Universitatea Naţională de Ştiinţă şi Tehnologie Politehnica Bucureşti organizează, astăzi și mâine, a VII-a ediţie a POLIJobs, târg de joburi ce va reuni peste 100 de companii, alături de lideri din inginerie, tehnologie, IT, automatizări, cercetare şi dezvoltare, construcţii.
Evenimentul, organizat în campusul universităţii, le va prezenta sute de oportunităţi de carieră studenţilor şi absolvenţilor. Târgul reprezintă pentru studenţi şi tineri absolvenţi o oportunitate să descopere locuri de muncă full-time sau part-time, internshipuri, burse şi programe de practică, dar şi pentru companii, să recruteze viitorii ingineri.
„POLIJobs este evenimentul prin care încurajăm tinerele talente să păşească cu dreptul către o carieră de succes. În plus, le oferă companiilor interesate oportunitatea să-şi expună ofertele de angajare, dar şi şansa de a cunoaşte cei mai bine pregătiţi ingineri şi viitori ingineri din România”, transmit organizatorii.
- Simona Paraschiv (Asociația InspirAction): „Suntem liantul dintre mediul academic și cel de business, formând tinerii de care companiile au mare nevoie”
- [People&Culture in Tech]: Inovație în stilul Silicon Valley – Andrei Bumbu, Engineering Manager, Creative Cloud, despre Garage Week la Adobe
- HR-ul în 2025: ce va rămâne la fel și ce se va schimba
CFiR organizează un stand dedicat Carierei Feroviare, unde vor fi prezenţi reprezentanţi ai unora dintre cele mai inovatoare companii din sector. La Standul Carierei Feroviare vor fi prezenţi reprezentanţi ai Voestalpine Railway Systems, singura companie din România care furnizează aparate de cale şi elemente de infrastructură pentru căile ferate, metrou, tramvai şi companii cu linii industriale proprii, și ai Institutului de Studii şi Proiectări Căi Ferate (ISPCF), care oferă servicii complete de proiectare şi consultanţă pentru construcţia, reabilitarea şi modernizarea infrastructurii feroviare.
La standul dedicat carierei feroviare vor fi şi reprezentanţi ai Consis Proiect, una dintre cele mai importante companii private ce oferă servicii de proiectare, expertizare, consultanţă şi supervizare pentru construcţii noi, modernizări şi consolidări de drumuri, poduri, căi ferate şi construcţii civile, şi cei ai Hiarom, o companie specializată în fabricarea şi producţia de macarale şi echipamente de ridicare, şi de echipamente specializate pentru industria de căi ferate. Aceste companii vin cu oferte pentru specializările Ingineria Transporturilor, Inginerie şi Management, Inginerie Electrică, Inginerie Energetică, Inginerie Electronică, Telecomunicaţii şi Tehnologii Informaţionale şi Inginerie Mecanică. Standul Carierei Feroviare este organizat de CFiR, prima platformă de recrutări dedicate domeniului feroviar şi al transportului urban pe şină.
Ediţiile anterioare ale POLIJobs au reunit peste 21.000 de participanţi, 2.650 de locuri de muncă, 130 de prezentări de companii şi 255 de firme participante.