Profilul candidatului feminin pe piața muncii se caracterizează prin prudență, arată datele platformei de recrutare online BestJobs. Femeile candidează pentru joburi unde gradul de potrivire este de peste 70 la sută, în timp ce bărbații își asumă mai ușor riscuri.
După salariu, pachetul de beneficii extrasalariale este considerat cel mai important criteriu din anunțul de angajare în ochii candidatelor, care urmăresc preponderent stabilitatea locului de muncă. Alte beneficii pe care le caută la un job nou sunt flexibilitatea sau un grad ridicat de înțelegere din partea angajatorului, dar și proximitatea sediului față de domiciliu.
Aproape 54 la sută dintre candidații BestJobs sunt femei. Rata de ocupare a forței de muncă este în continuare mai ridicată în rândul candidaților de gen masculin la nivel național și în statele UE. În România, ponderea femeilor în totalul persoanelor încadrate pe piața muncii este de 46,4 la sută, potrivit datelor Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă. În decembrie 2022, rata şomajului pentru persoanele adulte (25-74 ani) era estimată la 4,4 la sută (4,1 – femei şi 4,6 la sută – bărbaţi), potrivit datelor Institutului Național de Statistică (INS).
- Angajatorii pregătesc terenul pentru transparentizarea pieței salariilor: 40% dintre anunțurile de recrutare postate în 2025 au salariul afișat
- Negruțu, Hachiko al Poștei Române, vedeta cartierului Nicolina din Iași
- Julius Meinl are un nou Managing Director
Un număr mai mare de femei lucrează în domenii sau departamente unde abilitățile interpersonale, empatia și grija față de ceilalți sunt esențiale, ca domeniul medical (asistenți medicali, medici, farmaciști), HR și educație (în special joburi de educatoare și în învățământul primar). În anul școlar 2021-2022, rolul de cadru didactic în învățământul preuniversitar era deţinut în proporție de 82,4 la sută de femei, iar 90 la sută dintre asistenții medicali cu studii superioare, între 2010 și 2021, erau tot femei, conform INS. Alte domenii preferate de ele sunt marketing & comunicare, suport clienți sau alte roluri administrative. Cele mai multe candidate de pe platformă au experiență și în vânzări, producție/ logistică, management, administrativ, transport, turism și financiar/ contabilitate.
Și domeniile atribuite de obicei bărbaților, precum IT-ul, devin tot mai interesante pentru femei. Potrivit Eurostat, România este printre țările fruntașe în privința procentului de femei în rândul IT-iștilor și ocupă locul III în UE, cu 26,2 la sută dintre specialiștii IT&C femei.
“La nivel european, există o dezbatere complexă despre împărțirea domeniilor profesionale în funcție de gen. Femeile au tendința naturală să aleagă joburi stabile, flexibile și aproape de domiciliu sau remote. Acest pachet le permite să se ocupe de responsabilitățile casnice sau parentale, de care se simt răspunzătoare într-o mai mare măsură. Bărbații își permit mai ușor să petreacă ore peste program la birou și să lupte pentru promovare, chiar și cu prețul implicării mai reduse în activitățile gospodărești sau cu copiii.
Aceste tipare de comportament duc la segregarea profesională și, deși nu există limite pentru ce poate realiza o femeie din punct de vedere profesional, lupta pentru avansarea în carieră e în continuare inegală. Acestor scenarii li se adaugă și abilitățile înnăscute, care le pregătesc mai mult pe femei pentru joburi în educație, asistență medicală sau comunicare, și pe bărbați pentru domenii tehnice și mai competitive”, spune Ana Vișian, Marketing Manager BestJobs.
Creșterea este constantă și în ceea ce privește egalitatea de gen în pozițiile de conducere. În 2012, proporția femeilor care dețineau roluri de management în companiile listate la bursă era de 30,5 la sută, potrivit Institutului European pentru Egalitate de Gen. În 2021, România ocupă un loc fruntaș în UE, în privința prezenței feminine în pozițiile executive (34 la sută). Totuși, femeile se confruntă în continuare cu inegalități la nivelul societății, generate de concediul de maternitate și de responsabilitățile casnice ce ajung cel mai adesea în grija lor. Pentru toate #JoburileDeFemeie de lângă jobul de zi cu zi, BestJobs a lansat un manifest prin care aplaudă femeile pentru rolurile lor din fiecare zi, atât cele oficiale, cât și cele neoficiale.
Femeile sunt mai interesate de învățământul superior
În învățământul preuniversitar, ponderea este una echilibrată între femei și bărbați. Pe măsură ce nivelul educațional crește, balanța se schimbă. În anul universitar 2021-2022, 54,8 la sută dintre studenţii înscrişi la programele de licenţă și 57,7 la sută din învăţământul universitar de masterat, cursuri şi studii postuniversitare şi din învăţământul universitar de doctorat şi programe postdoctorale de cercetare avansată, sunt persoane de sex feminin.
DESPRE BESTJOBS
Cu o experiență de peste 20 ani în domeniu, este una dintre cele mai importante platforme de recrutare online din România. În orice moment, aici sunt peste 4,6 milioane de profesioniști conectați la piața muncii, peste 35.000 de joburi și mii de freelanceri, agenți de recrutare sau specialiști în dezvoltare profesională și personală.