Startup-urile din România pot primi finanțare de 50.000 de dolari de la Google

Foto: developers.googleblog.com

De astăzi, programul Launchpad Accelerator de la Google este disponibil și în România și se adresează startup-urilor mature, din domeniul tehnologiei, care au dezvoltat și au lansat deja un produs, și vor să se extindă la nivel global.

Launchpad Accelerator este un program de mentorat de șase luni, pus la dispoziție de Google companiilor selectate, pentru a le susține creșterea. Programul demarează cu două săptămâni de pregătire la San Francisco, unde vor avea parte de training-uri intensive, cu ingineri și manageri de produs din peste 20 de echipe Google, precum și întâlniri cu experți din toată lumea. În cele șase luni, participanții vor primi suport din partea Google (în valoare de 50.000 de dolari), produse Google, sprijin pe zona de PR și vor colabora strâns cu echipa Google din țara lor de origine.

Pe pagina programului Launchpad Acceelerator pot fi găsite formularul de înscriere și exemple de startup-uri selectate în edițiile anterioare, eligibilitate, condițiile de selecție și program. Înscrierile se închid pe 2 octombrie, iar startup-urile acceptate în program vor merge la San Francisco la finalul anului.

Românul de 28 de ani, care coordonează proiecte pe trei continente, din Dubai

Articole din aceeași categorie
Total
0
Share