Avalanșa de informări pe care le primesc angajații din partea companiei pe toate canalele de comunicare – e-mail, grupurile de pe platforme precum Slack sau Whatsapp etc. – face ca, de multe ori, informările importante de la leadership să rămână necitite de angajați.
În acest context, angajatorii încep să revină la mijloacele tradiționale de comunicare atunci când au de transmis mesaje importante și trimit SMS-uri când vor ca informația să fie citită de angajați.
”Un angajat primește, în mod obișnuit, cel puțin un e-mail pe săptămână de la HR sau de la leadership, la care se adaugă e-mailurile de la colegi, clienți, furnizori, plus discuțiile de pe grupurile de lucru de pe platforme precum Slack sau WhatsApp. Din cauza multitudinii de canale de informare în mediul de afaceri, mesajele importante – cum ar fi o modificare legislativă precum majorarea salariului minim de la 1 iulie – sunt adesea ignorate de angajați, ceea ce poate îngreuna ulterior activitatea operațională. La solicitarea mai multor directori generali, am introdus în platforma software de resurse umane Creasoft posibilitatea de a trimite SMS-uri către un departament sau către toți angajații, la care ei să poată răspunde”, explică Adrian Dinu, fondator și director general al grupului de firme Creasoft.
- Influencerii JYSK: Marius, Alexandra și Tomas, „vocile” colegilor care dau viață poveștii JYSK
- Bosch a investit 50 de milioane de euro în activitățile din România, în 2024. Compania a încheiat anul trecut cu 10.320 de angajați
- Concediul de maternitate: „vacanța” all inclusive, dar fără somn și room service
Noua funcționalitate din platforma software de resurse umane Creasoft permite comunicarea internă prin SMS, cu respectarea confidențialității datelor personale (emailurile și/ sau telefoanele colegilor).
”E puțin probabil ca un CEO de companie mare să vrea ca toți angajații să-i știe numărul de telefon ca să-i poată transmită mesaje. Totuși, dacă vrea să comunice cu ei și să primească eventuale răspunsuri, cum poate face asta? Noua funcționalitate aduce ca noutate faptul că datele de contact ale angajaților implicați într-o comunicare/ conversație nu sunt dezvăluite, astfel încât fiecare participant la discuție nu știe datele de email/ telefon ale celui cu care comunică, respectând cerințele GDPR. Prin acest modul software de comunicare, managerii pot interacționa în timp real cu angajații, dar și invers”, a mai spus Adrian Dinu.
Softul Creasoft transmite mesajul imediat prin SMS și/ sau email către toți angajații selectați, fără ca ei să știe datele de contact ale managerului care a inițiat comunicarea, dar cu posibilitatea de a răspunde, respectând confidențialitatea GDPR în ambele sensuri. Dacă un angajat vrea să răspundă prin SMS, el răspunde către numărul scurt al Creasoft. Softul îl identifică pe angajat și transmite imediat mesajul către managerul lui, totul în timp real și cu anonimizarea numerelor de telefon din conversație.
”Nevoia de comunicare internă anonimizată a apărut odată cu implementarea semnăturii digitale Creasoft. În cazul în care se transmit angajaților instrucțiuni și ulterior documente de semnat electronic, era necesar un canal rapid și universal de comunicare. Astfel a apărut din partea clienților cererea de a avea posibilitatea transmiterii de mesaje SMS către un grup de angajați, bazat fie pe apartenența lor la un departament, fie pe o funcție similiară, fie pe o locație de lucru similară, anonimizat dar, în același timp, și certificat trusted”, arată Adrian Dinu.
De luna aceasta, angajații firmelor care folosesc software-ul HR de la Creasoft primesc această nouă posibilitate de comunicare, care secretizează datele personale ale părților implicate în comunicare și simplifică procesul de comunicare internă în companii.
DESPRE CREASOFT
Cu un portofoliu de clienți de peste 500 de companii, grupul de firme CREASOFT IT este compus din mai multe firme de software cu o vechime de 20 de ani, cu o echipă de cercetare & dezvoltare ce colaborează cu dezvoltatori software pentru realizarea de produse integrate. Creasoft proiectează și produce dispozitive electronice și software de tip SaaS (software as a service) și s-a concentrat pe noi nișe de piață: semnătură electronică, kiosk self info pentru angajați, software de pontaj electronic, aplicații HR și soluții de control acces în imobile cu telefonul, dar și soluții de inventariere active sau de evidență și planificare de revizii și mentenanță, bazate pe coduri QR. Acționarul unic al grupului este Adrian Dinu.