Ce subvenții primesc angajatorii, pentru a-și desfășura activitatea în regim de telemuncă?

de A M

Într-o perioadă extrem de dificilă, la nivel global, măsurile de sprijin destinate angajaților și angajatorilor sunt așteptate mai mult ca oricând.

Mediul de afaceri încearcă să recupereze deficitul financiar generat de pandemie și așteaptă măsuri care să sprijine relansarea economică atât în statele Uniunii Europene, cât și la nivel național.

Odată cu intrarea în vigoare a Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 132/2020, a fost lansată și măsura de stimulare a angajatorilor, pentru ca ei să-și desfășoare activitatea în regim de telemuncă, o perioadă mai lungă. În acest moment, doar procedura de acordare a subvențiilor este încă în proces de finalizare, iar Ministerul Muncii a cerut feedback din partea comunității de afaceri din România. Stimulentele sunt bune, însă măsura necesită câteva clarificări pentru a sprijini mediul de afaceri, consideră specialiștii de la Mazars România.

Credem că te-ar interesa și: Spune-mi ce ai făcut de COVID-19, ca să-ți spun ce fel de angajator ești

Limitările procedurii de acordare a subvențiilor

Ca și în cazul altor măsuri, și aceasta vine cu anumite restricții, însă angajatorii speră că se vor găsi soluții pentru ca ele să fie eliminate. În acest moment, procedura de decontare face trimitere doar la angajații existenți, care au muncit în perioada stării de urgență, deși măsura face referire și la stimularea ocupării forței de muncă.

Noua ta carieră poate începe aici – locuri de muncă în toate domeniile, în toate județele

„Practic, companiile care doresc să angajeze tineri absolvenți nu pot achiziționa tehnologie nouă pentru dotarea mediului de lucru de acasă, deoarece ei nu au lucrat în prealabil pe timpul stării de urgență la acel angajator. Asta contrazice obiectivul declarat al măsurii, iar o altă limitare este că se concentrează pe trecut, deși unul dintre obiectivele declarate este de a stimula acest mod de lucru ca măsură de prevenire a răspândirii coronavirusului”, explică Andreea Georgescu (foto), Head of HR Advisory, Mazars România.

Companiile pot deconta, până la sfârșitul anului, doar achizițiile efectuate deja și nu mai pot face scenarii de cumpărare pentru lunile rămase.

Cum poate beneficia o companie de această subvenție?

Pentru cei 2.500 lei per angajat, compania trebuie să depună o cerere de solicitare a sprijinului financiar, o declarație pe propria răspundere și o listă cu angajații pentru care solicită această sumă. Angajatorii pot solicita sprijin financiar numai dacă au achiziționat tehnologii noi pentru dotarea angajaților, astfel încât ei să poată lucra în condiții normale de acasă. Tehnologie nu înseamnă doar laptop și telefoane, ci orice instrument care îi ajută să se conecteze la internet.

„Un angajator care a început să-și desfășoare activitatea din 16 martie, în regim de telemuncă, și a cumpărat 18 laptopuri noi, pentru angajații care, în mod normal, lucrau doar pe stații de muncă, poate deconta 45.000 de lei pe baza documentelor contabile justificative. Acest lucru se poate realiza în măsura în care valoarea unui laptop achiziționat depășește valoarea individuală de 2.500 de lei”, arată Andreea Georgescu.

Așa cum este conceput ordinul până în acest moment, procedura de implementare stabilește chei clare de control la angajator, așa încât să prevină abuzul și să stimuleze transparența tranzacțiilor contabile. Responsabilă de implementarea procedurii va fi Agenția Națională pentru Ocuparea forței de Muncă, iar tot demersul se va derula electronic.

S-ar putea să-ți placă

Prezentare generală a confidențialității

AngajatorulMeu.ro folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe website-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile website-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.