PowerUP!: Finanțare de 150.000 de euro, pentru startup-uri în domeniul energiei sustenabile

Folosirea energiei solare pentru reducerea costurilor de încălzire a clădirilor, a pompelor de căldură și un adaptor de căldură brevetat sau un proiect care să permită reducerea consumului de energie prin dispozitive de răcire. Acestea sunt doar câteva dintre temele care s-au impus la ediția de anul trecut a celei mai mari competiții în domeniul energiei sustenabile.

Startup-urile care vor să facă parte din cea de-a treia ediție PowerUp! (în 2015 și 2016 a fost organizată sub numele de KICkoOff by Inno Energy) își pot înscrie proiectul între 28 iunie și 11 septembrie. La competiție participă 23 de țări din Europa Centrală și de Est, dar și din zona Baltică sau Mediteraneană. Detalii complete pot fi găsite aici.

Competiția este adusă în România de Startup Transilvania – partener local dedicat dezvoltării ecosistemului antreprenorial și de inovare din România – și oferă o oportunitate imensă pentru startup-urile inovatoare, atât prin executarea și dezvoltarea proiectelor, cât și prin posibilitatea de a se afirma la nivel global. Inițiatorul proiectului alocă o finanțare de până la 150.000 de euro pentru fiecare proiect câștigător. “Platforma PowerUp! oferă oportunitatea de a pune în practică unele idei fără ca acestea să treacă neobservate. Tehnologiile câștigătoare, dar și alte idei ce vor putea fi puse în aplicare, vor ajuta la  protejarea mediului înconjurător și, după promovarea lor, ar putea avea un impact global cu ajutorul InnoEnergy”, menționează Jakub Miler, organizatorul competiției și CEO InnoEnergy Poland Plus.

PowerUp! creează multiple oportunități și deschide multe uși. Acest lucru poate fi confirmat de câștigătorii de anul trecut: PolarSol din Estonia, PleioneEnergy din Grecia, GreenerGizer din Ungaria sau Bin-E din Olanda. Câștigătorii vor beneficia de susținere financiară și vor avea acces la acceleratorul Highway by InnoEnergy, pentru a-și transforma ideile și proiectele în realitate. Proiectul le oferă antreprenorilor acces la programe de instruire în afaceri, la programe de îndrumare pentru angajați și la potențiale finanțări. În plus, permite accesul permanent la cei mai mari 150 parteneri ce operează în sectorul energiei și o intrare mai rapidă pe piața globală.

Marea finală va avea loc în toamnă, în Budapesta, iar cele 15 semifinale regionale vor fi precedate de workshop-uri intense. Echipele vor avea oportunitatea de a lucra la cele mai mici detalii ale proiectelor și de a le prezenta experților și investitorilor. Aceste întâlniri constituie o șansă unică pentru participanți să își stabilească o serie de contacte de business, să stârnească atenția și curiozitatea mass-media, în timp ce contribuie la consolidarea unei poziții puternice pe piața energiei sustenabile din această regiune a Europei.

Concurenții trebuie să încarce un proiect ce are ca temă energia sustenabilă, să stabilească un prototip, să își creeze o echipă solidă și să completeze fiecare pas al acestui formular. “Scopul nostru principal este să sprijinim inovația din sectorul energiei. Oferim suport pentru fiecare nivel de dezvoltare – de la idee până la livrarea produsului final către destinatari. Datorită parteneriatului nostru, construim conexiuni în toată Europa, unind absolvenți cu angajatori, inventatori, industrii, și cercetători cu companii”, explică Jakub Miler.

Despre InnoEnergy

Reprezintă motorul inovator în energie sustenabilă în Europa. Susține și investește în inovație în orice etapă și la orice nivel de activitate – de la sălile de clasă la clienți. Cu ajutorul partenerilor, construiește conexiuni în Europa și aduce laolaltă inventatori și industrie, antreprenori și piețe, absolvenți și angajatori, cercetători și companii. Activează în trei domenii esențiale ale inovației: educație (pentru a ajuta la crearea unei forțe de muncă informate și ambițioase, care înțelege cerințele durabilității – pentru viitorul domeniului), proiecte inovatoare (pentru a aduce laolaltă și a crea o colaborare de idei, inventatori și industrie, care să genereze produse și servicii viabile din punct de vedere comercial, cu rezultate reale) și servicii de creare de afaceri (pentru a-i ajuta pe antreprenori și startup-uri ce creează afaceri durabile să se dezvolte rapid și să contribuie la ecosistemul energetic global). InnoEnergy a fost înființată în 2010 și este sprijinită de Institutul European de Inovație și Tehnologie (EIT).

Articole din aceeași categorie
Total
0
Share