Proiectul educațional care crește viitoarele generații de specialiști în telecomunicații este prima inițiativă de responsabilitate socială implementată de compania Orange în România.
De la lansare, peste 1.200 de studenți au absolvit Orange Educational Program. education.orange.ro Peste 500 dintre ei au luat parte la stagii de internship la Orange România, iar 165 și-au realizat lucrările de licență în companie. Orange a investit în program aproape un milion de euro. Suma este reprezentată de burse oferite studenților, dotarea laboratoarelor de curs și instalarea serviciului de wi-fi, ce oferă internet gratuit pentru studenți în toate sălile de curs și bibliotecă.
„Orange Educational Program este unul dintre programele de referință public-privat în domeniul educației. Le oferă studenților cadrul pentru cercetare și inovare, posibilitatea de a interacționa cu cele mai noi tehnologii, de a lucra alături de mentorii Orange și de a-și transpune în practică proiectele educaționale.
La absolvirea programului, studenții au competențe și abilități în plus pentru integrarea pe piața muncii și chiar șansa de obține un loc mult mai bine plătit ca urmare a experienței câștigate. Orange este atât mediul de transpunere în practică a inovațiilor acestor tineri și prima lor interacțiune cu un angajator”, spune Marius Maican, Chief Technology Officer la Orange România.
- Managerii de HR și Generația Alfa. Ce impact vor avea pe piața muncii tinerii născuți după 2010?
- 44 de companii sunt Top Employers în România, în 2025
- Efectele noilor decizii fiscale asupra sectorului IT: doar o treime dintre companiile din România au în plan să-și extindă echipele în 2025
Astăzi, Orange Educational Program este prezent în cele mai importante centre universitare din țară: Universitatea Politehnica din București (din 1997), Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași (din 2018), Universitatea Tehnică Gheorghe Asachi din Iași (din 2020), Universitatea Ovidius din Constanța (din 2020), Universitatea Lucian Blaga din Sibiu (din 2021), Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca (din 2021), Universitatea Politehnica din Timișoara (din 2021), Universitatea de Vest din Timișoara (din 2021) și Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (2022).
Momentul aniversar este completat de încă o realizare. În 1 noiembrie, trei noi generații de absolvenți, 2020, 2021, 2022, ai Orange Educational Program Universitatea Politehnica din București, au fost premiați la Gala de absolvire. 99 studenți au fost invitați la festivitate pentru a primi diploma de absolvire a Orange Educational Program. Este primul eveniment festiv din program, după restricțiile impuse de pandemie.