Unul dintre liderii industriei de produse alimentare și băuturi lansează un program de traineeship în divizia comercială, adresat tinerilor aflați la începutul parcursului profesional.
FirstGen PepsiCo Commercial Management Traineeship Program invită studenții, proaspeții absolvenți și tinerii cu până la trei ani de experiență să-și accelereze cariera printr-o experiență de lucru inedită, într-o echipă internațională.
Candidații selectați vor putea să-și valorifice abilitățile antreprenoriale, să-și dezvolte cunoștințele comerciale și să cunoască următoarele mari tendințe din industria FMCG, petrecând timp în fiecare dintre funcțiile comerciale de la PepsiCo. Expunerea la mai multe roluri va permite să obțină experiență în mai multe arii profesionale și să progreseze în domeniul de expertiză care se potrivește cel mai bine cu abilitățile și interesele lor pe termen lung.
- 7 din 10 angajați nu știu care ar trebui să fie salariul lor în funcție de experiență și competențe, dar 91% speră să fie plătiți corect
- Porsche Finance Group România numește primul CEO român – un angajat de peste 20 de ani în companie
- Școala informală de IT lansează o platformă dedicată celor care vor să învețe IT online, de oriunde, fără orar
Cu o durată de doi ani și șapte luni, programul va oferi tinerilor șansa de a explora și de a învăța despre activitățile comerciale ale companiei prin experiențe de învățare eficiente, în sala de curs sau virtuale, cum ar fi rotații la locul de muncă, activități de învățare mixtă, mentorat, traininguri corporative și locuri de muncă reale.
“Continuăm să ne concentrăm pe atragerea talentelor de top și încurajăm candidații să-și aducă abilitățile și experiențele unice pe scena noastră globală. Tinerele talente ne surprind de fiecare dată cu poveștile lor unice, competențele și perspectivele diferite, iar când vine vorba de procesul de învățare, nimic nu se compară cu experiența empirică, practică. Participarea la FirstGen PepsiCo Commercial Management Traineeship Program este o oportunitate excelentă pentru absolvenții ambițioși și creativi de a se dezvolta și de a aduce contribuții de impact într-un mediu de lucru colaborativ și dinamic”, spune Annie Grifftih-Swain, HR Director PepsiCo East Balkans.
FirstGen PepsiCo Commercial Management Traineeship Program presupune un proces complex de selecție, cu mai multe etape, iar data preconizată de începere este 1 iulie. Data poate fi prelungită în funcție de numărul de candidaturi depuse. Candidații se pot înscrie aici.