Din aprilie, toate salariile angajaților Federației Române de Fotbal (FRF), inclusiv din zona tehnică, vor fi diminuate cu 20 la sută, din cauza evoluției pandemiei COVID-19. „Traversăm o perioadă foarte …
salarii
-
-
Anul 2020 se anunță promițător atât pentru candidații care își caută un job, cât și pentru angajații care doresc să facă o schimbare în carieră, arată un raport lansat în …
-
Eveniment
Ministrul Sănătăţii: Cadrele medicale își vor primi la timp salariile din decembrie
de A Mde A MVictor Costache, ministrul Sănătăţii, a anunțat că tot personalul medical îşi va primi salariile fără a exista întreruperi, după ce a avut o discuţie cu premierul Ludovic Orban şi ministrul …
-
Carieră
Salary Survey: Salariile din industria de publicitate au crescut cu 3 la sută, anul trecut, față de 2018
de A Mde A MIndustria de publicitate din România este în creștere, iar asta se reflectă și în salariile nete ale angajaților din acest sector, care au crescut, în medie, cu trei la sută, …
-
Producătorul de patiserie Fornetti a inaugurat reconstrucția unei linii de producție în fabrica din România, aflată în județul Timiș, după o investiție de peste 1,5 milioane de euro. Investiția are …
-
Studiu
PayWell: Salariile din companiile private mari au crescut, în medie, cu 9,4 la sută, în 2019 – dublu decât estimările de anul trecut
de A Mde A MSalariile brute în companiile private au crescut, în medie, cu 9,4 la sută, în acest an, potrivit studiului salarial PayWell 2019, realizat de PwC România. Majorarea salarială raportată pentru 2019 …
-
Angajaţii din sectorul IT, care lucrează în România, au cele mai mici salarii comparativ cu specialiştii din acest domeniu, care activează în celelalte ţări din Europa de Est, potrivit unei …
-
Carieră
Ministrul Sănătății vrea ca medicii să câștige în funcție de cât operează. Vlad Mixich: „Asta nu e plată în funcție de performanță, ci mai mult de cantitate și favoruri”
de A Mde A MExpert în politici de sănătate, președinte al Observatorului Român de Sănătate și fost vicepreședinte la Agenția Națională a Medicamentului, Vlad Mixich consideră că punerea în practică a planului ministrului Sănătății, …
-
Carieră
Ministrul Sănătății: 150 de medici s-au întors în țară, după majorarea salariilor, 411 au cerut certificate ca să lucreze în străinătate, în 2019
de A Mde A MDe la începutul anului, au fost eliberate 411 certificate de conformitate pentru medicii care doresc să profeseze în străinătate, susține ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea. „Ca să poţi profesa în străinătate, …
-
Carieră
Criză de specialiști SEO, în România. Companiile sunt dispuse să le ofere salarii de 1.000 de euro, dar nu-i găsesc
de A Mde A MCei mai mulți români care lucrează în domeniul optimizării site-urilor pentru motoare de căutare (Search Engine Optimization, SEO) au salarii cuprinse între 500 şi 1.000 de euro. În schimb, șefii …
-
Carieră
VIDEO. Dilema medicilor români din Marea Britanie: Should I stay or should I go?
de A Mde A MDupă ani de exod al medicilor din România spre Marea Britanie şi alte ţări din UE, sistemul medical românesc speră să reţină în ţară personalul din domeniul sănătăţii, în special …
-
Carieră
Studiu: Ce beneficii extrasalariale și-au ales angajații în 2018 și ce bugete au alocat companiile
de A Mde A MTichetele de masă, cadourile (cardurile și tichetele cadou), decontarea transportului, turismul intern (tichetele de vacanță) şi pensiile private (pilonul 3) sunt principalele beneficii extrasalariale pentru care angajații români au optat …
-
Eveniment
Angajaţii Nestlé din Timişoara protestează, vineri, la sediul central din București, și amenință cu greva foamei
de A Mde A MCâteva zeci de angajați ai fabricii Nestlé din Timişoara vor protesta, vineri, în faţa sediului central al companiei din Bucureşti şi susţin că, în cazul în care nu vor primi pachetele …
-
Business
Timişoara: Concediaţii de la Nestlé cer tot atâtea salarii compensatorii câte primesc colegii din Franţa şi Germania
de A Mde A MNemulţumiţi că li s-au oferit până la 13 salarii compensatorii, în funcţie de vechime, după ce conducerea fabricii a anunţat lichidarea afacerii din zonă, angajaţii companiei Nestlé din Timişoara au …
-
De luna aceasta, nici un angajat Lidl România nu va realiza un venit lunar mediu mai mic de 3.500 de lei brut (2.180 de lei net), sumă ce include salariul …