 milioane). Topul este completat de Bricostore, Sews, Adient, Plexus, Alcedo, Endava România și Glaxosmithkline (GSK).
Noua ta carieră poate începe aici – locuri de muncă în toate domeniile, în toate județele
Companiile din România cu acționariat direct, majoritar britanic, au însumat un profit net de circa un miliard de lei în 2018. Cele mai profitabile au fost Ursus Breweries, Crh Ciment, Ipsos Interactive Services, Aviva, Endava, Dnata Catering, Alcedo, Paypoint Services și Glaxosmithkline. Împreună, companiile de mai sus concentrează peste 55 la sută din profitul total al companiilor cu acționariat direct, majoritar britanic, din România, respectiv 555 milioane lei.
Marea Britanie, în topul celor mai mari zece investitori străini
Potrivit metodologiei BNR, investițiile străine directe în România au crescut cu 66 la sută în ultimii zece ani și au depășit 81 miliarde de euro în 2018. Valoarea investițiilor britanice a crescut cu 135 la sută în aceeași perioadă, peste pragul de 1,7 miliarde de euro.
Marea Britanie ocupă ultimul loc în clasamentul celor mai mari zece investitori străini direcți în România, în 2018. De altfel, în ultimii zece ani, Marea Britanie a oscilat între locurile 16 (2009) și 10 (în 2014 și 2018), în topul celor mai mari investitori străini din România. Principalele sectoare în care investesc britanicii, în funcție de cifra de afaceri, sunt industria prelucrătoare (10,2 miliarde de lei, 51 la sută din total), comerț (3,9 miliarde, 20 la sută) și IT&C (2,3 miliarde, 11 la sută).
Cei mai mulți investitori britanici din România aleg Capitala, astfel că, din punct de vedere geografic, Bucureștiul se află pe primul loc în clasamentul celor mai consistente investiții britanice directe, cu o cifra de afaceri cumulată de peste 9,4 miliarde de lei, care constituie circa 47 la sută din total. Următoarele județe în topul celor mai mari investiții britanice directe sunt Cluj (1,6 miliarde, opt la sută) și Timiș (1,3 miliarde, șapte la sută). Companiile locale controlate de investitorii britanici au avut peste 50.000 de angajați, iar cheltuielile lor cu personalul au ajuns la patru miliarde de lei în 2018.
Comerțul internațional al României, afectat sau nu de Brexit?
Schimburile comerciale (exporturi plus importuri) dintre România și Marea Britanie au înregistrat în 2018 o creștere de nouă la sută față de 2017 și de 33 la sută față de 2014. Potrivit datelor Institutului Național de Statistică, valoarea schimburilor comerciale dintre cele două țări a ajuns la 4,6 miliarde de euro în 2018.
Marea Britanie este al nouălea partener comercial al României și a cincea piață de desfacere pentru exporturile locale, în creștere, în ultimii cinci ani, cu peste 34 la sută, la 2,9 miliarde de euro, în 2018. Importurile din această țară au crescut și ele cu 31 la sută față de 2014, la peste 1,7 miliarde de euro în 2018. Totuși, deși România a înregistrat în 2018 cel mai bun rezultat în ceea ce privește evoluția balanței comerciale, cu un surplus comercial de 1,1 miliarde de euro (exporturi minus importuri), în raport cu Marea Britanie, valoarea comerțului dintre cele două state reprezintă doar trei la sută din totalul comerțului internațional al României.
Impactul indirect al Brexit-ului
În Marea Britanie trăiesc peste 328.000 de cetățeni români, ceea ce reprezintă a treia comunitate europeană, după Polonia și Irlanda. Negocierile privind libera circulație a persoanelor vor continua și reprezintă una din cele mai sensibile teme, alături de libera circulație a bunurilor. Procesul de retragere a Marii Britanii este, așadar, unul îndelungat. KeysFin estimează că se va extinde până la sfârșitul anului viitor.
În plan economic, raporturile comerciale ale României cu Marea Britanie sunt relativ reduse, aspect ce poziționează România printre cele mai protejate economii europene de efectele directe ale Brexit-ului. Cu toate acestea, o accentuare a tensiunilor dintre cele două părți sau o înrăutățire a condițiilor de pe piețele financiare internaționale s-ar transmite la nivelul economiei locale destul de rapid, din cauza principalelor dezechilibre macroeconomice pe care România le înregistrează deja, spre deosebire de celelalte state din regiune: deficitul bugetar și cel comercial, ce afectează semnificativ capacitatea de finanțare internă și externă a economiei locale.
31 ianuarie, Ziua X
Noțiunea de “Brexit” a apărut în urma referendumului din iunie 2016, la care 51,9 la sută dintre participanți au votat retragerea Marii Britanii din UE. După trei ani și jumătate de negocieri, Parlamentul European a ratificat, miercuri, acordul de retragere a Regatului Unit. Regatul Unit va părăsi blocul comunitar, astăzi, la miezul nopții, ora Bruxellesului (23 GMT, ora 1, ora României), atunci când drapelul va fi retras din instituțiile UE.
Notă: analiza KeysFin are la bază datele financiare anuale, neajustate, agregate, raportate de companii la Ministerul Finanțelor (la sfârșitul perioadei), care au în structura acționariatului o participație britanică directă, majoritară (peste 50 la sută). Datele au fost extrase în ianuarie 2020. În cazul entităților financiare în cadrul analizei s-au folosit Veniturile totale în locul Cifrei de afaceri din 2018.