Povești de succes de la JYSK: Robert Ilie – tot mai sus, cu ambiție și perseverență

de A M

Atunci când un prieten i-a recomandat să se angajeze la JYSK, ideea i s-a părut interesantă. Astăzi, după ce a trecut prin mai multe etape ale dezvoltării în companie, Robert Ilie este District Manager și are responsabilitatea mai multor magazine.

Robert s-a alăturat JYSK pe vremea când compania avea în jur de 60 de magazine în țară. După o recomandare primită de la un prieten, a căutat informații despre cum e să lucrezi în companie, iar ceea ce l-a convins să aplice a fost oportunitatea de a se dezvolta profesional.

Lucrase până atunci în retailul alimentar, iar asta l-a ajutat să se acomodeze la noul job. După ce a lucrat o perioadă ca Responsabil Logistică, a promovat ca Deputy Store Manager și, apoi, ca Store Manager.

În timp ce trecea de la rolurile de execuție la cele de coordonare a echipelor, a învățat cât de importante sunt calitățile pe care JYSK pune accent, ceea ce numim JYSK Leadership: Lider, Mentor și Bun comunicator.

Succes alături de echipă

„Am învățat să comunic mai bine cu oamenii, să-i coordonez și, cel mai important, să-i ajut să se dezvolte. Experiența de până acum m-a ajutat să învăț că fiecare coleg are potențial și mă bucur să particip la evoluția lor”, povestește Robert Ilie.   

Cel mai mult se identifică cu valoarea de Lider. „Sunt o persoană competitivă, orientată spre performanță, și îmi place să am realizări împreună cu echipa mea. Cred cu tărie că succesul vine din colaborare, implicare și dorința de a crește împreuna”, explică el.  

Atitudinea și implicarea sa au fost răsplătite. Momentul cel mai important pentru Robert, din anii petrecuți în JYSK, a fost cel în care a promovat ca District Manager.

„A fost un moment în care mi-am dovedit încă o dată că, dacă ai ambiție, ești perseverent și îți dorești, poți ajunge unde îți propui. Dorința de a promova în companie a făcut și ca decizia de a mă reloca să fie mai ușoară. Nu m-am gândit de două ori și am decis să accept provocarea de a pleca din București în zona Ardealului, mai precis în Alba Iulia, ca să preiau funcția de District Manager. A fost o experiență interesantă – am făcut echipă cu alți colegi decât cei cu care lucrasem în București, dar care aveau același scop”, povestește Robert. 

Pentru el, ca și pentru alți colegi care și-au dorit mereu să evolueze, planurile nu se opresc aici. Robert vrea în continuare să se dezvolte și să îmbunătățească aspecte din munca lui.

S-ar putea să-ți placă

Prezentare generală a confidențialității

AngajatorulMeu.ro folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe website-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile website-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.