Hublou, cel mai nou spațiu de coworking din București, așteaptă freelancerii, consultanții și antreprenorii cu un spațiu de 200 mp cu 20 de birouri dedicate, birouri individuale, virtuale, săli de training și spații de relaxare.
Hublou este situat pe str. Emanoil Porumbaru nr. 31, la cinci minute pe jos de stația de metrou Aviatorilor și de parcurile Herăstrău și Kiseleff. Designul interior este gândit să stimuleze creativitatea și să potențeze productivitatea. Amenajările au fost realizate cu materiale de calitate, iar dotările sunt din gama premium. Lucrările au durat 12 luni și au costat 100.000 de euro.
”Am construit un spațiu de coworking boutique, cozy, un birou ca în livingul de acasă, destinat celor care s-au săturat, după patru ani de la debutul pandemiei, să lucreze de acasă, și care doresc o alternativă confortabilă și sustenabilă la birourile clasice din sticlă și oțel. Spațiul poate găzdui și sesiuni de training, cursuri, workshop sau conferințe”, declară Carmen Pocovnicu, fondatoarea Hublou.
- Managerii de HR și Generația Alfa. Ce impact vor avea pe piața muncii tinerii născuți după 2010?
- 44 de companii sunt Top Employers în România, în 2025
- Efectele noilor decizii fiscale asupra sectorului IT: doar o treime dintre companiile din România au în plan să-și extindă echipele în 2025
Spațiile de coworking, considerate o opțiune mai bună pentru sănătatea socială a oamenilor, sunt percepute ca fiind mai atractive decât un birou dintr-o clădire de birouri clasică sau decât biroul de acasă.
”Doi din trei angajați consideră că un spațiu de coworking aduce mai multe satisfacții din punct de vedere social decât lucrul de la birou (64 la sută) sau de acasă (67 la sută), potrivit unui studiu publicat de Harvard Business Review (HBR), realizat pe un eșantion de peste 800 de persoane. Un motiv semnificativ care a condus la acest rezultat este acela că un spațiu de coworking oferă flexibilitatea pe care oamenii o doresc la locul de muncă, dar și posibilitatea de a alege alături de cine să lucreze”, arată Carmen Pocovnicu.
Un alt beneficiu al coworkingului este acela că angajații pot evita interacțiunile inutile cu unii colegi, spun 52 la sută dintre respondenții studiului HBR.
Printre facilitățile și serviciile incluse în abonamentul Hublou se află birouri dedicate, birouri individuale, săli de meeting și training, găzduire sediu social, chicinete echipate, spații de relaxare, internet wi-fi hi-speed, imprimantă și scanner, apă și aer purificate, utilități incluse și curățenie zilnică. Noul spațiu pune accent pe sustenabilitate și folosește exclusiv energie verde regenerabilă, materiale reciclabile și produse bio.
Hublou oferă și posibilitatea închirierii unui birou virtual, pentru cei care au nevoie de o prezență fizică în București, dar nu doresc să închirieze un birou fizic, cu angajamente pe termen lung. Găzduirea sediului social, preluarea corespondenței și accesul la sălile de întâlniri și training se află printre serviciile incluse în acest pachet. Prețurile încep de la 99 de euro pe lună pentru închirierea unui birou virtual și de la 255 de euro pe lună pentru închirierea unui birou de coworking dedicat.