Harta salariilor IT din Europa este dominată în continuare de țările din Vest, dar adevărata întrebare este unde îți oferă cea mai mare putere de cumpărare acești bani. În funcție de costul de trai al fiecărei țări, același salariu poate însemna lucruri complet diferite în Elveția, România sau Franța.
În România, un IT-ist cu un salariu net de 24.624 de euro se poate simți semnificativ mai puțin competitiv în raport cu colegii săi cu același nivel de experiență din Elveția sau Marea Britanie, unde salariile pot depăși 63.000 de euro. Toate datele salariale prezentate într-un studiu de Software Development Academy (SDA) arată că topul salariilor nete este încă unul dezavantajos în țară.
Totuși, după ajustarea pentru costul de trai, situația se schimbă dramatic. Noul salariu ajustat la nivelul de trai devine 63.463 de euro în România și oferă o putere de cumpărare aproape comparabilă cu cea din Suedia (70.663 de euro) sau Spania (67.706 de euro), unde salariile sunt mult mai mari, dar costurile vieții sunt considerabil mai ridicate.
- Simona Paraschiv (Asociația InspirAction): „Suntem liantul dintre mediul academic și cel de business, formând tinerii de care companiile au mare nevoie”
- [People&Culture in Tech]: Inovație în stilul Silicon Valley – Andrei Bumbu, Engineering Manager, Creative Cloud, despre Garage Week la Adobe
- HR-ul în 2025: ce va rămâne la fel și ce se va schimba
Salariile ajustate din România depășesc Franța, Norvegia și Italia
Potrivit studiului, și în 2024, salariile din România rămân la coada Europei. Un programator cu o experiență de 4-6 ani se poate aștepta la un salariu mediu net anual estimat la 24.000 de euro – locul 22, peste țări precum Grecia, Slovenia, Bulgaria și Ungaria, însă în spatele Spaniei, Lituaniei, Portugaliei, Poloniei și Cehiei.
Față de un studiu similar din 2022, în care România era penultima pe listă, la finalul lui 2024 a urcat trei poziții, de pe 25 pe 22, în topul salariilor nete anuale din Europa.
Poziție/Țară | Salariu net |
17. Spania | €32.770 |
18. Lituania | €31.531 |
19. Portugalia | €26.619 |
20. Polonia | €25.232 |
21. Cehia | €25.217 |
22. România | €24.624 |
23. Grecia | €22.456 |
24. Slovenia | €21.093 |
25. Bulgaria | €20.035 |
26. Ungaria | €16.906 |
„Creșterea vizibilă în topul salarial european arată că piața muncii din România se maturizează. Acest progres se datorează unor lucruri concrete, cum ar fi mai multe programe de formare profesională, parteneriate și investiții din partea companiilor în upskillingul și formarea profesională a angajaților. Salariul rămâne o prioritate și un incentive pentru cei care vor să intre în IT – studiul le poate influența decizia de a rămâne în țară. Acum, au confirmarea că pot avea un nivel de trai bun, fără să fie nevoie să plece. În plus, suntem într-un moment în care există perspective reale de creștere a salariilor pe măsură ce cererea pentru competențe noi, ca AI și automatizare, crește. Acestea sunt cele mai accesate cursuri din portofoliul nostru”, declară Costin Alexandru, VP & CRO, SDA Academy.
Deși suntem în continuare aproape de coada clasamentului european, situația stă mult mai bine în ceea ce privește salariile ajustate la nivelul de trai. În 2024, România este propulsată pe locul 15, în fața unor țări ca Estonia, Norvegia, Franța, Polonia și Italia, dar în spatele Suediei, Elveției, Spaniei și Finlandei.
Poziție/Țară | Salariu ajustat |
10. Suedia | €70.663 |
11. Elveția | €69.507 |
12. Spania | €67.706 |
13. Finlanda | €66.463 |
14. Lituania | €65.146 |
15. România | €63.463 |
16. Estonia | €62.818 |
17. Norvegia | €62.124 |
18. Franța | €61.824 |
19. Polonia | €60.221 |
20. Italia | €58.655 |
La coada clasamentului salariilor ajustate la nivelul de trai găsim Portugalia, Cehia, Bulgaria, Slovenia, Grecia și Ungaria.
