Georgiana Marcu-Mirea, Senior Brand Manager Peroni la Ursus Breweries, este genul de om care te face să înțelegi, din primele minute de conversație, că pasiunea și autenticitatea pot merge mână în mână cu profesionalismul.
Pentru Georgiana, marketingul nu înseamnă doar strategii și campanii, ci o formă de a spune povești, de a aduce idei la viață și de a construi legături reale între oameni și branduri.
AngajatorulMeu.ro: Ce crezi că te descrie personal și profesional? Cum te-ai prezenta?
Georgiana Marcu-Mirea: Încă de mică mi-am înrădăcinat câteva valori esențiale care m-au ghidat – sunt un fel de Steaua Nordului pentru mine. Și asta pentru că, atât pe plan personal, cât și profesional, am aceleași valori și principii după care mă ghidez: să fiu o persoană corectă, curioasă, să ajut și să fiu un om bun cu cei din jurul meu, să nu renunț (bineînțeles, există și niște limite clare aici) și să pun pasiune în ce fac.
Îmi place foarte mult să citesc și să scriu și cred că aceste pasiuni sunt strâns legate de copilărie, de pe vremea când visam să fiu bibliotecară sau să am propria mea rubrică de știri.
Cu timpul, însă, pasiunea aceasta s-a ramificat și am început să prind drag de marketing, de a aduce la viață lucruri, de a le prezenta consumatorilor noutăți – este și asta tot o formă de știre, nu? :-). De asemenea, îmi place foarte mult să călătoresc sau, mai degrabă, să explorez țări și culturi din toate colțurile lumii.
Am o experiență de care sunt mândră în domeniul de Brand și Comunicare (trei ani și jumătate în Comunicare Internă și aproape opt ani în Brand și Marketing) și este o pasiune pe care o descopăr și mai mult, pe zi ce trece.
- Mădălina Precup (Nagarro): „AI poate analiza CV-uri, dar nu poate simți potențialul unui candidat și nu poate înțelege dinamica unei echipe”
- Furnizorul de servicii media Full Season își deschide primul birou în București, în Globalworth BOC
- Tot mai puțini români vor să lucreze în afara țării. Numărul candidaturilor pentru joburile din străinătate, la cel mai scăzut nivel din ultimii cinci ani
Ce îți place cel mai mult la jobul tău? Cum arată programul de muncă într-o zi obișnuită?
Libertatea pe care o am în a-mi pune propria amprentă pe proiectele la care lucrez și oamenii din jurul meu. Ritmul este unul destul de alert, astfel că nicio zi nu prea seamănă cu alta – și cred că și acest lucru mă atrage foarte mult la locul de muncă.
Cum reușești să îți păstrezi un echilibru între viața profesională și cea personală?
Încă de când a început să fie foarte populară sintagma „echilibru între viața profesională și cea personală”, am resimțit o presiune foarte mare. O teamă că trebuie să găsesc fix formula corectă în care să mă împart între cele două. Care este echilibrul – câtă muncă și câtă relaxare? Trebuie să fie 50-50? Dacă nu este așa, înseamnă că nu am un echilibru?
Însă eu am ales să mă iau după un alt etalon – o bornă de energie. Cred că jobul de marketeer nu se termină la 17:30, pentru că ideile și inspirația pot veni și după ce te-ai deconectat de la muncă.
Recunosc că mă las absorbită de proiectele la care lucrez, însă întotdeauna mă asigur că nivelul de energie nu îmi scade sub limitele impuse de mine, că petrec suficient timp cu familia și cu cei dragi, că apuc să fac și ceea ce îmi place – să citesc, să scriu, să călătoresc. Astfel, în loc de „echilibru”, mă ajută mai mult cuvântul „armonie”.
Sunt o persoană empatică, care se bazează foarte mult pe comunicare, onestitate, deschidere și îmi iau energia frumoasă din relațiile pe care le construiesc cu cei din jurul meu.
Ce îți place cel mai mult la Ursus Breweries și ce ai schimba? Cum ai știut că este o alegere bună?
Mi-am dorit întotdeauna un loc în care să cresc, să fie un spațiu sigur în care să mă dezvolt, să lucrez alături de oamenii care mă inspiră și să am prilejul de a-mi lăsa amprenta prin proiectele și campaniile pe care le lansez. Poate sunt un exemplu atipic, dar eu mă încarc destul de mult din proiectele în care îmi pun o părticică din mine și din relațiile cu cei din jurul meu. Și cred că asta face Ursus Breweries foarte bine – aduce oameni foarte buni alături, oferind un mediu sigur de creștere și inovație.
Cât de importantă este echipa pentru tine? Care sunt calitățile pe care le apreciezi cel mai mult la un coleg?
Echipa este foarte importantă pentru mine – aș spune că este unul dintre elementele de bază pe care și eu le caut într-o companie. Și asta pentru că sunt o persoană empatică, care se bazează foarte mult pe comunicare, onestitate, deschidere și îmi iau energia frumoasă din relațiile pe care le construiesc cu cei din jurul meu.
Dacă ar fi să oferi un sfat unui tânăr aflat la început de carieră, cum ar suna? Ce l-ai sfătui ca să evite plafonarea și să facă alegerile potrivite în viața profesională?
Cred că aș oferi un sfat pe care mi-aș fi dorit să-l primesc și eu la începutul carierei, dar pe care l-am descoperit mai târziu: este ok să nu știi din primul moment spre ce să te îndrepți și ce să alegi. Nimeni nu te va blama pentru acest lucru. Însă, îți ești dator ție, în primul rând, să încerci, să cauți și să depui eforturile necesare ca să îți dai seama unde și ce ți s-ar potrivi mai bine.
O carieră se construiește pe parcurs: din experiențele pe care le acumulezi, din oamenii pe care îi cunoști și care te modelează (conștient sau nu), din drumurile pe care ai avut curajul să mergi pentru prima dată și chiar și din cele de pe care ai ales să te întorci, ca să urmezi o altă cale.
Nu cred că există un sfat universal pentru ca o persoană să facă alegerile „potrivite” în viața profesională. Suntem atât de diferiți cu toții, iar alegerea este ceva foarte personal – nu ar trebui influențată. Singura mea recomandare în astfel de situații ar fi folosirea unei busole interne.
Dacă un lucru te sperie, dar în același timp te bucură, te încarcă cu energie, atunci aleargă spre el. Dacă un lucru te sperie și atât, dacă nu se aliniază cu valorile tale, atunci fugi și rămâi deschis la alte oportunități ce s-ar putea ivi.
Ce ai vrea să se spună despre tine peste zece ani?
Că am avut curaj. Că m-am aruncat cu capul înainte în fața oricărei provocări venite și că m-am bucurat de „călătorie”. Că am știut să sărbătoresc reușitele, dar și să învăț din lecțiile pe care mi le-au oferit situațiile dificile. Că am inspirat chiar și o singură persoană să fie un om mai bun. Că mi-am lăsat o amprentă frumoasă pe proiectele pe care am lucrat și că m-am înconjurat de oameni frumoși.
Poate că pare o listă cam lungă, dar cred că toate acestea se rezumă la un singur lucru: am pus pasiune în tot ce am făcut.










