Cum gestionează criza cei mai importanți angajatori din România: o treime au implementat şomajul tehnic, peste jumătate vor să introducă ture pentru reîntoarcerea la birou

de A M

Asociaţia profesioniştilor în resurse umane din România, HR Club, a lansat un sondaj referitor la măsurile implementate/ în curs de implementare în companii, legate de reducerea costurilor şi de reîntoarcerea în activitate, după ridicarea stării de urgenţă.

HR Club a vrut să afle cum au fost afectate financiar companiile şi angajaţii lor, şi cum planifică responsabilii de HR reluarea treptată a activităţii, cu respectarea regulilor de distanţare socială.

Câteva rezultate, pe scurt:

  • pentru 41,75 la sută dintre respondenţi, impactul crizei asupra veniturilor este situat între 10-30 la sută;
  • 20,39 la sută dintre respondenți au implementat reducerea salariilor. Cel mai mare procent al populaţiei afectate se regăsește în rândul managerilor (73 la sută), iar cel mai mic în rândul personalului operaţional (42 la sută);
  • în 27,18 la sută dintre companii, au fost îngheţate bonusurile (lunare/ trimestriale);
  • 37,86 la sută dintre companii au îngheţat creşterile salariale;
  • şomajul tehnic a fost implementat în 30,69 la sută dintre companii;
  • reducerea costurilor cu furnizorii externi a fost implementată în 76 la sută dintre organizaţii, iar reducerea beneficiilor a fost implementată în 33 la sută;
  • regulile actuale de lucru de acasă vor fi menţinute în 63 la sută dintre organizaţii;
  • pentru reîntoarcerea la birou, 57 la sută dintre organizaţii iau în considerare introducerea de ture.

Credem că te-ar interesa și: Cum am devenit “neangajabilă”

Rezultatele detaliate ale studiului pot fi descărcate de aici. Sondajul a fost efectuat între 27 aprilie și 5 mai, pe un eșantion de 103 respondenți, companii naţionale şi multinaţionale cu sediul în România. 15 la sută își desfășoară activitatea în domeniul Telecom, IT&C; 13 la sută în BPO, Shared Services; 12 la sută în Producţie (altele decât FMGC); 11 la sută în industria serviciilor HR; câte zece la sută în FMGC și Pharma, Sănătate. Restul companiilor provin din Vânzări, Retail, Bănci, Asigurări, Transport, Logistică, Petrol & Gaze, Turism, Media, Construcţii etc.

Noua ta carieră poate începe aici – locuri de muncă în toate domeniile, în toate județele

Înfiinţat în 2004, HR Club are misiunea de a încuraja dezvoltarea resurselor umane prin sprijinirea şi promovarea celor mai bune practici în domeniu. Are peste 450 de membri din peste 300 de organizaţii multinaţionale şi naţionale ce activează în principalele industrii din România. HR Club este membru al Asociaţiei Europene pentru Managementul Oamenilor şi al Federaţiei Mondiale a Asociaţiilor din Domeniul Managementului Oamenilor.

S-ar putea să-ți placă

Prezentare generală a confidențialității

AngajatorulMeu.ro folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe website-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile website-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.