[Leaders in Tech]: Daniel Miu, Senior Engineering Manager, Adobe Romania: Inovarea vine adesea din încercări

Continuăm seria de interviuri [Leaders in Tech], prin care prezentăm povești inspiraționale ale celor care au ales o carieră în cel mai dinamic domeniu al momentului, IT, cu Daniel Miu, Senior Engineering Manager la Adobe Romania.

Daniel s-a alăturat echipei Adobe Romania acum doi ani și jumătate. În această perioadă, a fost implicat în proiecte de impact, în care a câștigat experiență pe partea managerială, a avut parte de provocări, reușite și multe lecții învățate. Despre toate acestea, dar și despre cum le asigură autonomie colegilor din echipă, după ce reguli se ghidează în stilul de leadership sau cum încurajează o cultură a inovației ori cum motivează echipele, o să aflați chiar de la Daniel.

AngajatorulMeu.ro: Care sunt primele trei “reguli” după care te ghidezi în stilul tău de leadership?

DANIEL MIU: Respect, încredere și modestie.

Consider că, prin respect, recunoști valoarea fiecărui membru al echipei și aportul său unic. Și înseamnă, totodată, să fii receptiv la perspectiva celor din echipă, să asculți cu atenție și să apreciezi diversitatea de abordări și opinii.

Apoi, încredere – să oferi responsabilitate și autonomie membrilor echipei, având convingerea că vor livra rezultatele dorite. Unul dintre obiectivele mele e să reușesc construirea unui mediu în care fiecare membru să se simtă încrezător să-și exprime ideile și să-și asume riscuri.

Și, nu în ultimul rând, modestie. Sunt conștient de limita cunoștințelor mele, așadar accept feedback-ul echipei și sunt mereu deschis la oportunități de învățare.

Cum asiguri autonomie oamenilor din echipă?

Am încredere în expertiza echipei și încerc să clarific cât mai mult cerințele și obiectivele proiectului, oferindu-i contextul necesar pentru a putea lua o decizie tehnică. În același timp, sunt întotdeauna disponibil să ofer suport tehnic atunci când e necesar.

Cum încurajezi o cultură a inovației în echipa ta?

În echipă, organizăm sesiuni în care membrii pot împărtăși idei noi, tehnologii interesante sau concepte ce promit inovație. Aceste sesiuni pot fi informale și pot varia de la întâlniri scurte la ședințe de brainstorming mai lungi. În același timp, inovarea vine adesea din încercări, iar ca echipă suntem conștienți că soluția optimă nu va rezulta întotdeauna din prima iterație.

Poți să-mi dai un exemplu despre modul în care inovațiile echipelor tale au afectat viața de zi cu zi a utilizatorilor?

Unul dintre cele mai mari lanțuri de supermarket-uri din SUA și-a îmbunătățit și a personalizat experiența pentru clienții care accesau o pagină web în care publicau rețete zilnice. Au reușit să facă asta printr-un algoritm de Machine Learning dezvoltat de echipa din România, algoritm ce a reușit să le dubleze engagement-ul pe acea pagină.

Ce faci ca în echipa ta oamenii să se poată dezvolta profesional așa cum își doresc?

Avem sesiuni regulate de tipul 1:1, în care discutăm despre obiectivele profesionale, aspirațiile și planurile lor personale. În felul acesta, împreună reușim să aliniem obiectivele cu nevoile echipei și ale proiectelor. De asemenea, la nivelul companiei organizăm multiple programe de mentorat, unde membrii mai experimentați pot ghida și pot încuraja membrii mai noi.

Care este cea mai importantă lecție pe care ai învățat-o de la managerii tăi și o aplici și azi?

Din punctul acesta de vedere, mă consider o persoană foarte norocoasă. De-a lungul carierei mele de inginer software, am avut parte numai de manageri de la care am învățat enorm, mi-au fost mentori și m-au inspirat extraordinar de mult. În ceea ce mă privește, încerc să aplic aceleași lucruri pe care le făceau foștii mei manageri și care mi se păreau folositoare:

  • Să fiu deschis la comunicare, să ascult cu atenție și să ofer feedback regulat
  • Să apreciez eforturile și realizările echipei
  • Să comunic clar viziunea și direcția produselor la care contribuim

De ce ai ales să faci tranziția dintr-un rol de inginer software, care scrie cod, la unul de engineering manager?

Întotdeauna mi-a făcut plăcere să contribui la dezvoltarea colegilor mei, să-i ajut să crească din punct de vedere profesional și să creez o cultură sănătoasă în echipă. Când mi s-a propus să fac pasul spre un rol de Engineering Manager, am simțit că pot să-mi dedic mai mult timp către aceste lucruri.

Și, totuși, cât de mult îți lipsește scrisul de cod? Cum faci să-ți treacă dorul? 

Deși nu se întâmplă foarte des, reușesc să mai contribui câteva linii de cod, din când în când, în proiectele din echipă. În același timp, în timpul liber îmi place să experimentez cu diferite limbaje de programare și tehnologii open-source, astfel încât să mă pot ține la curent cu trendurile noi din software engineering.

Leaders in Tech este un proiect al Adobe România, prin care prezentăm povești inspiraționale, cu și despre specialiștii în IT care au evoluat de la mentee la mentor, de la juniori la lideri.

Adobe România are în plan consolidarea poziției de centru de excelență în România și atragerea de noi talente. Compania are poziții deschise de la entry-level la senior level și management. Pe lângă oferta salarială competitivă, angajații Adobe primesc pachete de acțiuni la companie și o suită de beneficii în zona de sănătate și wellbeing, dezvoltare personală și profesională și mai multe zile libere plătite. Mediul de lucru din Adobe România este unul care susține diversitatea și echilibrul muncă – viață personală.

  • Vrei să știi mai multe? Adobe Romania te încurajează să intri în dialog cu echipa sa, fie pe LinkedIn – de la pagina oficială Adobe la profilul profesional al echipei de Talent Acquisition sau al oricăruia dintre Engineering Managers de la Adobe.
  • Vrei să afli mai multe despre ceea face Adobe? Adobe Blog reunește articole și video-uri despre produse, noutăți, angajați și contribuția către comunitate adusă de Adobe.
  • Vrei să vezi tipul de roluri deschise în companie? Pagina de Careers este actualizată constant cu cele mai recente posturi disponibile la Adobe.

Dacă vrei să lucrezi la Adobe Romania, citește acest articol.

Articole din aceeași categorie
Total
0
Share