Flavia Vasilescu (ALTEN Kepler): “Poate ar trebui să renunțăm să căutăm angajatul perfect și, în schimb, să-l ajutăm să devină perfect pentru rolul pe care îl avem”

La începutul acestui an, ALTEN România și producătorul de aplicații software Kepler și-au unit forțele, sub emblema ALTEN România, parte a grupului internațional ALTEN, pentru a crește calitatea experiențelor de lucru și pentru eficientizarea proceselor de business.

ALTEN Kepler oferă servicii de dezvoltare software, analize de afaceri și tehnice, suport, întreținere și monitorizare pentru clienții de top, naționali și internaționali, din domeniile telecomunicațiilor, bancare și farma. De luna trecută, Flavia Vasilescu s-a alăturat companiei, în rolul de Recruitment Manager.

AngajatorulMeu.ro: Cum a început aventura dvs. în domeniul Resurselor Umane?

FLAVIA VASILESCU: Cred că drumul meu către HR a început cumva fără a înțelege la momentul respectiv tot ce avea să-mi ofere pe viitor. Veneam din Educație, unde mi-am petrecut câțiva ani buni predând limba Engleză în sistemul privat. Background-ul academic era tot unul în limbi străine, însă încă din Facultate aveam colegi care aveau internship-uri în Recrutare și, discutând cu ei, îmi conturam ușor-ușor dorința de a cunoaște tot ce presupunea domeniul Resurselor Umane. Șansa în sine a venit când o prietenă mi-a povestit despre un rol de Junior Recruiter, deschis într-o companie de Outsourcing IT, iar dragostea pentru Recrutare IT a venit în nici două săptămâni de când am început noul rol.

Noua ta carieră poate începe aici – locuri de muncă în toate domeniile, în toate județele

Care este întrebarea dvs. preferată în timpul unui interviu de angajare?

“Care este cel mai recent succes profesional?”.

Îmi place să folosesc întrebarea din două motive: primul ar fi că ajută în relaxarea candidatului și îi dă încredere în propriile skill-uri, iar al doilea este legat de faptul că lipsa unei povești de succes recente poate fi un red flag.

Care sunt greșelile elementare care scad șansele de angajare chiar înainte de interviu?

Personal, nu cred că factorii externi (ca întarzierea din cauza traficului, spre exemplu) pot reprezenta un punct negativ pentru candidați. Skill-urile, determinarea și over-all fit-ul sunt singurele care ar trebui să conteze în angajarea unui candidat.

O comunicare sinceră și directă între candidat și recrutorul cu care intră în dialog este ceea ce îi va ajuta pe ambii să facă o potrivire corectă între experiența candidatului (însuși potențialul acestuia) și locul de muncă pe care și-l dorește.

Care sunt aptitudinile pe care candidații și le trec cel mai des în CV, însă nu corespund realității?

Probabil atenția la detalii, atunci când există nenumărate greșeli în redactarea CV-ului.

Ce pot face candidații pentru a-și spori vizibilitatea și pentru a fi remarcați de recrutori?

Să-și construiască un CV corect, fără greșeli gramaticale și cu cât mai multe detalii legate de responsabilitățile fiecărui rol ocupat, și să fie activi în a aplica pentru rolurile pe care și le doresc. De asemenea, o comunicare sinceră și directă între candidat și recrutorul cu care intră în dialog este ceea ce îi va ajuta pe ambii să facă o potrivire corectă între experiența candidatului (însuși potențialul acestuia) și locul de muncă pe care și-l dorește.

Cum ar arăta un “portret-robot” al candidatului pe care vi l-ați dori? Sunt mai importante calitățile tehnice sau cele interpersonale?

Nu cred neapărat în candidatul ideal, ci în timing. Într-o manieră utopică, există un mix perfect între cele două tipuri de calități, iar în acel punct se află candidatul perfect. Calitățile tehnice, într-adevăr, sunt mult mai ușor de dobândit (sau perfecționat) decât cele interpersonale.

