Majoritatea românilor consideră că salariul corect pe care l-ar merita pentru nivelul de experienţă pe care îl au şi domeniul în care lucrează este de maximum 3.000 de lei, arată un studiu realizat de platforma de recrutare online eJobs.
Întrebaţi care cred că este salariul corect pe care l-ar merita pentru nivelul de experienţă pe care îl au şi domeniul în care lucrează, 57 la sută dintre respondenţii celei mai recente cercetări derulate de eJobs s-ar vedea la un prag maxim de 3.000 de lei pe lună. 20 la sută dintre ei spun că o evaluare corectă ar fi în intervalul 1.500-2.000 de lei, 17 la sută au menţionat 2.000-2.500 de lei, iar alţi 20 la sută cred că ar merita un salariu net între 2.500 şi 3.000 de lei.
16 la sută dintre cei care au participat la studiu cred că remunerarea corectă pentru pregătirea şi experienţa pe care o au este cuprinsă între 3.000 şi 4.000 de lei pe lună. Nouă la sută se plasează în intervalul 4.000-5.000 de lei, iar procentele scad pe măsură ce cresc pragurile salariale. În segmentul 5.000-6.000 de lei cred că s-ar încadra doar patru la sută dintre respondenţi, trei la sută spun că ar merita 6.000-8.000 de lei și doar doi la sută cred că ar merita să câştige între 8.000 şi 10.000 de lei.
Credem că te-ar interesa și: Corporatistul din Pipera
„Dacă avem un procent marginal al celor care se plasează pe nivelul superior de salariare, şi atunci când vine vorba de salariul minim avem aproape la fel de puţini respondenţi care s-ar autoîncadra în această zonă. Potrivit rezultatelor studiului, doar șapte la sută se asociază plafonului salarial cuprins între 1.200 şi 1.500 de lei. Ce ne spun rezultatele cercetării? Că, în ciuda aparenţelor, candidaţii sunt destul de bine ancoraţi în realitate, ştiu care sunt salariile din piaţă şi nu mai supralicitează la fel de mult ca în trecut. Preferă să compenseze la alte capitole. Cum ar fi beneficiile extrasalariale, spre exemplu, atât cele materiale, cât şi cele nonmateriale, precum programul flexibil, deschiderea angajatorului la ideea de muncă remote sau plan de dezvoltare profesională”, spune Bogdan Badea, CEO eJobs România.
Noua ta carieră poate începe aici – locuri de muncă în toate domeniile, în toate județele
Întrebaţi care sunt cele mai importante cinci beneficii extrasalariale pe care ar dori să le primească de la angajatori, 72,5 la sută dintre respondenţi pun pe primul loc tichetele de masă, 70 la sută ar vrea prime de sărbători, 60 la sută program flexibil, 53 la sută abonament la clinică medicală privată. 45,7 la sută pun în fruntea listei al 13-lea salariu, iar 24 la sută ar vrea să aibă posibilitatea de a lucra remote. Alte beneficii extrasalariale menţionate sunt abonamentele la sală, vouchere şi discounturi în reţele partenere, teambuilding-uri sau masaj la birou.
„De la an la an, se conturează tot mai clar concluzia că şi candidaţii, şi angajaţii, vor experienţe, nu doar joburi care să le plătească facturile. Sigur că acest lucru nu exclude şi un salariu despre care să simtă că le reflectă valoarea profesională, numai că vor mai mult de atât. Asta înseamnă beneficii, înseamnă cultură organizaţională, stabilitate, o echipă cu care să se simtă confortabil, potenţial de creştere şi aşa mai departe”, arată Bogdan Badea.
Studiul a fost realizat între 1 și 19 noiembrie, pe un eşantion de 1.493 de respondenţi. Lansată în 1999, eJobs este prima platformă de recrutare lansată în România.