Revolut, compania de tehnologie cu cea mai rapidă creștere din Europa, Orientul Mijlociu și Africa. Patru companii românești, în Top 500

de A M

Potrivit celei mai recente ediții ale competiției Deloitte EMEA Technology Fast 500, Revolut este compania de tehnologie cu cea mai rapidă creștere din Europa, Orientul Mijlociu și Africa.

Clasamentul include și companiile românești Tremend, Piconet, Trencadis și Qualitance, specializate în soluții software și fintech. Ele au fost recunoscute de competiția Deloitte Technology Fast 50, adresată jucătorilor din domeniul tehnologiei din Europa Centrală, care înregistrează creșteri accelerate ale veniturilor. „12 milioane de oameni folosesc Revolut pentru a-și gestiona și îmbunătăți finanțele, iar creșterea pe care am înregistrat-o confirmă că oamenii sunt în căutarea unor modalități alternative de administrare a banilor”, spune Nik Storonsky, fondator și CEO al Revolut.

Câștigătorii EMEA Fast 500 au fost selectați în funcție de creșterea veniturilor înregistrate în anii fiscali din perioada 2015-2018. Revolut, companie fintech din Marea Britanie, fondată în 2015, a înregistrat o medie a creșterii veniturilor de 39.754 la sută. Competiția include companii din 22 de țări, care au înregistrat, în medie, o rată de creștere de 1.258 la sută, în 2019. Tremend are o creștere medie a veniturilor cu 336 la sută, urmată de Piconet (209 la sută), Trencadis (167 la sută) și Qualitance (162 la sută).

Credem că te-ar interesa și: Spune-mi ce ai făcut de COVID-19, ca să-ți spun ce fel de angajator ești

„Recunoașterea companiilor românești reflectă evoluția continuă a ecosistemului local de tehnologie. Majoritatea au ajuns să activeze la nivel internațional. Performanța înregistrată de companiile locale este unul dintre factorii care ajută la consolidarea poziționării României pe harta Europei în materie de oportunități pentru startup-uri și tehnologie, cu mult înaintea altor țări”, declară Andrei Ionescu, Partener coordonator Consultanță și Managementul Riscului, Deloitte România, și coordonatorul programului Technology Fast 50 Europa Centrală în România.

Noua ta carieră poate începe aici – locuri de muncă în toate domeniile, în toate județele

Deloitte EMEA Technology Fast 500 include automat companii recunoscute anterior de clasamentul Deloitte CE Fast 50, pentru care înscrierile se desfășoară în această perioadă. Pentru a fi eligibile, companiile trebuie să aibă venituri operaționale anuale de minimum 50.000 de euro în primii trei ani (2016-2018) și de cel puțin 100.000 de euro în 2019, să aibă sediul central în Europa Centrală și să dezvolte sau să producă tehnologii patentate sau să dețină drepturile de proprietate intelectuală asupra lor.

S-ar putea să-ți placă

Prezentare generală a confidențialității

AngajatorulMeu.ro folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe website-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile website-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.