În 2018, în România erau 90 de farmacişti practicanţi la 100.000 de locuitori – un număr similar cu cel din Marea Britanie şi superior celui înregistrat în ţări precum Polonia …
Carieră
-
-
Carieră
Francezii și germanii vin în România, ca să devină medici. Concurenţă de 3 candidaţi străini pe un loc, la UMF „Iuliu Haţieganu”
de A Mde A MTot mai mulţi tineri, din toată lumea, vor să studieze medicina, la Cluj-Napoca. Anul acesta, la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu” din Cluj-Napoca s-a înregistrat cea mai mare …
-
Carieră
Ministrul Sănătății, despre Rezidențiat: Vor fi scoase la concurs mai multe locuri pentru specializările deficitare
de A Mde A MNelu Tătaru, ministrul Sănătăţii, a anunțat că la concursul de rezidenţiat de anul acesta vor fi scoase la concurs mai multe locuri pentru specializările care au fost solicitate mai mult …
-
Carieră
Aproape trei sferturi dintre angajații Băncii Naționale s-au mutat în „birourile” de acasă, în două săptămâni de la începerea pandemiei
de A Mde A MÎn mai puţin de două săptămâni de la începerea pandemiei, Banca Naţională a României (BNR) a trimis 70 la sută dintre salariaţi în telemuncă. „Toate măsurile care au fost luate …
-
Carieră
Ceremonie specială: absolvenţii UMF Iaşi vor depune Jurământul lui Hipocrate, pe parcursul a patru zile
de A Mde A MDupă un an plin de incertitudini, cei 1.669 de absolvenţi ai Universităţii de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” din Iaşi – Promoţia 2020 vor putea rosti Jurământul lui Hipocrate, …
-
Cel mai mare retailer online din lume are în plan să angajeze peste 100.000 de persoane, a patra serie de angajări masive anunţate anul acesta în SUA, pentru a face …
-
Carieră
Arctic lansează Academia de Training TechPro, pentru angajații din cele două fabrici și din departamentul de aprovizionare
de A Mde A MLiderul pieței de electrocasnice din România își continuă investițiile în educație și lansează Academia de Training TechPro. Proiectul educațional este dedicat angajaților companiei, care vor putea participa la cursuri online, …
-
Carieră
Ministerul Sănătății vrea să angajeze peste 1.000 de medici și asistenți în școli, până la sfârșitul anului
de A Mde A MConducerea Ministerului Sănătăţii (MS) are în vedere creşterea bugetului pentru reţeaua de asistenţă medicală şcolară, pentru completarea necesarului de personal medical din cabinetele medicale de medicină generală şi stomatologică, ce …
-
Carieră
A 14-a ediţie a Şcolii de Vară HR Club: 25 de studenți și masteranzi au făcut primii pași în viitoarea carieră în resurse umane
de A Mde A MÎntre 1 și 9 septembrie, tradiţionala Şcoală de Vară HR Club Next Generation, ajunsă la a 14-a ediţie, şi-a deschis porţile – de această dată, pe o platformă virtuală – …
-
Joburile care pot fi desfășurate de acasă continuă să fie în topul preferințelor pentru angajații care caută un loc de muncă pe BestJobs. Doar în august, candidații au efectuat aproape …
-
Carieră
Sibiu: Continental „construiește” viitori manageri și oferă cursuri specializate pentru peste 200 de angajați
de A Mde A MContinental Automotive Systems Sibiu implementează un proiect cu finanțare europeană, în valoare totală de 2.574.822,36 lei. 50 la sută din finanțare a fost obținută prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020. …
-
Carieră
420.000 de români şi-au căutat un loc de muncă pe eJobs, în ultimele trei luni
de A Mde A MAproape patru milioane de candidaturi au fost înregistrate, în perioada iunie-august, pe piaţa muncii. Numărul celor care şi-au căutat un job, în această perioadă, a fost de 420.000, potrivit platformei …
-
Carieră
Monitorul Social: Două treimi dintre persoanele care și-au perdut locul de muncă, în ultimul an, în România, sunt femei
de A Mde A MPonderea femeilor aflate în şomaj a crescut cu aproape 50 la sută, din cauza pandemiei, în timp ce ponderea bărbaţilor şomeri cu doar 16 la sută. În termeni absoluţi, două …
-
În calitate de Ofițer Șef, Ionuț Lianu va asigura managementul activelor și pasivelor CEC Bank. Ionuț Lianu va coordona activitățile de management al lichidității și o parte din activitățile de …
-
Carieră
Înveți IT acum și plătești după angajare – program de reconversie profesională, lansat de Școala informală de IT și finanțat de BCR
de A Mde A MȘcoala informală de IT a primit din partea Grupulului BCR, prin BCR Social Finance și Fundația Erste, o finanțare de 340.000 de lei, pentru derularea programului Digital People, ce vine …