Efectele “taxei pe lăcomie”: companiile românești din energie vor da faliment, multinaționalele rezistă

Toţi furnizorii români de energie vor dispărea de pe piaţă, dacă vor fi obligaţi să plătească un impozit de trei la sută din cifra de afaceri, şi doar cei susţinuţi de multinaţionale vor putea supravieţui, avertizează Ion Lungu, preşedintele Asociaţiei Furnizorilor de Energie Electrică din România (AFEER).

“Impactul este dezastruos. Toţi furnizorii români, mici, vor intra în faliment, şi vor putea supravieţui doar cei mari, care fac parte din multinaţionale. Concurenţa va dispărea şi preţul va creşte”, a declarat Ion Lungu, citat de Agerpres.

Noua ta carieră poate începe aici – locuri de muncă în toate domeniile, în toate județele

Potrivit acestuia, consumatorii vor fi cei care vor suporta, în final, toate aceste taxe, ce se vor reflecta în preţul energiei. “Consumatorii vor plăti toate efectele în cascadă, adică şi taxele plătite de producători, şi cele plătite de de furnizori, şi cele plătite de distribuitori şi aşa mai departe, iar impactul în prețul final va fi unul foarte mare, atât pentru consumatorii casnici, cât şi pentru cei industriali. Eu refuz să cred că cineva este atât de absurd încât să îngroape întreaga economie a ţării”, afirmă șeful AFEER.

Ion Lungu spune că, aşa cum arată proiectul de ordonanţă, această contribuţie se adaugă tarifelor actuale ale ANRE şi, după cum scrie în text, se va aplica la întreaga cifră de afaceri a companiei, nu doar pentru activitatea din energie, iar multe companii au şi alte activităţi. El atrage atenția şi asupra retroactivităţii acestei prevederi. “Legea va intra în vigoare de anul viitor, dar noi, în martie, trebuie să plătim contribuţia aferentă cifrei de afaceri de anul acesta. Evident că nimeni nu şi-a bugetat aşa ceva”.

Ordonanţa schimbă fundamental piaţa şi prin reintroducerea consumatorilor reglementaţi, după ce, la 1 ianuarie 2018, piaţa fusese complet liberalizată. “Dacă s-a plecat de la ideea că există companii care nu declară adevăratele profituri, nu înţeleg de ce nu se fac controale la acele companii şi este bulversată întreaga piaţă”, arată Ion Lungu.

Reprezentanții AFEER speră că toate acestea nu vor fi decizii finale şi că vor exista analize serioase pentru fiecare propunere din ordonanţa de urgenţă. “Chiar dacă ordonanţa nu se aprobă în Guvern, pentru că s-a făcut referire la ea şi a fost lansată în spaţiul public, anulează, practic, orice investiţie în sectorul energetic, în următoarele şase luni, pentru că investitorii vor aştepta decizia finală a autorităţilor”, crede Laurenţiu Urluescu, membru în comitetul director al AFEER.

Alte efecte ar putea fi refuzul traderilor de a mai importa energie şi, în condiţii extreme, inclusiv deconectarea unor consumatori, spun reprezentanţii companiilor.

Articolul anterior

BestJobs: Vodafone, OMV Petrom și Banca Transilvania, cei mai buni angajatori în 2018

Articolul următor

Donație-record din partea unei companii din România: 230.000 de euro, pentru educația copiilor defavorizați

Articole din aceeași categorie
Total
0
Share