Mondelēz International, unul dintre liderii globali de pe piața gustărilor, marchează o etapă importantă în istoria sa: 30 de ani de prezență în România.
În 2023, Mondelēz a generat peste 20.000 de locuri de muncă (directe, indirecte sau induse) în economia românească. Salariul mediu lunar în companie a crescut cu 21 la sută față de anul precedent. Din totalul angajaților, circa 65 la sută sunt femei.
În 2022, Mondelēz a făcut un pas important prin achiziționarea fostei fabrici Chipita din Clinceni, județul Ilfov, și și-a dublat dimensiunea afacerii în România. Această achiziție a fost parte a unei investiții globale de aproape două miliarde de dolari. Portofoliul de produse s-a extins și include, pe lângă mărcile de ciocolată și biscuiți (Milka, Oreo, belVita, Toblerone, Poiana, Barni, TUC), și croissantele 7Days, snack-urile Bake Rolls și crema Fineti.
- Împotriva curentului: germanii de la Schieffer investesc într-o fabrică de componente auto în România
- Genesis Property are un nou Chief Operating Officer
- Cristina Lovin și Simona Stancu, primul cuplu feminin de arbitri care reprezintă România la un campionat mondial masculin de handbal
„La Clinceni avem cea mai mare unitate de producție din regiune, cu 879 angajați. La nivel național, Mondelēz are 1.200 de angajați. Vom continua să inovăm și să creștem alături de consumatorii români, conștienți de responsabilitatea socială pe care o avem în comunitate”, declară Mateja Podgornik, director general al Mondelēz pentru România și Slovenia.
Conform unui studiu realizat în 2024 de Deloitte, la comanda Mondelēz, compania a avut în România, doar în 2023, un impact de 5,4 miliarde de lei asupra producției naționale și 2,5 miliarde în ceea ce privește valoarea adăugată brută. Mondelēz a contribuit cu 760 de milioane de lei în veniturile gospodăriilor și 191 milioane la bugetul de stat.
În 2020, Mondelēz a lansat proiectul educațional „Gustă cu atenție. Bucură-te de moment”, în parteneriat cu Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor, inspectoratele școlare și Asociația 100 la sută Românesc. Programul, care promovează obiceiuri sănătoase de consum în rândul tinerilor, a ajuns la peste 30.000 de liceeni la cele patru ediții de până acum.