Ursus Breweries nu este doar cel mai mare producător de bere din România, ci și unul dintre angajatorii de top din țară – un statut confirmat, trei ani la rând, de certificarea Top Employer, ce atestă standardele înalte ale companiei privind implementarea politicilor de resurse umane.
Ursus Breweries este primul producător de bere din România care a obținut această certificare și care, datorită abordării care pune pe primul plan experiența angajaților, a reușit să mențină acest statut la toate evaluările făcute în ultimii trei ani. Andrea Petre, Learning & Development and Talent Manager la Ursus Breweries, dezvăluie câteva “ingrediente” ale rețetei prin care compania reușește să fie un etalon în rândul angajatorilor din România.
AngajatorulMeu.ro: Cum a început aventura dvs. în domeniul Resurselor Umane? Există un om – pe care l-ați cunoscut sau nu – care vă inspiră în carieră?
ANDREA PETRE: Primii ani în carieră i-am petrecut în zona operațională și apoi, treptat, am trecut în zona de training funcțional, fiind în continuare foarte mult conectată la zona de business. Această experiență practică m-a ajutat enorm pe tot parcursul anilor petrecuți în HR, deoarece înțelegeam mult mai bine nevoile și așteptările colegilor mei.
Am fost norocoasă să am în jurul meu oameni valoroși și pot spune cu certitudine că am crescut cel mai mult datorită acestor modele pe care le-am avut aproape. Nu aș nominaliza, însă au fost câteva persoane care, prin felul lor de a fi, de a se dezvolta și prin încrederea pe care mi-au acordat-o, au contribuit la ceea ce sunt eu azi ca profesionist sau, pur și simplu, ca om.
- Julius Meinl are un nou Managing Director
- Germanii de la TMD Friction mută în România centrul tehnic din Leverkusen. „Inima fabricii de plăcuțe de frână pleacă în România”
- Târgul de Cariere dă startul unui nou sezon de evenimente de recrutare și employer branding. 20.000 de candidați sunt așteptați la întâlnirile cu recrutorii, în martie și aprilie
Cum arată o zi “la birou”, în viața unui om de HR?
Deși poate nu ar părea la o primă vedere, fiecare zi este dinamică și incitantă – multă interacțiune cu mulți colegi, cu echipa sau cu alți colaboratori… Iar dacă și atmosfera este una pe măsură, ai toate ingredientele să te simți bine și împlinit în rolul tău. Ce îmi place la echipa de HR din Ursus Breweries este că, indiferent de sarcinile dintr-o anumită zi sau de obstacolele pe care le întâmpinăm, suntem realmente pasionați de ceea ce facem, ne dezvoltăm zi de zi împreună și, nu în ultimul rând, suntem prieteni.
Cât de dificil este să găsiți angajații potriviți, în domeniul în care activează compania dvs.? Care sunt metodele prin care încercați să atrageți specialiști în companie și ce faceți ca să-i păstrați pe cei mai valoroși?
Știm cu toții că piața muncii este una tot mai dificilă, indiferent de domeniu. Este o “bătălie” pentru talente, pe de o parte, iar pe de alta, candidații sunt din ce în ce mai pregătiți în ceea ce privește procesele de recrutare, știu foarte bine ce vor și, de multe ori, sunt implicați în mai multe procese de selecție simultan. În acest context, vrem să le arătăm potențialilor candidați că Ursus Breweries, dincolo de faptul că este cel mai mare producător de bere din România, este și un Angajator de Top, care se preocupă să creeze experiențe memorabile și relevante pentru angajații săi.
Vrem ca potențialii “viitori colegi” să știe că vor găsi aici un mediu în care pasiunea, prietenia și dezvoltarea sunt ceea ce ne caracterizează. Încercăm să ajungem la ei și să le spunem povestea noastră – fie prin social media, în variate forme, fie prin prezența fizică la târguri de joburi sau evenimente cu studenții.
Iar, odată ce ni s-au alăturat, experiența de angajat, pe tot parcursul acestei “călătorii”, este una creionată în așa fel încât să-l ajute pe cel care s-a alăturat echipei noastre să se dezvolte profesional și personal, să-și găsească starea de bine – prin diverse inițiative de învățare și wellbeing – și, nu în ultimul rând, să poată da tot ce are el mai bun într-un mediu divers, incluziv, din care să simtă că face parte cu adevărat.
Schimbarea este, cu siguranță, adevărata constantă, iar noi trebuie să fim pregătiți să facem față acestei dinamici, să fim flexibili, să ne putem adapta și să învățăm rapid.
Modul în care se muncește s-a schimbat în majoritatea companiilor, din martie 2020 încoace. Tendințele de pe piața muncii indică un viitor în care va predomina formatul hibrid pentru desfășurarea activității, iar companiile sunt mai atente la starea de bine a angajaților. Cum a fost organizată activitatea la Ursus Breweries, în acești ani, în departamentele în care munca remote a fost posibilă?
