Patru tipologii de manageri care vor un job nou, iarna aceasta. Greșeli de evitat când un executiv vrea să-și schimbe industria și specializarea

de A M

Mulți manageri vor să-și schimbe jobul – prin urmare, am identificat patru tipologii de executivi care-și caută un nou rol, iarna aceasta: managerul care vrea să-și schimbe industria (din retail în servicii, de exemplu), executivul care-și dorește o nouă specializare (din rol tehnic în vânzări, spre exemplu), managerul din multinațională care caută un rol în companii antreprenoriale și executivul din conducerea unei firme locale care vrea să se mute într-o multinațională.

Mihai Ciocârlan

Co-fondator @ Pronext

Cei mai mulți manageri (43 la sută) își doresc o schimbare într-un rol nou în multinațională, iar apoi vorbim despre schimbarea de industrie (26 la sută dintre executivi). De asemenea, vedem tentația managerilor români de a merge spre un nou rol într-o firmă antreprenorială (17 la sută) și de schimbare a industriei actuale (13 la sută), potrivit unui studiu Pronext.

Managerii care vor să-și schimbe industria în 2023-2024

Ce-i motivează pe managerii care vor o nouă industrie? În primul rând, diversificarea experienței profesionale și dobândirea de cunoștințe într-un domeniu nou. Astfel, ei devin mai versatili și reușesc să capteze competențe ce pot fi transferabile în alte industrii.

Pentru manageri sunt importante, în egală măsură, identificarea unor oportunități de piață și potențialul de creștere a unei anumite industrii pe termen mediu sau lung. În funcție de contextul economic, unele industrii devin mai atractive și mai promițătoare din punct de vedere financiar și al stabilității pe termen lung.

Din interacțiunile cu executivii care vor un nou domeniu de activitate, interesele personale și pasiunile sunt, de asemenea, o sursă de motivație pentru schimbare. Spre exemplu, un General Manager din domeniul producției poate avea o pasiune pentru tehnologie și își dorește să facă tranziția către industria IT.

Cum trebuie să se pregătească un executiv care-și dorește schimbarea industriei

Managerul trebuie să fie pregătit și deschis pentru un proces de învățare continuă. De ce? Schimbarea industriei aduce de cele mai multe ori cu sine o curbă abruptă de învățare. Capacitatea de învățare rapidă și adaptabilitatea managerului vor face diferența în acest proces. Pregătirea suplimentară și dobândirea de cunoștințe și competențe relevante nu doar că îl vor pregăti pentru noul rol, dar pot crește și încrederea în sine și nivelul de confort în noua industrie.

Pașii care trebuie parcurși pentru a asigura o schimbare de industrie eficientă:

  1. Investigarea și cercetarea industriei în care managerul dorește transferul. Mă refer aici la înțelegerea industriei prin studierea tendințelor actuale, a concurenței și oportunităților din această industrie.
  2. Dezvoltarea competențelor și îmbunătățirea cunoștințelor specifice industriei. Un pas important este învățarea de noi tehnologii, programe și sisteme, dublate de identificarea și studierea legislației din noul domeniu de activitate.
  3. Networking și construirea relațiilor: construirea unor rețele de contact din noul domeniu, industria financiară, spre exemplu, ca să obții conexiunile de care ai nevoie: participarea la evenimente de networking și grupuri de discuții relevante din domeniul bancar, în cazul nostru.
  4. Contactarea unui mentor sau coach care are experiență în industria țintită și care-i poate oferi sfaturi și ghida în acest proces și pentru adaptarea la noul mediu.
  5. Identificarea competențelor transferabile din rolul actual care sunt relevante pentru noua industrie. Un exemplu: abilitatea de a gestiona echipe multiculturale.
  6. Construirea unui plan de carieră, alături de un profesionist în domeniu, care să-l ajute pe manager să seteze și să atingă obiectivele în noua industrie. Acest plan va avea obiective specifice, cu acțiuni și termene limită.

Din perspectivă personală și profesională, dorințele unui manager de a schimba specializarea sunt numeroase. Să luăm exemplul unui R&D manager care vrea să treacă în vânzări. În primul rând, putem identifica dorința și plăcerea de a  interacționa  cu oamenii: un R&D manager petrece adesea timp în laboratoare și lucrează cu echipe tehnice, fără a avea neapărat interacțiune cu membrii din afara echipei sau posibilitatea de a cunoaște oameni noi, iar un rol din sfera vânzărilor sau comercială oferă șansa să interacționezi constant cu oameni noi. Dorința de a se dezvolta și în alte domenii rămâne baza de plecare pentru executivi: un manager din R&D vrea să-și dezvolte abilitățile în domenii diferite, cum ar fi marketingul, gestionarea relațiilor cu clienții, gestionarea contractelor și a încasărilor.

Greșeli de evitat când un manager vrea să schimbe specializarea

Lipsa cercetării noii specializări, ignorarea nevoii de a atrage competențe noi și lipsa unui plan de carieră reprezintă cele mai importante erori pe care un manager le face când schimbă specializarea. Lipsa unei înțelegeri ale trendurilor din noul domeniu poate duce la decizii neinformate. Mai mult, să ignori nevoia unor noi competențe, necesare în noua specializare, este o greșeală comună în rândul managerilor. În final, lipsa unui plan de carieră bine definit și a obiectivelor clare pot duce la confuzie și indecizie.

Tendință nouă: managerii din multinaționale vor un job nou în companii antreprenoriale

În ultimii, în contextul consolidării unor grupuri de companii antreprenoriale, tot mai mulți manageri cu experiență în multinațională au fost tentați să se mute pe un rol executiv în firme create de fondatori români. Mă aștept ca acest trend să se accentueze în Q4 2023 și, mai ales, în 2024. Pe lângă avantajele evidente ale unui job într-o multinațională, sunt și provocări legate de birocrație și ierarhia complexă. Motivația unui manager de a se duce într-o companie antreprenorială este dată, în general, de oportunitatea unui impact mai mare în business, adică să te simți mai conectat la afaceri prin prisma contribuției directe și a impactului imediat.

Top 3 motivații ale managerilor din companii antreprenoriale, care vor un job în multinaționale

De cealaltă parte, managerii din companiile antreprenoriale, care doresc să facă tranziția la un nou job, în companii multinaționale, pot avea motive ce variază în funcție de circumstanțele individuale și aspirațiile personale și profesionale. Cele mai importante sunt stabilitatea financiară și beneficiile: companiile multinaționale oferă adesea salarii competitive și beneficii extinse. Asta înseamnă o siguranță financiară mai mare în comparație cu firmele antreprenoriale care pot fi mai vulnerabile la fluctuațiile economice.

Ce mai caută managerii care vor să intre într-o companie multinațională? Desigur, oportunități de dezvoltare profesională pentru că multinaționalele au resurse pentru formare și dezvoltare profesională. Managerii din companii antreprenoriale pot căuta oportunități de creștere în carieră într-un mediu mai structurat. De asemenea, companiile multinaționale operează pe plan internațional. Iar pentru angajați asta înseamnă oportunitatea unui rol global.

Cu o experiență de peste 15 ani de experiență în poziții de management în IT și banking, Mihai Ciocârlan este co-fondator Pronext, companie de impresariat pentru candidați seniori, experți și manageri din România.

S-ar putea să-ți placă

Prezentare generală a confidențialității

AngajatorulMeu.ro folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe website-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile website-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.