La solicitarea Ministerului Sănătății, Guvernul a aprobat astăzi, proiectul de Ordonanță de Urgență pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 18/ 2009 privind organizarea și finanțarea rezidențiatului, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative privind unele măsuri din domeniul sănătății.
Conform actului normativ, medicii rezidenți care nu s-au prezentat la examenul de specialist pot fi încadrați cu contract individual de muncă, pe durată determinată de maximum un an de la finalizarea stagiului de pregătire, în funcția de medic.
Salarizarea va fi corespunzătoare ultimului an de pregătire. Acești medici rezidenți pot fi încadrați în unități sanitare publice ce înregistrează deficit de personal și pot profesa sub îndrumarea unui medic cu drept de liberă practică în specialitatea respectivă.
Actul normativ clarifică și situația rezidenților care, pe perioada stării de urgență/ stării de alertă ca efect al pandemiei au fost detașați în alte unități sanitare și au întrerupt modulele de pregătire în care se aflau la momentul respectiv. Astfel, a fost introdusă procedura de modificare/ adaptare a curriculum-ului de pregătire până la finalizarea duratei de pregătire. Acestor persoane li se va permite accesul pentru susținerea examenului de specialist și, apoi, obținerea dreptului de liberă practică în specialitate.
Pentru creșterea calității pregătirii rezidenților de la domeniul medicină dentară și domeniul farmacie, s-a corelat numărul de rezidenți cu numărul de profesori/ îndrumători de formare, conform datelor furnizate de universitățile de medicină și farmacie și a facultăților de profil.
Sunt clarificate și situațiile privind schimbarea specialității pentru rezidenții pe loc care, din motive obiective, nu pot efectua specialitatea aleasă în urma concursului de rezidențiat.
Actul normativ prevede și reglementarea separată a modalității de susținere a examenului de specialist în specialitățile de anestezie și terapie intensivă și medicină de urgență. Examenul se organizează potrivit metodologiei specifice, aprobată prin Ordin al ministrului Sănătății.
Va fi introdus și formatul electronic al Caietului de monitorizare a pregătirii în rezidențiat, măsură ce urmărește creșterea capacității de urmărire a pregătirii rezidenților și a gradului de digitalizare.