Dacă n-ar fi ajuns să-și lege viața de industria HR, Leonard Rizoiu, fondator și Managing Director la LeoHR, nu și-ar fi făcut oricum griji în privința carierei sale. Ar fi putut deveni un dansator bun, putea să-și continue cariera de profesor sau să-și croiască un drum în turism. Le-a încercat pe toate, iar astăzi n-are nici un regret: a ajuns în locul potrivit.
Mărturisește că i-a plăcut întotdeauna să socializeze, să comunice, să se implice. A lucrat în multinaționale și în companii cu zeci de mii de salariați, dar a visat mereu că, la un moment dat, va conduce propria afacere. Recunoaște că toate experiențele trăite i-au fost de mare ajutor și că tot ce face acum face datorită învățăturilor și situațiilor de care s-a lovit acolo. Nu regretă nici un loc de muncă, vorbește cu mare plăcere despre toate companiile pentru care a lucrat. „Diferența dintre viața de antreprenor și cea de salariat este uluitor de mare. Trăiești la o altă intensitate. Înveți, te dezvolți, ești atent la detalii care, până atunci, cădeau în grija celor de la Marketing, de la Contabilitate sau de la Recepție. Un astfel de proiect este ca un copil, pe care îl crești și ești foarte atent în mâna cui îl lași. Ore de muncă? Triplu! Satisfacția? Înmulțită cu zece!”, spune Leonard Rizoiu.
Profesor, agent de turism, ghid
Prima alegere din drumul profesional al lui Leonard Rizoiu – facultatea – a fost și una dintre cele mai greu de făcut. „La modă” erau Dreptul, ASE sau Medicina. „Eu îmi doream Teatru. Îmi surâdea ideea de a fi pe scenă și încă din copilărie mi-am dat seama cât sunt de <visual>. Orice poveste citeam, vedeam deja un film, auzeam chiar sunete. Orice lecție de istorie era un film, orice poezie trebuia să fie ritmată, ca să o pot înțelege. Am făcut dans și s-a dovedit că am talent, dar nu am continuat”.
A început să muncească în timpul facultății. „La vremea aceea, încă nu prea existau colaborări cu companiile în mediul universitar și nici intership-urile din ziua de azi. Am lucrat și ca agent ticketing, ghid turistic, am fost în <comité d’accueil> – copiii aceia frumoși care primesc, cu pâine și sare, delegațiile de diplomați din alte țări, am fost manechin și am predat cursuri de dans, am predat franceză și engleză, am făcut primii pași în HR. Nu aș schimba nimic. Țin minte fiecare om cu care am lucrat și am încercat să învăț ce a fost mai bun de la fiecare”.
În primul an de studenție, a fost profesor suplinitor la o școală generală, unde a predat franceza și engleza. Este una dintre experiențele cele mai dragi din viața lui. „A fost superb. Păcat că, la vremea aceea – și mă tem că nu s-au schimbat foarte multe -, sistemul de învățământ nu a știut să își atragă discipoli și talente”, spune Leonard Rizoiu. Avea 19-20 de ani și purta jeans, avea rucsac, iar orele de curs erau o plăcere și pentru el, și pentru elevii săi.
S-a angajat, apoi, ca asistent recrutare, la o agenție de plasare de forță de muncă în străinătate. Așa a învățat tehnici de intervievare, interviul de grup, interviul structurat, a aflat despre recrutarea pe baza competențelor, mergea cu candidații să dea probe de lucru. A lucrat trei ani în acea agenție și a cunoscut oameni extraordinari, cărora le este recunoscător pentru încrederea acordată. După licență, a urmat angajarea pe platforma industrială de la Mioveni. „Multinațională. Politici de HR, implementare strategii la nivel de grup, comitet de carieră, plan social, plan de formare, plan de comunicare, negocierea CCM-ului, recrutare de specialiști de nișă. Am auzit de strategii comp & ben, aveam cu cine vorbi despre legi. Sunt puține activități pe care nu le-am făcut, în cadrul unui departament de resurse umane”, declară Leonard Rizoiu.
O zi la LeoHR
Visul lui Leonard, acela de a conduce propria companie, a devenit realitate în urmă cu doi ani. Atunci a înființat LeoHR, o companie care oferă servicii de selecție și recrutare, consultanță și training. A recrutat deja sute de candidați, lucrează cu clienți de top și pregătește lansarea unor servicii noi. Două dintre acestea, foarte puțin folosite în România, vor fi disponibile pe piață foarte curând și vor avea un impact semnificativ în radiografia reală – „nu în cea spusă” – a retenției salariaților.
„Trebuie să avem o imagine de ansamblu asupra generațiilor care vin, să înțelegem care le sunt principiile și valorile, să nu le mai raportăm la noi și să nu avem așteptări nerealiste. Să le valorificăm și să le introducem, treptat, în rândurile companiilor pe care le avem deja”.
Astăzi, aproape toate zilele încep cu un telefon dat părinților, în drum spre muncă. La birou, se simte ca acasă. „Am o echipă tânără și frumoasă – niște colegi minunați. Biroul este într-o zonă high corporate din capitală, iar clădirea este una care inspiră <business>: Charles de Gaulle Plaza. Astfel, e ușor să intri în ritmul unei zile ce se anunță, de cele mai multe ori, plină. Uneori, când am de luat o decizie importantă, îmi iau un sandviș și merg în Parcul Herăstrău, pe care îl văd de la geamul biroului. Soarele, vântul, aerul, apa, liniștea devin un bun sfetnic”.
