Peste 350.000 de candidaturi ale tinerilor cu vârsta între 18 și 24 de ani au fost înregistrate pe eJobs, în ultima lună – un plus de circa 30 la sută față de luna precedentă.
Acest număr îi plasează la o distanță tot mai scurtă de liderii candidaturilor, respectiv candidații din segmentul de vârstă 25-35 de ani, cu 420.000 de candidaturi în același interval de referință.
„Evoluția din ultima lună se suprapune peste introducerea primelor pentru tinerii care se angajează, fie că este vorba despre prima de activare de 1.000 de lei, prima de inserție de 1.794 de lei sau primele de mobilitate. Aceste stimulente sunt acordate tinerilor șomeri neindemnizați, care se angajează minimum trei luni. Măsura vine pe fondul faptului că, deși reprezintă o categorie de candidați care aplică masiv, tinerii reprezintă segmentul cu cea mai puternică reprezentare în rata șomajului. Lor le este atribuită o rată a șomajului de peste 20 la sută, de patru ori mai mare decât cea la nivelul întregii populații”, spune Roxana Drăghici, Head of Sales la eJobs.ro, cea mai mare platformă de recrutare online din România.
- Angajatorii pregătesc terenul pentru transparentizarea pieței salariilor: 40% dintre anunțurile de recrutare postate în 2025 au salariul afișat
- Negruțu, Hachiko al Poștei Române, vedeta cartierului Nicolina din Iași
- Julius Meinl are un nou Managing Director
România are și printre cele mai mari rate ale șomajului în rândul tinerilor din UE. Este pe locul 4, după Spania, Grecia și Suedia. „Discrepanța dintre volumul mare de candidaturi și rata șomajului vine și din faptul că destul de mulți tineri candidează inclusiv pentru joburi pentru care nu au o eligibilitate reală. Nu înseamnă că interesul lor pentru angajare nu e real, doar că încă nu au complet rafinate niște mecanisme de autoevaluare și, mai apoi, de selectare a unor joburi pentru care ar fi potriviți”, explică Roxana Drăghici.
Domeniile cele mai atractive pentru candidații tineri sunt retailul, call-center/ BPO, servicii, IT/ telecom, finanțe/ banking, turism, advertising/ marketing/ PR și industria alimentară. Acestea sunt și sectoarele cu cel mai mare număr de posturi entry-level vacante și, prin urmare, sunt tentante pentru cei care nu au încă experiență de muncă sau o au la nivel minim, adică sub doi ani. De cealaltă parte a clasamentului se află sectoare precum real estate, textile, automotive sau educație și training, care intră mai greu în orizontul de preferințe ale tinerilor.
Datele eJobs arată și un interes peste media generală pentru joburile remote. 16,3 la sută dintre candidaturi au fost direcționate către joburile ce permit munca de acasă. 82,3 la sută au fost pentru joburile care cer prezență la birou și doar 1,4 la sută au mers spre ofertele postate de angajatorii din străinătate.
Potrivit datelor Salario, comparatorul salarial marca eJobs.ro, salariul mediu net, la nivel național, pentru posturi entry-level este de 3.500 de lei, însă așteptările pe care le au acești tineri ajung la 4.500 de lei net. În acest moment, pe eJobs.ro sunt disponibile 25.000 de locuri de muncă.
eJobs oferă acces gratuit la zeci de mii de joburi verificate manual. Recrutorii și angajatorii au acces la o bază de peste cinci milioane de CV-uri și soluții de recrutare eficiente.