În contextual actual, vedem însă o discrepanță în ceea ce privește modul în care companiile (ținând cont de cererea ce depășește oferta în piață) decid să angajeze. Probabil ar trebui să renunțăm la a căuta angajatul perfect și, în schimb, am putea să-l ajutăm să devină perfect pentru rolul pe care îl avem (prin eforturi ridicate de integrare).

Dacă ar fi să oferiți un sfat unui tânăr aflat la început de carieră, cum ar suna? Ce l-ați sfătui pentru a evita plafonarea și pentru a face alegerile potrivite în viața profesională? Ce le spuneți celor care își doresc creșteri în carieră rapide, spectaculoase?

Le-aș recomanda să încerce să cunoască mai multe domenii și abia apoi să ia o hotărâre asupra viitoarei cariere, iar decizia respectivă să vină nu neapărat din potențialul financiar pe care un anumit domeniu îl are (deși, bineînțeles, acesta este un factor important), ci mai ales din pasiunea pentru acel sector.

Noi, în ALTEN Kepler, credem în dezvoltarea calităților unui recruiter, astfel că suntem focusați în a dezvolta și menține un department intern de recrutare definit drept puternic, echilibrat și de succes.

Cât de dificil este să găsiți angajații potriviți, în domeniul în care activează compania dvs.? Care sunt metodele prin care încercați să atrageți specialiști în companie și ce faceți ca să-i păstrați pe cei mai valoroși?

Declinul demografic și migrația au inceput să se resimtă și la nivelul pieței IT, însă suntem convinși că dispunem de câteva atuuri ce ne sporesc șansele în fata concurenței. Setul tehnologic atractiv regăsit în majoritatea proiectelor noastre, diversitatea sectoarelor în care activăm și posibilitățile de creștere, atât profesională, cât și personală, la care adăugăm strategii actuale de marketing, reprezintă cheia succesului nostru.

Ce perspective de carieră le oferiți salariaților dvs.? Cum îi motivați?

Consultanța în tehnologie presupune cel mai înalt nivel de expertiză din domeniul tehnologiei și devine astfel locul în care experții își desfășoară activitatea.

A fi parte din echipa ALTEN Kepler însemnă a fi parte din ce mai bună echipă tehnică. Le oferim angajaților posibilitatea de a accesa și o gamă diversificată de proiecte, clienți, sectoare de activitate și tehnologii. Punctele forte ale diviziei țin de diversitatea și mobilitatea oferită pe proiecte, de beneficiile oferite de o companie de consultanță tehnologică în a accelera cariera angajaților săi și de spiritul de echipă.

Care sunt așteptările pentru a doua jumătate a anului, atât în ceea ce privește profesia dvs., în general, și departamentul pe care îl conduceți, în mod special? Ce planuri de recrutare aveți, pe termen scurt, mediu și lung?

Pe termen mediu și lung, cererea pieței de IT rămâne în continuare ridicată,  iar companiile se vor vedea nevoite sa-și adapteze echipele de recrutare. Din punct de vedere al rolului de recruiter, cel mai probabil, acesta va suferi o transformare și o maturizare, pentru a se adapta dinamismului pieței. Noi, în ALTEN Kepler, credem în dezvoltarea calităților unui recruiter, astfel că suntem focusați în a dezvolta și menține un department intern de recrutare definit drept puternic, echilibrat și de succes.

Care a fost cea mai importantă decizie pe care a trebuit să o luați în cariera de profesionist în HR? Vă gândiți vreodată să încercați și altceva, într-un alt domeniu de activitate?

Deciziile importante sunt luate zilnic, atât cele pozitive, cât și cele mai puțin plăcute, astfel încât impactul acestora să fie dispersat corespunzător. Încă nu am descoperit o pasiune mai mare ca aceea de a ghida și ajuta oamenii în construirea visurilor proprii, fie ei angajați ori candidați.

Articole din aceeași categorie
Total
0
Share