Grupul suedez Holmbergs, specializat în producţia de soluţii de siguranţă pentru pasagerii auto, îşi va reloca o parte din producţia din Ungaria şi Lituania în România, după achiziţia companiei Te-Rox Prod.
Astfel, România devine, prin fabricile Te-Rox Prod de la Paşcani, Roman şi Ruginoasa, hub-ul central de producţie al grupului, de unde produsele vor ajunge pe pieţele din Europa, SUA şi Asia, regiunea cu cea mai rapidă creştere în ultima perioadă. Doina Cepalis, fondatoarea şi proprietara Te-Rox Prod, va avea în continuare un rol fundamental în grup – va fi administrator al afacerilor din România ale grupului şi va ocupa un loc în Consiliul de Administraţie, în calitate de acţionar.
„Prin vânzarea către Holmbergs, se creează premisele dezvoltării brandului pe care l-am fondat în 2007 şi care este astăzi o platformă industrială foarte bine organizată. Holmbergs a găsit în Te-Rox Prod partenerul potrivit pentru dezvoltarea producţiei în Europa, deoarece avem structura de rezistenţă pe care aceştia o căutau pentru a implementa strategia de extindere. Sunt sigură că tranzacţia deschide noi perspective de dezvoltare şi mă bucur că partenerii suedezi mută centrul de greutate al producţiei în România. Este o confirmare a talentului, pasiunii, cunoştinţelor echipei Te-Rox, formată din 900 de oameni, alături de care am crescut şi am ajuns astăzi să avem o relevanţă globală”, declară Doina Cepalis.
Credem că te-ar interesa și: Spune-mi ce ai făcut de COVID-19, ca să-ți spun ce fel de angajator ești
După un an de discuţii preliminare, procesul de negociere şi due diligence între Te-Rox Prod şi Holmbergs a început în aprilie 2020 şi s-a încheiat cu semnarea acordului de achiziţie, pe 20 noiembrie. „Reuşita mă bucură cu atât mai mult cu cât negocierile au avut loc în plină pandemie. A fost un proces de due diligence derulat în premieră exclusiv online, fără vizite la fabrici. Am avut consilieri profesionişti, care au contribuit la succesul procesului, şi mulţumesc echipei M&A a PwC România, condusă de George Ureche, şi caselor de avocatură D&B Davis si Baias şi RTPR”, adaug Doina Cepalis.
Noua ta carieră poate începe aici – locuri de muncă în toate domeniile, în toate județele
În 2007, când a fost înfiinţată, Te-Rox Prod a avut afaceri de 250.000 de euro din vânzarea de huse şi soluţii de siguranţă pentru scaunele auto pentru copii. Un an mai târziu, rulajul a crescut la patru milioane de euro, pentru ca în 2009 să fie de 11 milioane, cifră care ce a propulsat-o în poziţia de lider european. Grupul suedez Holmbergs a fost înfiinţat în urmă cu 80 de ani la Halmstad şi livrează anual sisteme de siguranţă pentru peste 13 milioane de scaune auto pentru copii. Prin achiziţia companiei româneşti, Holmbergs accesează o platformă pentru continuarea dezvoltării și are ca obiective accelerarea creşterii în Asia şi pe pieţe mai puţin mature, unde încep să fie instituite măsuri stricte de siguranţă auto.