Vorbește zilnic cu colaboratorii și clienții săi, indiferent dacă există sau nu poziții în lucru. Stă de vorbă cu mulți candidați, pentru că îi place să vadă în ce măsură există o potrivire între ce caută compania client și candidat. De curând, Leonard și colegii săi s-au întors dintr-un team building în Grecia, unde au trasat liniile perioadei 2016-2017. Pentru că nu au reușit să termine la timp, unul dintre business case-uri le-am făcut chiar în avion, la întoarcere.
Atitudinea face diferența
Totuși, viața companiilor din industria HR nu-i deloc ușoară. „Prin cultura noastră, se găsesc creionate ușor, poate prea ușor – sau, în unele cazuri, spre deloc – asumarea, responsabilitatea, implicarea și seriozitatea. Pot părea dure cuvintele acestea, dar asta-i realitatea. Se întâmplă să ai în calendar cinci întâlniri și apar trei candidați în loc de cinci, iar ceilalți nici măcar nu anunță că nu mai vin sau că nu mai sunt interesați. Se poate și să ai un client care nu înțelege că o listă scurtă, făcută în trei zile, înseamnă să renunți la niște etape ce aduc calitate. Există și colaboratori care nu-și respectă termenele, fără motive întemeiate. Când te lovești de aceste probleme, este greu să aduci calitate și plus valoare”.
Atunci când intră în rolul recrutorului, primul lucru pe care îl are în vedere Leonard Rizoiu este atitudinea candidatului. În cazul în care expertiza tehnică și cunoștințele tehnice ale postului sunt îndeplinite, atitudinea este cea care face diferența, este convins managerul LeoHR.„Chiar simt când un om își dorește cu adevărat acel job, simt dacă s-ar potrivi cu compania și cu viitoarea echipă. Pentru toate acestea, trebuie să cunoști compania client și echipa sa, și să știi care sunt valorile sale reale, nu cele puse pe pereți. Din asta îmi câștig existența, iar acum sunt responsabil și pentru ce pun pe masă colegii mei. Astfel, trebuie să simt când am în față candidatul potrivit”.
Un lucru pe care nici un recrutor nu îl trece cu vederea, atunci când are în față un candidat, este ca aceasta să mintă, pentru a-și contura o imagine cât mai bună – indiferent dacă este vorba despre CV, despre recomandări sau în descrierea unor activități pe care nu le-a făcut. Totuși, se întâmplă des, a observat Leonard Rizoiu. Altele sunt instrumentele pe care ar trebui să le folosească oamenii care vor să fie aleși pentru un post, este convins Leonard. „Ca să ai succes, trebuie să înțelegi, în primul rând, că ești un bun pe o piață largă. Este ca și cum ai vinde, contra unei sume – remunerația, în cazul nostru -un serviciu, numit muncă. Trebuie să existe o relație din care să câștige ambele părți. De aceea, sugestia mea pentru candidați este să se îndrepte, la fel ca în vânzare, spre acele companii care li se potrivesc și unde ar putea dezvolta un parcurs profesional sănătos. De cealaltă parte, văd un stereotip în a cere oameni dedicați, proactivi, implicați. Dacă acei oameni merg într-o cultură unde nu se întâmplă lucrurile acestea, apare, ușor-ușor, demotivarea”.
În ultimii ani, companiile tratează tot mai serios problema păstrării angajaților valoroși. Motivul este simplu: este mai bine să reții talentele, decât să cauți, să formezi sau să angajezi alți oameni. „În sfârșit, am înțeles că putem să-i lăsăm pe angajații noștri să-și aleagă singuri beneficiile extrasalariale. Poate că o contabilă, care are un copil de patru ani, preferă bonurile pentru grădiniță în locul abonamentului la sala de fitness sau la o revistă din domeniu”.
„Es tu hijo”
Viața de recrutor n-a fost lipsită de întâmplări ciudate. „În timpul unui interviu, candidatul mi-a spus că își lasă telefonul pe sunet, pentru că așteaptă o veste importantă. Am fost de acord. După zece minute, i-a sunat telefonul și i s-a spus că fiica, studentă la o universitate din străinătate, aflată într-un tren unde a avut loc un atentat, a supraviețuit și era în afara oricărui pericol. A continuat ca și cum nimic nu se întâmplase. Poziția pentru care candida era de Production Manager. A fost ales, iar astăzi coordonează, în acea companie, operațiunile din regiunea est-europeană”.
Leonard a avut parte de peripeții și când se afla de cealaltă parte a „baricadei”, în rolul candidatului. A fost invitat la un interviu, fără să i se spună în ce limbă se va desfășura acesta. „Era în spaniolă, iar oamenii din fața mea vorbeau nonstop. Le-am spus că știu spaniolă: <es tu hijo (este fiul tău)> și <con permiso (mă scuzați)>. Au râs în hohote cinci minute, au chemat o colegă care vorbea engleză și astfel am putut continua”, își amintește Leonard Rizoiu.
Atunci când face un bilanț al lucrurilor pe care le-a realizat până acum, Leonard Rizoiu se declară mulțumit. Nu-și poate imagina viitorul altfel decât prin ochii unui antreprenor. „Mă trezesc dimineața cu zâmbetul pe buze. Vreau să fiu mulțumit de mine, să nu las o clipă să treacă fără să fac ceva, iar seara să revin cu capul pe pernă, să fac o retrospectivă a zilei și să mă felicit pentru realizările din acea zi. Ador să ajut oamenii, să comunic cu ei, să le fiu de folos măcar prin învățăturile mele. Îmi doresc o lume mai bună, mai comunicativă, mai sociabilă, mai zâmbitoare. Vreau să mă pot uita în oglindă și să fiu mulțumit de mine. Îmi respect colegii din companiile de recrutare, respect munca lor, ținem legătura, ne susținem, ne ajutăm atunci când putem, dar mă rog, în fiecare zi, să nu mai fie nevoie să lucrez pentru visul altcuiva. Acum lucrez pentru visul meu”.