În acești ultimi ani, am trecut și noi, ca organizație, prin toate etapele – de la munca full-remote, în perioada de vârf a pandemiei (în funcțiunile de la sediul central, unde a fost posibil acest lucru), la munca hibridă din prezent. Nu a fost un proces ușor, mai ales în cazul colegilor din zona de producție sau din zona de vânzări, care, prin prisma meseriei lor, a trebuit să-și continue activitatea în fabrici sau pe teren, respectând condițiile stricte sanitare, cu multă grijă pentru sănătatea lor și a familiilor lor.
Dincolo de această preocupare pentru starea lor de sănătate fizică (în contextul pandemic), am lansat o serie de inițiative și pentru partea de bunăstare emoțională – webinarii cu psihologi, aplicații de wellbeing, sesiuni practice de mindfulness și o platformă de employee assistance accesibilă non-stop pentru sprijin specializat.
Care sunt principalele lecții pe care le-ați învățat în ultimii trei ani, perioadă în care am avut de înfruntat un val de “turbulențe” fără precedent – pandemia, războiul din Ucraina, rata inflației, etc.?
Ar fi mai multe, cu siguranță, însă pentru mine cele mai importante lecții sunt: să ținem aproape unii cu alții, în pofida tuturor provocărilor externe – să ne sprijinim, să ne înțelegem și să acceptăm emoțiile, care pot avea dimensiuni diferite de la o persoană la alta.
De asemenea, am conștientizat cât de important este să poți să fii agil și să te adaptezi noilor condiții cât mai rapid – iar asta se poate face mult prin echipe autonome, prin acordarea încrederii și prin scurtarea unor linii decizionale. Și, nu în ultimul rând, cu atât mai mult în acest context – să nu ne oprim din ce facem – să continuăm să învățăm, să ne dezvoltăm, să căutăm noi soluții, noi căi de a merge mai departe – să fim curioși, în primul rând!
Dacă ar fi să oferiți un sfat unui tânăr aflat la început de carieră, cum ar suna? Ce l-ați sfătui pentru a evita plafonarea și pentru a face alegerile potrivite în viața profesională? Ce le spuneți celor care își doresc creșteri în carieră rapide, spectaculoase?
Pentru cineva încă la început de drum, este un timp propice pentru experimentare și testare – dacă e nevoie de claritate în privința drumului ales. Dar este și un timp de învățare, acumulare și multă practică. Însă, aș extrapola “învățarea” asupra întregii vieți – pentru că vorbim tot mai mult despre lifelong learning.
De asemenea, aș pune curiozitatea pe primul plan, pentru că doar fiind mereu deschiși la ce se întâmplă în jurul nostru, care sunt noutățile, putem rămâne relevanți, putem evita plafonarea și putem profita de oportunitățile din jurul nostru. Schimbarea este cu siguranță adevărata constantă, iar noi trebuie să fim pregătiți să facem față acestei dinamici, să fim flexibili, să ne putem adapta și să învățăm rapid.
Luna mai este luna diversității. Ce înseamnă diversitatea, echitatea și incluziunea pentru dvs. și pentru organizația din care faceți parte?
Cu siguranță, orice organizație sănătoasă se preocupă să aibă un mediu de lucru cât mai plăcut pentru angajații săi – în care aceștia să poată să dea tot ce au mai bun, să se simtă apreciați și valorizați așa cum sunt ei și în care să simtă că fac parte din grup, din comunitate.
Ursus Breweries are, în acest sens, o strategie legată de Diversity, Equity & Inclusion, sub umbrela căreia se desfășoară diverse acțiuni. Aș enumera programe de mentorat, programe de reintegrare în urma concediului maternal/ paternal, parteneriate cu ONG-uri care lucrează cu persoane cu dizabilități, workshop-uri și evenimente prin care încercăm să creștem gradul de conștientizare. Am creat în organizație și grupuri de lucru cu scopul de a menține subiectul diversității parte din discuțiile și acțiunile recurente și ne bucurăm să vedem că avem colegi care își doresc să vină voluntar în aceste grupuri.
Pentru mine, să îmbrățișăm diversitatea înseamnă să primim cu deschidere varietatea pe care o aduce în esență fiecare om, să ne tratăm cu considerație unii pe alții și să avem o voce la masă. Iar pentru a ajunge cu adevărat aici e nevoie să fim mai conștienți de propriile noastre bias-uri/ preconcepții, să fim curioși față de cei din jurul nostru și să vedem dincolo de aparențe, să creăm un mediu colaborativ, în care toată lumea să simtă că poate avea o contribuție. E mult despre cum poți fi autentic și despre cum poți “străluci așa cum ești”.