Daniel Dochia este Area Trade Manager la Ursus Breweries și coordonează o zonă importantă din vestul țării, care cuprinde județul Arad și nord-vestul Timișului (mai puțin Timișoara).
Răspunde de managementul investițiilor, al echipelor, al locațiilor și de relația cu clienții. Coordonează două tipuri de subordonați: pe de o parte, echipa directă, iar pe de altă parte, echipele distribuitorilor care se ocupă efectiv de vânzarea produsului.
Din punct de vedere profesional, Daniel Dochia spune că îl caracterizează o abordare mixtă între creativitate și rațiune. Îi place mult să găsească soluții inovatoare, diferite de cele standard, și îi place, în același timp, să învețe constant.
- Românii sunt printre europenii cu cel mai mare număr de ore lucrate săptămânal. Olandezii, danezii și austriecii au cel mai scurt program săptămânal de lucru
- Tehnologia blockchain poate genera un milion de locuri de muncă până în 2030. Recrutarea ar putea să egaleze explozia din AI
- Cursuri de formare profesională pentru angajații viitorului, organizate de Ministerul Muncii. Peste 380 de standarde ocupaționale și calificări vor fi actualizate până în 2029
În activitatea sa, exact asta îl atrage cel mai mult: faptul că poate îmbina creativitatea cu pragmatismul. „Îmi place să muncesc aici pentru că pot fi creativ, pot aduce inovație, iar în fiecare zi există ceva provocator de făcut. Gestionez un portofoliu de aproximativ 1.800 de clienți, dintre care colaborez îndeaproape cu 100-200”, spune Daniel.
Când lucrează cu un număr atât de mare de oameni, trebuie să înțelegi ce-și dorește fiecare persoană pentru a asigura un rezultat optim. Care este cheia succesului, în acest caz, în opinia lui Daniel Dochia? „Sprijinul. Eu sunt o persoană care oferă sprijin celor cu care lucrez. În momentul în care există claritate în ce transmiți, fie că sunt obiective, direcții și explicații, și le oferi colegilor resursele necesare, indiferent de natura lor, oamenii se adună în jurul tău și se implică. Dacă îi asculți în mod real și ții cont de părerile lor în măsura în care îți permit procedura și regulile, ei simt că aparțin grupului. Comunicarea deschisă, sinceră și continuă îi aduce pe oameni împreună”.
Ca să mențină echilibrul dintre viața sa profesională și cea personală, Daniel se bazează pe cele trei decenii deexperiență profesională, dintre care peste 15 ani în rolul de manager de zonă. De-a lungul timpului, a învățat că, atunci când ai o organizare eficientă, te încadrezi în programul de lucru și îți duci la bun sfârșit sarcinile, fără timpi pierduți, succesul vine natural. Așa își structurează și el activitatea și reușește astfel să-și dedice timp pasiunilor comune pe care le împărtășește cu soția și fetița lui: tenisul, călătoriile, schiul și mountain biking-ul.
„Toți trei facem aceleași lucruri și ne organizăm în așa fel încât să avem responsabilitățile împărțite, ca să maximizăm timpul petrecut împreună. Și soția mea are experiență în vânzări, ceea ce ne ajută să avem o viziune comună asupra modului în care ne planificăm atât viața profesională, cât și pe cea personală”.
Daniel crede că o bună organizare, prioritizarea corectă și pasiunile împărtășite sunt cheia unui echilibru sănătos între muncă și familie. El încearcă să păstreze granițele clare între cele două, evitând să răspundă la telefoane sau email-uri în afara programului de lucru, ceea ce contribuie la un stil de viață mai echilibrat și mai sănătos.
La Ursus Breweries, cel mai mult apreciază atmosfera și tot ce se întâmplă în organizație. Îi plac dinamismul, oportunitățile constante de învățare, portofoliul solid și modul corect și responsabil în care compania își asumă rolul de lider pe piață. Nu în ultimul rând, este încântat de echipa pe care a găsit-o aici.
Dacă ar fi să dea un sfat unui tânăr aflat la început de carieră, care ar fi acesta? „Să fie curios. Dacă ai această trăsătură, vei descoperi cum evoluează lucrurile, ce funcționează eficient și ce nu, ce te ajută să obții rezultate și ce te împiedică”.
Ca să evite plafonarea în viața profesională, i-ar spune să-și stabilească obiective clare, să se întrebe ce mai poate învăța, cum poate inova, ce soluții să aducă, dacă se poate, altele decât cele clasice. Și este foarte important să aleagă un domeniu în care să rezoneze cu jobul și cu echipa, subliniază Daniel.
„Dacă echipa este formată din colegi care te ajută, dacă ai un manager care te susține, atunci acolo trebuie să fii. Dacă simți că locul de muncă nu ți se potrivește, caută altceva. Așa am procedat și eu. De-a lungul anilor, am avut experiențe care m-au făcut să realizez că mergeam la locul de muncă doar din obligație, nu din pasiune. Am ales să renunț și să găsesc un loc în care să mă simt bine, merg cu plăcere și să am sentimentul că aparțin”.
Ce ar vrea să se spună despre el peste zece ani? „Cred că aș vrea să fiu recunoscut ca formator de profesioniști în vânzări, care a inspirat și a avut un impact pozitiv în companie”.