Adobe România crește durata concediului anual la 25 de zile pentru toți angajații

Compania Adobe România aduce și promovează un standard ridicat de wellbeing pentru angajați și un pachet superior de beneficii financiare și non-financiare, aspecte ce o plasează în topul celor mai doriți angajatori din piața locală IT. Din acest an, angajații Adobe se bucură anual de 25 de zile de concediu plătit.

Pe lângă salariile competitive, angajații Adobe România primesc un pachet performant de beneficii financiare, precum recompensarea financiară anuală pentru performanță sau acțiunile tranzacționabile pe bursă. În plus, există și beneficii non-financiare precum cele de sănătate, programe de dezvoltare personală și profesională, oportunitatea de a dezvolta produse inovatoare, experiențe inedite la birou, decont pentru echipamente sau abonamente sportive, zile libere, reduceri și beneficii centrate pe wellbeing.

“Când vine vorba de satisfacția la locul de muncă, salariul rămâne, bineînțeles, un factor extrem de important, dar nu mai este suficient pentru motivarea angajaților, cel puțin într-o industrie competitivă, cum e cea de IT. Nivelul salarial, pachetul de beneficii, oportunitățile de învățare și dezvoltare și, mai ales, echilibrul între viața personală și profesională, timp liber și flexibilitate sunt elemente centrale în strategia noastră de atragere a talentelor și retenția de personal”, declară Cris Radu, Site Leader Adobe România și Vice President of Engineering.

Cel mai prețuit beneficiu: timp liber

Asistență financiară pentru adopția unui copil, buget pentru activități sportive, contribuții la plata pensiei pilonul 3, asigurare privată de sănătate, inclusiv dentară, atât pentru angajații Adobe, cât și pentru familiile lor, dar și acțiuni tranzacționabile la bursă, sunt câteva dintre beneficiile ce completează oferta salarială a companiei.

Iar dacă valoarea beneficiilor financiare extrasalariale poate ajunge la zeci de mii de dolari anual, în funcție de vechime și performanță, cel mai apreciat beneficiu non-financiar oferit de Adobe, ce vizează toți angajații companiei, este acordarea zilelor libere suplimentare.

“Acordăm o importanță foarte mare beneficiilor centrate pe wellbeing. Toți angajații beneficiază de un program prin care pot folosi serviciile unui psiholog, pot apela gratuit și la serviciile unui consultant financiar, au acces gratuit la cursuri ori sesiuni de meditație. Actualizăm constant pachetul de beneficii extrasalariale, în funcție de așteptările angajaților, de context, de nevoi, de dorințe. Dacă în pandemie am gândit ca beneficiu un număr suplimentar de zile libere, anual, la nivelul întregii companii, de anul acesta, am crescut și numărul de zile de concediu de odihnă plătit, la 25 de zile. În plus, zilele libere naționale care cad în zilele de weekend sunt recuperate în zilele de vineri sau luni adiacente acelui weekend”, adaugă Cris Radu.

Cris Radu, Site Leader @ Adobe România și Vice President of Engineering.

Pe plan local, subsidiara gigantului IT, Adobe România, cel mai mare centru Adobe din Europa axat pe dezvoltarea de produse software, numără peste 1.000 de angajați. Creșterea continuă a numărului de angajați, alături de formarea și dezvoltarea echipei reprezintă o preocupare constantă pentru companie și necesară pentru creșterea nivelului de performanță.

În următoarea perioadă, obiectivul companiei este să-și consolideze poziția actuală de centru de excelență și să ofere echipei sale oportunități unice din punct de vedere al carierei, salarizării și beneficiilor extrasalariale.

Posturile disponibile cuprind toate nivelurile de experiență, de la entry-level la senior level și management. Procesul de recrutare este centrat pe specialiști în dezvoltare software în diferite limbaje de programare, respectiv Java, JavaScript, C++ sau Site Reliability Engineering.

Rolurile deschise pot fi consultate pe pagina de cariere, actualizată constant cu cele mai recente posturi disponibile la Adobe, iar beneficiile angajaților Adobe România sunt detaliate aici.

Articole din aceeași categorie
Total
0
Share