Poziție/Țară | Salariu ajustat |
21. Portugalia | €57.121 |
22. Cehia | €51.887 |
23. Bulgaria | €51.771 |
24. Slovenia | €42.786 |
25. Grecia | €41.431 |
26. Ungaria | €38.954 |
Față de un studiu similar din 2022, România a urcat o poziție în topul salariilor ajustate, de pe locul 16 pe 15. În 2024, ne clasăm mai bine și față de Franța și Italia, care în 2022, ocupau locurile 12 și 13, vs. 18, respectiv 20, acum. Deși salariile absolute din Franța (40.804 euro) și Italia (34.548) par atractive la prima vedere, după ajustare, România depășește aceste economii și oferă un salariu ajustat mai mare cu circa 1.600 de euro decât Franța și 4.800 de euro mai mult decât Italia. Un alt exemplu relevant este Norvegia, unde salariul net absolut este 49.202 de euro, dar după ajustare, ajunge la 62.124, ceea ce plasează România înaintea Norvegiei în termeni de putere de cumpărare reală.
Salariile ajustate din România, cu 20 la sută mai mari față de Cehia
Diferențele dintre salariile din țările vestice și cele din Europa și Centrală și de Est rămân semnificative. Un programator român de experiență medie se poate aștepta la un salariu net cu circa 8.000 de euro mai mare în Lituania. Suma se dublează în Malta, Finlanda și Suedia.
Însă, dacă punem aceleași salarii în contextul nivelului de trai, țările cu un index mai mic oferă o putere de cumpărare mai mare. Cu alte cuvinte, în România, îți poți permite mai multe achiziții dintr-un salariu semnificativ mai mic decât în unele țări vestice.
Salariul ajustat al unui programator român este cu aproape 2.000 de euro mai mare decât al unui francez și cu circa 5.000 de euro mai mare decât al unui specialist din Italia. Diferența salarială se adâncește și mai mult între România și Grecia și Ungaria, unde programatorii câștigă cu 20.000 de euro mai puțin decât un coleg din Finlanda sau Suedia.
Elveția, Danemarca și Marea Britanie au cele mai mari salarii din Europa
Cele mai mari salarii din Europa se înregistrează în Elveția, Danemarca și Marea Britanie. În Elveția, salariul net al unui programator poate începe de la 77.000 de euro pe an, urmată de Danemarca (69.000) și Marea Britanie (63.000). Nu se înregistrează mari diferențe față de 2022, an în care topul era ocupat de aceleași țări.
Poziție/Țară | Salariu net |
1. Elveția | €77.987 |
2. Danemarca | €69.985 |
3. Marea Britanie | €63.861 |
4. Germania | €59.182 |
5. Belgia | €57.362 |
Clasamentul se schimbă după ce ne uităm la salariile ajustate. Marea Britanie urcă pe locul 1, Germania pe 2, iar Danemarca cade pe 3. În top se infiltrează Irlanda, pe 5, iar Elveția dispare din top 10 și cade pe 12. Cel mai mare salariu net absolut din Europa, 77.987 de euro, scade semnificativ după ajustarea pentru costul de trai și ajunge la 69.507, ceea ce plasează Elveția pe locul 11.
Poziție/Țară | Salariu net |
1. Marea Britanie | €100.2537 |
2. Germania | €94.389 |
3. Danemarca | €93.065 |
4. Belgia | €91.0512 |
5. Irlanda | €82.276 |
România devine o destinație competitivă, oferind o calitate a vieții ridicată și o putere de cumpărare semnificativă. În comparație cu țările vestice, unde prețurile la locuințe, utilități și servicii sunt mult mai ridicate, aceiași bani în România îți permit să obții mai mult din punct de vedere al confortului și stilului de viață.
Industria IT s-a afirmat deja ca un important motor de creștere la nivel național, recunoscut pe piața muncii pentru salariile atractive și varietatea de posturi pe care angajații le pot accesa.
SDA a ajutat mii de cursanți să acceseze joburi în IT sau să-și lărgească orizonturile profesionale acumulând cunoștințe de programare. Cursurile sunt dedicate celor mai populare limbaje de programare, ca Python, Java, și JavaScript, și cursuri specializate pe UX/UI, Data Science, Software Testing și inteligență artificială. Misiunea SDA este să ajute studenții să-și augmenteze cariera, oricare ar fi ea, cu skilluri relevante, care contează.