Cinci startup-uri românești au oportunitatea să-și ducă business-ul la următorul nivel, odată cu absolvirea programului pre-accelerator Tech Leaders Lab.
Cele cinci companii care oferă soluții hi-tech pentru îmbunătățirea serviciilor și performanțelor din sectoare precum credite imobiliare, agricultură, hotelier, sport sau publicitate, și-au prezentat planurile și obiectivele de business în fața unor potențiali investitori și parteneri, în cadrul unui eveniment la care au participat Hans Klemm, ambasadorul SUA la București, și Isabel Rauscher, ambasadorul Austriei la București, alături de reprezentanți ai Ambasadei Germaniei și ai Ambasadei Suediei.
Noua ta carieră poate începe aici – locuri de muncă în toate domeniile, în toate județele
„Misiunea organizației noastre este să identificăm minți creative și vizionare, cu idei ambițioase, care își doresc să facă o diferență prin tehnologie, să le pregătim și să le punem în legătură cu o rețea globală de specialiști care le pot deveni mentori sau care le pot oferi finanțarea de care au nevoie pentru a dezvolta un business de succes. Absolvenții acestei ediții sunt acum pregătiți să ia cele mai bune decizii despre cum să-și ducă mai departe compania și ce parteneri să aleagă”, spune Florin Grosu, președinte Young Leaders Club.
Tech Leaders Lab oferă startup-urilor participante, pe durata a trei luni, acces la mentori și la know-how-ul unor investitori de top la nivel global, prin conectarea lor la o rețea internațională de acceleratoare de business, precum și la posibile surse de finanțare. În prima fază a programului, au fost analizate 72 de idei de business din România și Republica Moldova. Cele mai bune zece echipe au fost selectate pentru a intra în ediția de 2017-2018 a pre-acceleratorului. Ele au primit suportul necesar să-și dezvolte produsul, iar cinci startup-uri au absolvit deja programul. Soluțiile lor vizează cel puțin o piață regională.
„Am construit acest program cu un obiectiv ambițios: să susținem dezvoltarea mediului de business din România, să aducem împreună mari companii, lideri și mentori, investitori și startup-uri îndrăznețe. Astfel de inițiative au nevoie de cât mai multă vizibilitate pentru a avea un impact pe termen lung, iar Tech Leaders Lab este o oportunitate excelentă de a construi sinergii între parteneri cu un scop comun – acela de a genera soluții inovatoare pentru rezultate de business solide”, afirmă Irina Roncea, Deputy Managing Director, Golin.
Absolvenții Tech Leaders Lab
Serafim Technologies a dezvoltat o soluție bazată pe inteligență artificială în agricultură, care oferă fermierilor informații utile privind starea culturilor și îi ajută la reducerea costurilor și maximizarea performanțelor. Soluția asigură o reducere cu până la 70 la sută a pagubelor produse de boli și o scădere de 40 la sută în utilizarea chimicalelor.
Front Desk oferă o soluție software de management integrat, dedicată industriei hoteliere. Sistemul dezvoltat de acest startup este bazat integral pe Cloud și integrat cu principalele platforme de rezervări.
StrAIke revoluționează antrenamentele de arte marțiale printr-o soluție bazată pe inteligență artificială, care îi ajută pe sportivi să se pregătească într-un mod inteligent. Cu ajutorul tehnologiei portabile (wearable) și al Internet of Things, utilizatorii au acces la informații despre performanțele lor sportive și pot identifica zonele ce trebuie îmbunătățite.
CREDIBO este un broker digital automat, care ajută cumpărătorii să găsească cea mai potrivită soluție de credit imobiliar. Clienții își pot gestiona aplicația pentru credit online, în timp record.
Sport Explore oferă o soluție software de tip machine learning, utilă pentru piața de publicitate. Soluția generează rapoarte detaliate, ușor de interpretat și în timp real despre branding-ul în timpul programelor sportive.
DESPRE YOUNG LEADERS CLUB
Este o organizație de studenți și antreprenori, care își propune să găsească cele mai promițătoare startup-uri și să le sprijine să-și dezvolte potențialul cu ajutorul unei rețele globale de specialiști. Rețeaua de speakeri și mentori a YLC include reprezentanți ai unora dintre cele mai mari bănci (JP Morgan, Goldman Sachs) și instituții financiare din lume (Banca Mondială), precum și ai unora dintre cele mai cunoscute companii de tehnologie (Airbnb, Google, eBay), fonduri și acceleratoare (Seedcamp, Techstars, DreamIT). De la înființarea organizației, în 2007, peste 600 de persoane din peste 36 de țări, au participat la programele organizației și au făcut pasul de la absolvirea unei facultăți la crearea unei afaceri proprii.
DESPRE GOLIN ROMÂNIA
Cu o echipă de peste 40 profesioniști, este singura agenție de PR din România care a câștigat, pentru al patrulea an consecutiv, titlul de Agenția #1, în topul realizat de Biz & Unlock. Tot în 2017, a devenit prima agenție din România ce a obținut Grand Prix și titlul de Rețeaua Anului la festivalul internațional de creativitate Golden Hammer, și a câștigat și marele premiu al festivalului IAB MIXX Awards. De asemenea, Golin este singura agenție din România care a câștigat, în același an, locul 1 în cele mai importante competiții ale industriei locale: Agenția Anului la Romanian PR Award 2014, Agenția #1 în topul Biz PR Awards 2014 și #1 în preferințele bloggerilor români. Este multiplu premiată și finalistă la festivaluri locale și internaționale, precum ADC*RO, Cristal Festival, CSR Awards, European Excellence Awards, IPRA Awards, Romanian PR Award, Sabre Awards, Webstock, Internetics, IAB MIXX Awards.
Golin România este afiliată la una dintre cele mai valoroase rețele internaționale de PR, Golin Worldwide. Acesta este primul birou din Europa Centrală și de Est al companiei americane, care deține în total peste 50 de agenții în America, EMEA si APAC. În România, Golin este membră a grupului Lowe, din care mai fac parte MullenLowe (advertising), Initiative (media), Profero (digital), Medic One (comunicare în domeniul medical și farmaceutic) și BPN (media).